31 martie 2026 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu

HCL 85/2026 Suceava adoptată

Transformarea unor posturi funcții publice și actualizarea statului de funcții al Primăriei Municipiului Suceava

Pe scurt

Consiliul Local Suceava aprobă transformarea a patru posturi ocupate de consilieri din funcții publice de execuție în funcții cu grade superioare, după ce titularii au promovat examenul: două în Serviciul prelucrare automată a datelor, unul în Serviciul achiziții publice, unul în Direcția de urbanism și amenajarea teritoriului. Acest lucru înseamnă pentru cetățeni că aceste posturi vor avea responsabilități și niveluri de salarizare mai ridicate, reflectând avansarea profesională, iar execuția muncii poate continua în aceleași domenii cu o vechime/grad superior. Nu se menționează costuri exacte sau termene de implementare în fragmentul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește angajații primăriei — posturi, organigramă, salarii plătite din bugetul local.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Posturi și salarii la primărie” în Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 85 din 2026 a Consiliului Local Suceava
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind transformarea unor posturi funcții publice și actualizarea statului de funcții al Primăriei Municipiului Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
85 / 2026
Data
31 martie 2026
Inițiator
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Teme
Posturi și salarii la primărie

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul. | Mai, nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Qprimariasv.ro Tel.: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind transformarea unor posturi, funcţii publice și actualizarea statului de funcţii al Primăriei Municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava dl. Vasile Rîmbu înregistrat sub nr. 15486/27.03.2026, Raportul cu nr. 15487/27.03.2026 al Serviciului resurse umane şi Avizul Comisiei juridică, de disciplină, servicii publice, administraţie publică şi ordine publică; În baza prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a H.C.L. al Municipiului Suceava nr. 53/26.03.2025 privind reorganizarea și aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii pentru Primăria Municipiului Suceava; În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. c), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) şi art. 478 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. | Se aprobă transformarea a două posturi ocupate - funcţii publice de execuţie din structura Serviciului prelucrarea automată a datelor, din consilier, clasa 1, gradul profesional principal în consilier, clasa ], gradul profesional superior, în urma examenului pe care l-au promovat titularii posturilor. Art. 2 Se aprobă transformarea unui post ocupat - funcție publică de execuţie din structura Serviciului achiziţii publice, din consilier, clasa 1, gradul profesional principal în consilier, clasa 1, gradul profesional superior, în urma examenului pe care l-a promovat titularul postului. Art. 3 Se aprobă transformarea unui post ocupat - funcție publică de execuţie din structura Serviciului comerț, cultură şi turism — Direcţia de urbanism şi amenajarea teritoriului, din consilier, clasa I, gradul profesional asistent în consilier, clasa I, gradul profesional principal, în urma examenului pe care l-a promovat titularul postului. Art. 4 Se aprobă transformarea unui post ocupat - funcție publică de execuţie din structura Serviciului impozite şi taxe locale persoane fizice — Direcţia de impozite şi taxe locale, din consilier, clasa 1, gradul profesional principal în consilier, clasa 1, gradul profesional superior, în urma examenului pe care l-a promovat titularul postului. Art. 5 Se aprobă transformarea unui post ocupat - funcție publică de execuţie din structura Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor — Compartimentul de stare civilă, din consilier, clasa 1, gradul profesional principal în consilier, clasa I, gradul profesional superior, în urma examenului pe care l-a promovat titularul postului. cart. | - 6 se aprobă statul de funcții al Primăriei Municipiului Suceava, în formă CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENE AL MUNICIPIULUI GHEORGHE — ALEXANDRU MOLDOVAN Nr. 85 din 31 martie 2026 Nr. consilieri care L Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenţi NU și-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU IMPOTRIVĂ ABŢINERE de vot 85 23 22 --- 22 --- tă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala