HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a cinematografelor ”Modern” și „Arta” din subordinea Primăriei municipiului Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 98 din 2023 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al cinematografelor Modern și Arta din subordinea Primăriei Suceava, adică vor fi stabilite reguli despre cum funcționează sălile, programul, ghișeele, personalul și finanțele lor. Pentru localnici înseamnă că apar reguli clare despre cine administrează cinematografele, cum se folosesc spațiile publice și cum se gestionează bugetele, programările și eventualele tarife sau reguli de acces, astfel încât activitățile culturale să se desfășoare în mod bine organizat. Hotărârea mai precizează că primarul este responsabil să pună în aplicare aceste reguli.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare a cinematografelor „Modern” şi „Arta” din subordinea Primăriei municipiului Suceava
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasy.ro, primsv Qprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a cinematografelor
Modern” şi „Arta” din subordinea Primăriei municipiului Suceava
Consiliul Local al municipiului Suceava,
Având în vedere referatul de aprobare a Primarului Municipiului Suceava inregistrata la nr. 11.482
din 23.03.2023 si raportul de specialitate înregistrat la nr. 11.483 din 23.03.2023 precum si avizul comisiei
economico-financiară, juridică, disciplinară.
În conformitate cu prevederile art. 3 punctul p din Legea 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
În temeiul prevederilor art. 139 al. (3) lit.g, art. 362 şi art. 350, al.(2), lit. a) şi e) din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare a cinematografelor „Modern”
şi „Arta” din subordinea Primăriei municipiului Suceava.
Art.2. Prevederile prezentei hotărâri, vor fi duse la indeplinire de Primarul municipiului
Suceava, prin aparatul de specialiate.
CONTR MNEAZĂ
SECRETAR GENE L MUNICIPIULUI
Jrs. 1 CIUTAC
Nr. 98 din 30 martie 2023
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
98 23 23 -- 23 -
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsvEprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
Direcţia Patrimoniu, Biroul de Evidenţă şi Administrare Imobile de locuit
Compartiment Cinematograf MODERN
REGULAMENT
de organizare și funcționare al cinematografelor din subordinea
Primăriei Municipiului Suceava
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 (1) Activitatea cinematografică se desfăşoară în sala Centrului Cultural
al Municipiului Suceava, unde se desfăşoară și activități de teatru şi alte
spectacole organizate de Primăria Municipiului Suceava dar și în sala
Centrului Multifuncţional Arta - Iţcani.
(2) — Cinematogratele funcţionează în subordinea Direcţiei Patrimoniu
în cadrul Biroului de evidență şi administrare a imobilelor de locuit.
Activitatea cinematografică desfăşurată în cinematografe este una de interes
public, bazată pe libertatea creaţiei, având drept scop promovarea
adevăratelor valori ale culturii naţionale şi universale în domeniul
cinematografic. În vederea obținerii acestor deziderate, cinematografele vor
colabora cu Centrul Naţional al Cinematografiei si Uniunea Cineaştilor din
România în vederea promovării filmografiei culturale şi educative româneşti
şi universale.
(3) Activitatea cinematografelor se desfășoară de regulă în weekend
(sâmbătă și duminică), atunci când în sală nu sunt organizate alte activităţi dar
programul poate suferi modificări în funcție de necesitate.
(4) Aici se iniţiază şi desfăşoară programe artistice din domeniul
specific artei cinematografice urmărind cu consecvență:
a) încheierea de contracte cu firme de distribuţie a filmelor;
b) exploatarea filmelor în cinematografe, în sala proprie;
c) conservarea, valorificarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi
tehnice ale comunităţii locale, precum şi patrimonial cultural naţional şi
universal din filmele româneşti şi străine;
d) cultivarea valorilor şi promovarea culturii şi educaţiei cinematografice;
Art. 2 (1) Administrarea şi gestionarea activităţii din cadrul cinematografelor
din municipiul Suceava se realizează de către un responsabil al
cinematografelor, cu respectarea prevederilor legale interne şi a normelor
Uniunii Europene, urmărind dezvoltarea activităţii în scopul satisfacerii
nevoilor şi intereselor populaţiei.
Art. 3 (1) Activitatea cinematografelor Municipiului Suceava se desfăşoară
sub autoritatea Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Suceava, în baza
bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat;
(2) Administrarea cinematografelor este asigurată de un referent de
specialitate din cadrul Biroului de evidenţă și administrare a imobilelor de
locuit, numit în continuare responsabil cinematograf.
(3) Toate cheltuielile aferente funcţionării cinematografului vor fi
onorate de către Direcţia buget, contabilitate şi fiscalitate. Veniturile din
încasări vor fi depuse în numerar la casieria Municipiului Suceava sau direct
în cont pentru încasările cu cardul sau online.
Art. 4 (1) Prezentul regulament prevede modalităţile şi condiţiile în care se
asigură utilizarea cinematografelor Municipiului Suceava, modalităţile de
organizare şi funcţionare ale acestora în condiţii de protecţie optimă a
beneficiarilor, condiţiile de dotare şi reguli generale de funcţionare, precum şi
drepturile şi obligaţiile ce revin persoanelor fizice şi juridice care folosesc
aceste locuri publice. De asemenea, regulamentul prevede modul de
constatare a contravenţiilor şi sancţionare, în caz de nerespectare a
prevederilor stipulate în acest regulament.
CAPITOLUL II
TIPUL CINEMATOGRAFELOR
Art. 5 (1) Biroul de evidenţă şi administrare a imobilelor de locuit va avea în
administrare activitatea Cinematografului Modern şi a Cinematografului Arta
din Municipiul Suceava.
Art. 6 (1) Cinematografele sunt clasificate de către Centrul Naţional al
Cinematografiei ca fiind cinematografe de categoria |.
Art. 7 (1) Programul de funcţionare al cinematografelor va fi stabilit prin
Dispoziţia Primarului Municipiului Suceava.
CAPITOLUL Il
PLANUL CINEMATOGRAF ELOR, PREZENTAREA
ANSAMBLULUI ACESTORA
Art. 8 (1) Cinematograful Modern îşi desfășoară activitatea în sala Centrului
Cultural al municipiului Suceava, situat pe str. Dragoş Vodă, nr. 1
a) Cinematograful Modern are o capacitate totală de 262 locuri.
b) Intrarea, atât în clădire, cât şi în sala de spectacole, este prevăzută cu scări
şi rampă de acces.
c) Alimentarea cu energie electrică se realizează din instalaţiile furnizorului
de energie electrică şi conform normelor legale în vigoare;
d) Pentru încălzirea, răcirea şi ventilarea imobilului s-a prevăzut un sistem
compus din unităţi climatizare tip rooftop;
e) Iluminatul interior şi exterior se realizează prin corpuri de iluminat
amplasate conform normelor legale în vigoare.
2
£) Standardul sălii de proiecţie este realizat pentru proiecția filmelor în format
Full HD, 4K şi 3D.
(2) Cinematograful Arta își desfăşoară activitatea în sala Centrului
Multifuncţional Arta din Îțcani, situat pe str. Gheorghe Doja, nr. 5
a) Cinematograful Arta are o capacitate totală de 182 locuri.
b) Intrarea, atât în clădire, cât şi în sala de spectacole, este prevăzută cu scări
Şi rampă de acces.
c) Alimentarea cu energie electrică se realizează din instalaţiile furnizorului
de energie electrică şi conform normelor legale în vigoare;
d) Pentru încălzirea, răcirea şi ventilarea imobilului s-a prevăzut un sistem
compus din unităţi climatizare tip rooftop;
e) Iluminatul interior şi exterior se realizează prin corpuri de iluminat
amplasate conform normelor legale în vigoare.
f) Standardul sălii de proiecţie este realizat pentru proiecția filmelor în format
Full HD, 4K şi 3D.
CAPITOLUL IV
ADMINISTRAREA ACTIVITAŢII CINEMATOGRAFELOR
Art. 9 (1) Administrarea bunurilor aparţinând cinematografelor Municipiului
Suceava se face, după cum urmează:
I. Sala de cinema:
a) Biletele de intrare în sălile de cinema se pot achiziţiona începând cu o oră
înainte de începerea primului spectacol. Acestea pot fi rezervate sau
achiziționate şi pentru o dată ulterioară prin intermediul site-ului
http://cinemasv.ro, cu menţiunea că acestea se anulează automat cu 15 minute
înainte de începerea spectacolelor.
b) Accesul în sălile de cinema se face cu 15 minute înainte de începerea
filmului, doar pe bază de bilet de intrare achiziţionat de la casieria
cinematografului sau online. Este obligatorie păstrarea biletelor de intrare la
film pe toată durata prezenţei în cinematograf.
c) Vizionarea filmelor 3D se poate face doar cu utilizarea ochelarilor 3D care
pot fi achiziționaţi de la casieria cinematografului.
d) Preţul biletelor de intrare în cinematograf, condiţiile de reducere a preţului
şi numărul minim de spectatori pentru rularea unui film se stabilesc prin
Hotărâre de Consiliu Local sau Dispoziţie de Primar. Preţul ochelarilor 3D va
fi stabilit în funcţie de preţul de achiziţie al acestora.
e) Accesul în sălile de cinema este permis doar clienţilor cu bilet valid (un
bilet per persoană) şi doar pentru spectacolul şi ora indicate pe bilet.
f) Blocarea căilor de acces nu este permisă.
g) Nu este permisă circulaţia prin sală în timpul spectacolului cu excepţia
personalului cinematografului (atunci când situaţia o impune).
CAPITOLUL V
SERVICII PRESTATE UTILIZATORILOR
CINEMATOGRAFELOR
Art. 10 (1) Cinematografele Municipiului Suceava dispun de servicii
performante care asigură vizionarea filmelor în condiţii optime, prin:
- sală pentru vizionarea filmelor, dotată cu scaune tip cinema ;
- sală izolată fonic, dotată cu sisteme de sonorizare 5.1 respectiv 7.1,
combinate cu sistemul de cinema 3D;
- vânzarea ochelarilor 3D, contra cost, de la casieria cinematografului;
- monitor pentru vizionarea programului din ziua respectivă;
- monitor pentru selectarea locurilor dorite;
- accesul în sală se face printr-un sistem de turnicheţi;
- zonă de aşteptare până la începerea proiecției;
- grup sanitar pentru persoane cu handicap;
- două spaţii de toaletă (bărbaţi şi femei).
CAPITOLUL VI
DREPTURILE ȘI OBLIGA ŢIILE UTILIZATORILOR
CINEMATOGRAFELOR
Art, 11 (1) Persoanele fizice şi juridice care utilizează serviciile
cinematografelor Municipiului Suceava au următoarele drepturi şi obligaţii:
I. Drepturi:
a) să se poată informa facil asupra preţului biletelor, a programului de filme
tipărit, perioadei rulării filmelor şi programului de vizionare al acestora;
b) să poată achiziţiona biletul de intrare în sala de cinematograf în perioada
orarului de funcţionare a cinematografului până cel târziu cu 5 minute înainte
de începerea proiecției filmului;
c) să aibă acces în sala de cinema până cel târziu cu 15 minute înainte de
începerea proiecției filmului;
d) să fie informat asupra clasificării filmului, înainte de a opta pentru
vizionarea acestuia;
€) să aibă acces la toate serviciile oferite de administraţia cinematografului;
£) orice alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.
II. Obligaţii:
a) să se prezinte la casierie în vederea achiziţionării biletelor de intrare în
timp util, anterior orei programate pentru începerea vizionării filmului şi să
respecte ordinea sosirii;
b) să verifice înainte de părăsirea punctului de vânzare, dacă datele imprimate
pe biletele primite corespund cerinţelor; nu se acceptă plângeri ulterioare;
c) să păstreze biletul de intrare pe toată durata vizionării precum şi bonul
fiscal în situaţia achiziţionării de produse din incinta cinematografului, până
la ieşirea din sală;
d) să nu revândă biletul altei persoane;
€) să scaneze codul de bare de pe bilet pentru accesul în sală;
f) să ocupe în sală doar locurile înscrise pe biletul de intrare;
g) să verifice şi să respecte clasificarea filmului; audiența filmului trebuie să
corespundă vârstei, iar achiziţionarea biletelor la filmele neadecvate
categoriilor de vârstă se face pe propria răspundere a utilizatorului;
h) să respecte indicaţiile personalului cinematografului în toate situaţiile;
i) să vizioneze filmele 3D doar cu ochelari corespunzători;
j) să nu perturbe ordinea şi liniştea din sală;
k) să nu părăsească locul din sală, după începerea filmului, în perioada
proiecției, decât în situaţii excepţionale;
1) să nu staţioneze pe holurile de evacuare;
m) să păstreze ordinea şi curăţenia, să aibă o ţinută decentă şi un
comportament civilizat, să dea concurs organelor de ordine publică în izolarea
şi evacuarea persoanelor care comit acte de indisciplină, să păstreze calmul şi
ordinea la intrarea şi ieşirea în caz de urgenţă, să respecte regulile de
prevenire şi stingere a incendiilor;
n) să nu introducă în sală băuturi alcoolice, materiale sau substanţe
periculoase;
o) să oprească telefoanele mobile sau să le păstreze pe modul silențios pe
toată durata vizionării filmului;
p) să stea aşezaţi pe scaun într-o poziție adecvată pe toată perioada vizionării
filmului;
q) să nu introducă în sălile de cinematograf camere de filmat sau alte
echipamente de înregistrare;
r) să nu fumeze, în interiorul cinematografului fumatul fiind strict interzis
(inclusiv ţigările electronice sau artificiale sau orice dispozitiv de fumat);
persoanele care nu respectă această regulă vor fi nevoite să părăsească incinta
cinematografului fără a le fi returnata contravaloarea biletelor sau a
produselor achiziţionate.
s) să nu distrugă sau deterioreze mobilierul, în caz contrar urmând a suporta
costul reparaţiei sau înlocuirii acestuia.
CAPITOLUL VII
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE RESPONSABILULUI
CINEMATOGRAF ELOR
Art. 12 (1) Responsabilul cinematografelor Municipiului Suceava are
următoarele drepturi şi obligaţii:
I. Drepturi:
a) anularea proiecției filmului în situaţia în care nu s-a vândut niciun bilet cu
5 minute înainte de ora stabilită în programare;
b) refuzul vânzării de bilete persoanelor care sunt sub influenţa alcoolului şi
celor care cauzează tulburarea liniştii publice;
c) modificarea neanunţată, în situaţii excepţionale, a programului de filme
anunţat, cu posibilitatea revenirii la un spectacol similar;
d) evacuarea persoanelor care au tulburat liniştea publică şi au încălcat
regulile şi regulamentele interne ale cinematografului, fără restituirea
contravalorii biletului. În caz de abateri grave, persoanele în cauză vor fi
predate structurilor locale responsabile cu menţinerea ordinii publice;
€) responsabilul cinematografului nu poate fi tras la răspundere pentru
obiectele uitate sau pierdute în incinta cinematografului;
£) refuzul vânzării biletelor către persoanele care au încălcat anterior regulile
şi regulamentele interne ale cinematografului;
g) orice alte drepturi şi obligaţii cuprinse în actele normative în vigoare.
II. Obligaţii:
a) elaborarea şi actualizarea, de câte ori este necesar, a regulamentului pentru
funcţionarea cinematografelor şi supunerea acestuia spre aprobare
autorităţilor publice locale;
b) asigurarea numărului de bilete în funcţie de numărul locurilor disponibile
şi verificarea respectării locurilor înscrise pe bilet;
c) punerea în timp optim în vânzare a biletelor şi permiterea accesului în sălile
de proiecţie în timp util, pentru ca la intrarea spectatorilor să nu se producă
aglomeraţie sau dezordine;
d) interzicerea accesului în sală cu bagaje voluminoase care obstrucţionează
mişcarea celorlalte persoane printre rânduri, cauzând situaţii periculoase în
cazul unor potenţiale evacuări;
€) asigurarea unui număr suficient de ochelari 3D în situaţia proiecției de
filme 3D;
£) verificarea, în situaţia în care se impune, dacă utilizatorii sunt îndreptăţiţi să
beneficieze de reduceri, astfel: pentru elevi şi studenţi prin verificarea
legitimaţiei sau a carnetului de elev vizate pe anul şcolar în curs; pentru copii
mai mici de 14 ani copia actului de naştere, iar pentru pensionari cuponul de
pensie şi actul de identitate;
g) afişarea la loc vizibil şi în mod lizibil a regulamentului cadru, programului
de vizionare, programului de filme tipărit, preţului biletelor şi clasificării
filmelor a căror audienţă trebuie să corespundă vârstei, astfel: AG — Audienţă
generală; AP -12 — Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani; N - 15 —
Nerecomandat sub 15 ani; IM -18 — Interzis minorilor.
h) sprijinirea organele de control autorizate;
i) interzicerea accesului în sala de cinema a unui număr de utilizatori mai
mare decât limita locurilor disponibile;
j) ţinerea evidenţei locurilor din sală şi asigurarea atribuirii acestora în
ordinea solicitărilor;
k) asigurarea menţinerii liniştii şi ordinii publice în interiorul
cinematografului;
1) interzicerea fumatului, a accesului cu animale, cu cuțite, arme de foc sau
alte arme în interiorul cinematografului;
m) interzicerea accesului persoanelor în stare de ebrietate sau turbulente şi
evacuarea de îndată a persoanelor care perturbă vizionarea filmelor;
n) asigurarea condiţiilor optime în sala de spectacol şi în spaţiile utilizate de
spectatori în colaborare cu administratorul clădirilor.
0) orice alte obligaţii cuprinse în actele normative în vigoare.
„CAPITOLUL VIII
RASPUNDERI ŞI SANCŢIUNI
Art. 13 (1) Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament de către
administratori şi utilizatori ai serviciilor atrage răspunderea contravenţională,
civilă sau penală, după caz, potrivit prevederilor legale.
CAPITOLUL IX
DISPOZIŢII FINALE
Art. 14 (1) Orice modificare sau completare a prezentului Regulament se
poate face numai prin adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local, în acest
sens.
(2) Prevederile prezentului regulament se completează cu prevederile
legislaţiei privind protecţia mediului, PS.I. şi protecţia muncii, cu cele
referitoare la liniştea şi ordinea public, cu dispoziţiile O.G. nr. 7/2002 privind
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului
public 8 şi privat de interes local, O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu
modificările şi completările ulterioare, Normele metodologice din 12
septembrie 2006 pentru aplicarea O.G nr. 39/2005, cu modificările şi
completările ulterioare, O.U.G nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi
desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările şi completările
ulterioare şi ale Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare dar şi a altor norme
privind activităţile cu publicul ce pot apărea ulterior din cauza unor situaţii
excepţionale.
PREȘEDINTE
LUCIAN HARȘOVSCHI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.