Pe scurtSe aprobă contul de execuție al bugetului municipiului Târgoviște, estimat la data de 31 decembrie 2024. Asta înseamnă că Consiliul local validează cum au fost cheltuiți și încasate veniturile municipiului în anul 2024 până la acea dată, conform bugetului aprobat. Pentru locuitori, rezultatul arată dacă s-au cheltuit corect banii pe proiecte locale, servicii și infrastructură, iar orice diferențe pot afecta prioritatile și viitoarele rectificări.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contului de execuție al bugetului municipiului Târgoviște
estimat la data de 31 decembrie 2024
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
19.12.2024, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 152618/11.12.2024, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 152607/11.12.2024, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile art. 49 alin. (12), art. 57 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Ordinului nr. 699/2024 privind transmiterea situaţiilor financiare
trimestriale şi anuale, precum şi a unor raportări financiare lunare centralizate
întocmite de instituţiile publice începând cu anul 2024 şi pentru modificarea şi
completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii
instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare ;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 50/02.02.2024 privind aprobarea bugetului de venituri și
cheltuieli al Municipiului Târgoviște pentru anul 2024, cu rectificările ulterioare;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din Codul Administrativ Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art.
196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aproba Contul de execuție al bugetului Municipiului Târgoviște estimat la
data de 31 decembrie 2024, conform anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ing. Paul-Ciprian Patic jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.