26 februarie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 59/2015 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind transformarea a două posturi - funcţii publice în statul de funcţii al Aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 59 din 2015 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
59 / 2015
Data
26 februarie 2015
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Două posturi din Aparatul de specialitate al primarului Suceava, ocupate de referenți care au trecut examenul de promovare, vor fi transformate în funcția publică de Consilier, clasa I, gradul profesional asistent. Se aprobă, în forma actualizată, statul de funcții al aparatului, includând această schimbare, iar primarul este responsabil să pună în aplicare hotărârea. Pentru locuitori, schimbarea poate afecta organizarea muncii în Serviciul urbanism și în Compartimentul stabilire și regularizare taxe, dar impactul financiar sau termenele exacte vor fi realizate conform reglementărilor legale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasy.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind transformarea a două posturi - funcţii publice în statul de funcţii al Aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava ; Având în vedere: i - Expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului Suceava înregistrată sub nr. 4464/16.02.2015; - Raportul cu nr 4465/16.02.2015 al Serviciului resurse umane ; - Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza art. 68 şi art. 107 alin.(2) lit.a)-b) din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, art.26 şi ale Anexei nr. | lit.B - art.5 (Reglementări specifice funcţionarilor publici) din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) şi alin.(3) lit.b), art.45 alin.(1) şi art.47 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Pentru doi funcţionari publici din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava - din care unul din cadrul Serviciului urbanism şi amenajarea teritoriului şi unul din cadrul Compartimentului stabilire şi regularizare taxe-Serviciul cadastru, fond funciar, registru agricol - numiţi în funcţii publice de referent, clasa III, gradul profesional superior, care la data de 6 februarie 2015 au susţinut examen de promovare în clasa I şi au fost declaraţi “Admis”, aprobă, în condiţiile legii, transformarea posturilor ocupate de aceştia în funcţia publică de Consilier, clasa I, gradul profesional asistent. Art. 2 Potrivit art.1 se aprobă, în formă actualizată, statul de funcţii al Aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. — Primarul municipiului Suceava, prin aparatul său de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Contrasemneaza, SECRET UNJETPIU JR. C JOAN Nr. 59 Din 26 februarie 2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă