Târgoviște › 29 iulie 2024

HCL 254/2024 adoptată

Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.07.2024, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 91390/23.07.2024, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 91385/23.07.2024, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Declarația pe propria răspundere ale Secretarului General al Municipiului Târgoviște, date în condițiile 289 alin. (6) din Codul Administrativ; ▪ Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare ▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b) și art. 289, din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă dezmembrarea și actualizarea următoarei poziții înscrisă în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte: - bunul imobil înscris la poziţia nr. 635 în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte corespunzător imobilului Teren Baza de Agrement – Lotul 5, în suprafață de 31.957 mp, cu valoarea de inventar 3.327.741,00 lei Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL se dezmembrează în 2 loturi – Lot 1 – Teren Parc Calea Ialomiţei, categoria de folosinţă CC – curţi construcţii, vecini: Nord – Râul Ialomiţa şi teren municipiu număr cadastral 90563, Est – Râul Ialomiţa şi teren municipiu număr cadastral 88255, Sud –teren număr cadastral 86036, Vest – teren număr cadastral 86036, în suprafață de 20.333,00 mp, număr cadastral 90562, cu valoarea de inventar 2.117.296,00 lei și Lot 2 - Teren aferent Teren de fotbal cu gazon sintetic, categoria de folosinţă CC – curţi construcţii, vecini: Nord – teren număr cadastral 75588 şi Râul Ialomiţa, Est – Râul Ialomiţa, Sud –teren număr cadastral 90562, Vest – teren municipiu număr cadastral 75588, în suprafață de 11.624,00 mp, număr cadastral 90563, cu valoarea de inventar 1.210.445,00 lei; Art. 2. Se aprobă includerea în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte a bunului imobil - Teren aferent Teren de fotbal cu gazon sintetic – Lot 2, categoria de folosinţă CC – curţi construcţii, în suprafață de 11.624,00 mp, cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă includerea în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte a bunului imobil - Drum adiacent Bulevardul Regele Carol I, categoria de folosință DR – drum, în suprafață de 72 mp, cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă actualizarea: poziției 635 – Teren Baza de Agrement – Lot 5, a poziţiei 2295 - Teren Bulevardul Independenței – bloc 11 - blocurile18-19-20-21-22, a poziției 2294 - Teren Bulevardul Independenței – blocurile 2-3-12-13, a poziției 2296 - Teren Strada Avram Iancu - bloc 35 - Strada Virgil Drăghiceanu, a poziției 2299 - Teren Strada general Matei Vlădescu - blocurile 27-28-30-31-32-33-34 şi a poziţiei 2534 - Teren Șoseaua Găești – stradal, înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează: - la poziția 635, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Teren Parc Calea Ialomiţei – Lot 1”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Ialomiței nr. 9-15, categoria de folosinţă CC – curţi construcţii, vecini: Nord – Râul Ialomiţa şi teren municipiu număr cadastral 90563, Est – Râul Ialomiţa şi teren municipiu număr cadastral 88255, Sud – teren număr cadastral 86036, Vest – teren număr cadastral 86036, în suprafață de 20.333,00 mp, număr cadastral 90562”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „2.117.296,00 lei”; - la poziția 2295, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CAT - Alte terenuri; cvartal 22/94; parcela 69.1 - Lot 1; suprafaţa = 4041 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „1.761.933,00 lei”; - la poziția 2294, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CAT - Alte terenuri; cvartal 22/94; parcela 59; suprafaţa = 8.045,00 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „3.507.733,00 lei”; - la poziția 2296, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CAT - Alte terenuri; cvartal 22/94; parcela 82; suprafaţa = 980.00 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „427.294,00 lei”; - la poziția 2299, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CAT - Alte terenuri; cvartal 22/94; parcela 114; suprafaţa = 34.899 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „15.214.394,00 lei”; - la poziţia 2534 - Teren Șoseaua Găești – stradal, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Teren Strada colonel Dumitru Băltăreţu”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC – curți construcții, Cvartal 186, Parcela 5, vecini: Nord – Strada col. Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL Dumitru Băltărețu, Sud și Est – Strada col. Dumitru Băltărețu, Vest – teren municipiu, suprafață 50 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „5.087,00 lei”. Art. 5. Se aprobă eliminarea bunurilor imobile înscrise la pozițiile: 2586, 2297, 2588, 2298, 2589, 2590 și 2591 în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte. Art. 6. Se aprobă actualizarea poziţiei 1563 – Tribuna 2 (existentă) înscrisă în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează: - la poziția 1563, coloana 5 va avea următorul cuprins: „12.347.210,46 lei”; Art. 7. Bunurile mobile incluse în domeniul public al municipiului, menționate la art. 2 și la art. 3, conform anexei la prezenta hotărâre, se transmit în administrarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public și Privat. Art. 8. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător. Art. 9 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului, Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro