HCL 255/2024 adoptată
Hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 70/01.03.2024 privind aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Demolarea și reconstruirea Corpului C13 din incinta Liceului Voievodul Mircea din Municipiul Târgoviște” finanțat prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru modificarea H.C.L. nr. 70/01.03.2024 privind aprobarea documentației
tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
„Demolarea și reconstruirea Corpului C13
din incinta Liceului Voievodul Mircea din Municipiul Târgoviște”
finanțat prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.07.2024,
având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 90532/19.07.2024, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 90554/19.07.2024, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
▪ Prevederile OUG nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului național de investiții „Școli
sigure și sănătoase“
▪ Prevederile Ordinului nr. 422/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului
naţional de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”;
▪ Devizul general al investiției;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 70/01.03.2024 privind aprobarea documentației tehnice și a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Demolarea și reconstruirea
Corpului C13 din incinta Liceului Voievodul Mircea din Municipiul Târgoviște” finanțat prin
Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”;
▪ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. d) și alin. 7 lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196
alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. I Articolul 1 al H.C.L. nr. 70/01.03.2024 privind aprobarea documentației tehnice și a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Demolarea și reconstruirea
Corpului C13 din incinta Liceului Voievodul Mircea din Municipiul Târgoviște” finanțat prin
Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” se modifică și va avea următorul
cuprins:
„Art. 1 Se aprobă documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investitii „Demolarea și reconstruirea Corpului C13 din incinta Liceului Voievodul Mircea
din Municipiul Târgoviște” finanțat prin Programul naţional de investiţii „Şcoli sigure şi
sănătoase", după cum urmează:
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în
lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), valoarea
solicitată de la Buget de stat, valoare suportată de la buget local în conformitate cu
devizul general:
Valoarea Valoarea
TVA
(exclusiv TVA) (inclusiv TVA)
Valoarea totala a investitiei 956,984.49 181,827.05 1,138,811.54
din care C+M:
552,443.07 104,964.18 657,407.25
(1.2, 1.3, 1.4, 2, 4.1, 4.2, 5.1.1)
Valoarea solicitata de la
Buget de stat 827,163.02
Valoare suportată de la
Buget local 311,648.52
Cost unitar aferent investiției (C+M/Scd) fără TVA 7,082.48 lei/mp
Suprafata construita desfasurata a mobilului Acd 78.00 mp
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
b) Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități
fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în
conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare:
Structura funcțională a corpului de clădire C13 propusă va fi:
Parter - hol
- grup sanitar persoane cu dizabilități
- vestiar bărbați cu duș
- grup sanitar bărbați
- vestiar femei cu duș
- grup sanitar femei
Funcțiunea actuală se va păstra și după desființarea și reconstruirea imobilului.
c) Caracteristici, parametri și date tehnice specifice, preconizate;
Spațiul ce se analizează, este spațiu existent care se va desființa și reconstrui
păstrâdus-se aceeași suprafață.
- funcțiune: vestiar elevi
- dimensiunile maxime la teren: - 9.30mx7.45m cu terasa de 1.20m în lateral care
funcționeaza ca spatiu de trecere între corp C13 și C12
- regim de înălțime: -P
- Hmax. - 5.04m – la coamă
- suprafață construită - Sc = 78 mp
- suprafață desfășurată - Sd = 78 mp
Indicatori urbanistici pe teren:
Steren = 32974 mp
Sc existent = 6232 mp
Scd existent = 14618 mp
Sc propus = 6154 mp
Scd propus = 14540 mp
POT existent - 18.9% = POT propus - 18.9%
CUT existent - 0.443 = CUT propus - 0.443
c) indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliţi în
funcţie de specificul şi ţinta fiecărui obiectiv de investiţii;
- Creșterea nivelului de școlarizare.
d) durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni.
12 luni”.
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
Art. II Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din bugetul local și prin Programul
național de investiții „Școli sigure și sănătoase".
Art. III Orice alte dispoziții contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art. IV Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul
Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.