HOTĂRÂRE privind actualizarea statului de funcţii al Primăriei municipiului Suceava, precum și actualizarea organigramei, a statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru Direcţia Administraţia Pieţelor
Denumire
Hotărârea nr. 58 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Se actualizează regulamentele și structura Direcției Administrația Piețelor din Suceava, inclusiv organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare, pentru a-și clarifica organizarea internă, raportarea bugetară și principiile de conduita profesională a personalului contractual. Pentru locuitori înseamnă că bugetul și veniturile direcției vor fi gestionate ca parte din bugetul local, iar bunurile folosite de direcție apar în patrimoniul orașului; activitatea vânzărilor din piețe și Bazar rămâne sub jurisdicția municipiului, cu angajări pe bază de contract și reguli profesioniste mai clare. Noile reguli descriu sediul direcției, responsabilitățile, termenele de raportare și modalitatea de funcționare a piețelor agroalimentare din Suceava.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www .primariasv.ro, primsvâprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
Anexa nr.4 la H.C.L, nfs? ...../28.02.2019
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ȘI FUNCŢIONARE A
DIRECȚIEI ADMINISTRAȚIA PIEŢELOR
SUCEAVA
Cap. 1 - DISPOZIȚII GENERALE
Art.1. Direcţia Administraţia Pieţelor, denumită în continuare Direcţie este organizată ca
serviciu public de interes local, fără personalitate juridică.
Art.2. (1). Bugetul Direcţiei face parte din bugetul municipiului Suceava.
(2) Veniturile încasate la nivelul Direcţiei sunt venituri ale bugetului local; Finanţarea Direcţiei
se realizează din bugetul local.
(3). Evidenţa contabilă se organizează şi se conduce prin Direcţia buget, contabilitate şi
fiscalitate din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului municipiului Suceava.
Art.3. Direcţia nu are patrimoniu propriu. Bunuri mobile şi imobile utilizate de Direcţie fac
parte din patrimoniul municipiului Suceava și sunt evidenţiate distinct în inventarul
patrimoniului.
Art.4. (1) Personalul Direcţiei, al cărui angajator este primarul municipiului Suceava, are
calitatea de personal contractual. Raporturile de muncă ale personalului contractual sunt
reglementate de prevederile Codului Muncii (Legea nr.53/2003) şi completate prin acte
normative specifice aplicabile personalului contractual din sectorul bugetar; se supune normelor
de conduită profesională prevăzute de Codul de conduită a personalului contractual din
autorităţi şi instituţii publice- Legea nr.477/2004.
(2) Principiile care guvernează conduita profesională a personalului contractual din cadrul
Direcţiei sunt următoarele: supremaţia Constituţiei şi a legii; prioritatea interesului public;
asigurarea egalității de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice;
profesionalismul; imparţialitatea şi independenţa; integritatea morală; libertatea gândirii şi a
exprimării; cinstea şi corectitudinea; deschiderea şi transparenţa.
Art.5. Direcţia îşi are sediul în str. Petru Rareş nr.9, Suceava.
Cap.II - OBIECTUL DE ACTIVITATE
Art.6. Obiectul de activitate al Direcţiei este administrarea pieţelor agroalimentare şi a
Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava.
Art.7. Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Direcţiei
Administraţia Pieţelor.
Art.8. Comerţul în pieţele agroalimentare şi Complexului Comercial Bazar din municipiul
Suceava se desfăşoară în structuri de vânzare cu locaţie permanentă, de către
producători/comercianţi autorizaţi conform prevederilor legale.
Art.9. Scopul activităţii desfășurate de Direcţie este buna administrare a terenurilor şi spaţiilor
aparţinând municipiului Suceava aferente pieţelor agroalimentare şi Complexului Comercial
Bazar şi de a crea un cadru optim de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi
serviciilor de piaţă, care să respecte principiile concurenței loiale, cele de protejare a vieții,
sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului.
CAP. III - RELAŢII DE COLABORARE
Art.10. În realizarea atribuţiilor specifice, Direcţia colaborează cu o serie de compartimente
funcţionale din cadrul aparatului de specialitate a primarului:
- Serviciul contencios administrativ, juridic pentru promovarea de acţiuni în instanţă şi
consultanţă juridică, pentru vizarea contractelor şi a altor acte ce privesc Direcţia;
- Serviciul acte administrative, relaţii publice, circulaţia și păstrarea documentelor pentru
promovarea, proiectelor de hotărâri de consiliu, pentru emiterea dispoziţiilor privind constituirea
unor comisii precum şi pentru primirea şi expedierea operativă a corespondenţei;
- Direcţia Buget, contabilitate şi fiscalitate pentru obţinerea vizei de control financiar preventiv
pe orice acte care implică angajamente bugetare;
- Serviciul resurse umane în toate problemele legate de personal;
- Serviciul urmărire şi executare silită;
- Serviciul autorizare, corp control comercial în vederea organizării și efectuării de controale,
împreună cu angajaţii Direcţiei, în pieţe, târguri, bâlciuri, precum și identificarea comercianților
neautorizaţi;
- Direcţia urbanism şi amenajarea teritoriului privind aprobarea în condiţiile legii a
documentaţiilor de urbanism pentru târguri, pieţe şi oboare;
- Direcţia patrimoniu în privinţa întocmirii contractelor de închiriere şi a predării inventarului
domeniului public şi în scopul verificării situaţiilor de lucrări din punct de vedere al încadrării
2
preţurilor practicate de agenţii economici din municipiu în relaţiile contractuale cu municipiul
Suceava în oferta adjudecată;
- Poliţia Locală Suceava în scopul asigurării ordinii în pieţele agroalimentare și Complexul
Comercial Bazar.
Art.11. În scopul soluționării cât mai corecte, rapide și eficiente a problemelor specifice
Direcţiei, colaborează cu Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava,
Poliţia municipiului Suceava, cu alte instituţii şi servicii specializate din municipiu, judeţ și din
ţară, precum şi cu serviciile publice ale Consiliului Local al municipiului Suceava.
Cap. IV - CONDUCEREA ŞI CONTROLUL
Art. 12. (1) Primarul conduce şi controlează Direcţia.
(2) Activitatea Direcţiei este coordonată de către un viceprimar al municipiului Suceava,
conform organigramei aprobate.
Art.13. Conducerea operativă a Direcţiei este realizată de către un director, numit în condițiile
legii. Directorul asigură conducerea, îndrumarea şi controlul compartimentelor din structura
Direcţiei,
Art,14. În absenţa directorului atribuţiile acestuia sunt preluate de şeful Biroului investiții,
reparaţii şi administrativ.
Art.15. Organigrama, statul de funcţii și numărul de personal se aprobă de către Consiliul
Local, prin hotărâre, la propunerea primarului.
Art.16. Salarizarea personalului se stabileşte potrivit legislaţiei în vigoare aplicabilă
personalului contractual din sectorul bugetar.
Cap. V - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Art,17. Direcţia are în structura sa următoarele compartimente funcţionale:
Biroul investiţii, reparaţii şi adminstrativ;
-Compartimentul tehnic şi de intervenții la incendii;
Biroul parcări auto cu autotaxare;
Compartimentul contro! alimente de origine animală;
Compartimentul urmărire şi control încasări;
Piețe agroalimentare;
Complexul Comercial Bazar.
Cap. VI - ATRIBUŢIILE DIRECTORULUI
Art.18. Directorul Direcţiei are următoarele atribuţii, competenţe şi obligaţii :
1. Asigură organizarea, coordonarea, conducerea şi controlul activităţilor ce se desfășoară în
cadrul structurilor funcţionale ale Direcţiei privind obiectul de activitate specific;
2. Răspunde de organizarea comerțului în pieţele agroalimentare şi în Complexul Comercial
Bazar în condiţiile de protecţie optimă a consumatorilor şi de concurenţă loială între operatorii
economici;
3. Urmăreşte ca activitatea de prestări de servicii în pieţele agroalimentare şi Complexul
Comercial Bazar să se realizeze numai în spaţiile aferente fiecărui comerciant, producător sau
prestator de servicii şi interzice vânzările pe suprafaţa căilor de circulaţie( străzi, trotuare) sau
parcări;
4. Răspunde de activitatea de administrare a pieţelor agroalimentare şi a Complexului
Comercial Bazar şi de modul în care administratorii şi responsabilii acestora realizează în mod
concret activitatea de administrare;
5. Contrasemnează contractele de închiriere cu toţi operatorii economici care desfăşoară
activităţi comerciale şi de prestări servicii în incinta pieţelor şi a bazarului urmărind încasarea la
timp a chiriilor;
6. Verifică respectarea clauzelor prevăzute în contractele de închiriere, iar în cazul încălcării
respectivelor clauze şi în baza borderourilor de debite restante comunicate de administratori şi
responsabili de pieţe şi a Complexului Comercial Bazar, întocmite lunar, propune rezilierea
contractelor; ,
7. Urmăreşte modul de recuperare a chiriilor restante în urma încheierii contractelor de
închiriere;
8. Transmite lunar Direcţiei buget, contabilitate, fiscalitate situaţia contractelor încheiate
(debite), a încasărilor şi a rămăşiţelor pe categorii de venituri din pieţele agroalimentare
G.Enescu, Centrală, Cuza Vodă, Iţcani, En Gross şi Complexul Comercial Bazar;
9. Face propuneri pentru întocmirea proiectului de buget, de venituri şi cheltuieli, precum şi
lista de investiţii pentru Direcţie;
10. Face propuneri primarului privind stabilirea taxelor specifice Direcţiei spre a fi supuse spre
aprobare Consiliului Local;
11. Verifică permanent şi complet modul în care se desfăşoară activităţile, comparativ cu
obiectivele şi programele stabilite;
12. Reprezintă Direcţia în relațiile profesionale cu instituţiile publice ce contribuie la realizarea
obiectivelor ce fac obiectul de activitate al acestui serviciu comunitar;
13. Reprezintă Direcţia în relaţiile cu conducerea Primăriei, Consiliului Local, aparatului de
specialitate a primarului şi cu celelalte servicii publice locale fără personalitate juridică;
14. Vizează, prin semnătură, toate rapoartele de specialitate ale Direcţiei înaintate spre
discutare, avizare şi aprobare; semnează toate documentele întocmite la nivelul Direcţiei
conform prevederilor legale;
15. Urmăreşte desfăşurarea eficientă a relaţiilor cu publicul în cadrui birourilor și
compartimentelor din componenţa Direcţiei;
16. Urmăreşte soluţionarea în termen a corespondenței şi o vizează înainte de a fi prezentată
conducerii Primăriei;
17. Verifică modul de respectare a programului de lucru a personalului din subordine ;
18. Asigură programarea și efectuarea concediilor de odihnă de către personalul direcţiei, astfel
încât să se asigure realizarea activităţii fără disfuncţionalităţi;
19. Trasează sarcini care sunt obligatorii pentru personalul din subordine, în exercitarea
atribuţiilor ce îi revin, conform competenţelor;
20. Asigură întocmirea documentaţiei ce stă la baza demarării procedurilor de achiziţii de
produse, lucrari şi servicii necesare bunei desfăşurări a activității Direcţiei (referat de necesitate,
notă de estimare, caiet de sarcini);
21. Asigură toate măsurile pentru ca administratorii să pună la dispoziția producătorilor
individuali şi operatorilor economici mese, cântare, greutăţi, halate, şorțuri, locuri pentru
depozitarea produselor şi ambalajelor;
22. Răspunde de organizarea şi efectuarea în condiţii optime a controalelor periodice şi ad-hoc ,
privind modul de taxare şi emiterea biletelor de piaţă.
Cap. VII - ATRIBUŢIILE ŞI COMPETENȚELE COMPARTIMENTELOR
FUNCŢIONALE
Art.19. BIROUL INVESTIȚII, REPARAȚII ȘI ADMINISTRATIV
1. Coordonează întreaga activitate de promovare, avizare, încredințare directă, cereri de ofertă,
supraveghere tehnică pentru investiţiile şi reparaţiile ce se derulează în cadrul Direcţiei;
2. Întocmeşte referatele de necesitate şi oportunitate privind promovarea de investiţii noi,
propune spre aprobare tema de proiectare pentru întocmirea studiilor de fezabilitate;
3, Întocmeşte documentaţia ce stă la baza demarării procedurilor de achiziţii prin licitaţii de
produse, lucrări şi servicii, necesare bunei desfășurări a activităţii Direcţiei (referat de
necesitate, estimarea valorică a achiziţiei, propunere de angajare bugetară, caiet de sarcini,
termen de execuţie) pe care le înaintează Compartimentului de achiziţii publice din cadrul
aparatului de specialitatae al primarului, cu viza directorului, în vederea organizării licitaţiilor
conform actelor normative în vigoare;
4. În situaţia în care, potrivit actelor normative în vigoare, bunurile şi serviciile pot fi
achiziţionate prin achiziţie directă, întocmeşte referate de necesitate în care specifică valoarea
estimată a bunurilor şi serviciilor de achiziţionat, pe care le prezintă Compartimentului de
achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru a fi luate în evidenţă,
după care realizează achiziţiile;
5. Actualizează cu ocazia elaborării listelor de investiţii, organizării licitaţiilor și contractării,
execuţiei lucrărilor, valoarea totală (devizul general) a fiecărui obiectiv nou de investiţii în
funcţie de evoluţia preţurilor;
6. Urmărește şi verifică realizarea stadiilor fizice din graficul de execuţie la lucrările de care
răspunde, cu respectarea proiectelor de execuţie, a autorizaţiei de construire şi a avizelor
obţinute;
7. Urmăreşte situaţia lucrărilor din teren, contrasemnrază notele de constatare privind
concordanța/neconcordanţa dintre proiect şi lucrare, contrasemnează dispoziţii de șantier
semnate de proiectant cu semnătura dirigintelui de șantier;
8. Asigură activitatea de primire, repartizare şi predare a corespondenţei;
9. Răspunde de evidenţa, selecţionarea, păstrarea și casarea documentelor create și deţinute de
arhivă, respectând indicativele și termenele în vigoare;
10. Organizează şi efectuează recepţia cantitativă și calitativă a materialelor aprovizionate,
propune componenţa comisiei de recepție;
11. Urmărește permanent evoluţia stocurilor, ia măsuri de asigurare a stocului de siguranță
pentru unele materiale de primă necesitate;
12. Întocmeşte F.A.Z-urile tuturor mijloacelor de transport ce aparțin Direcţiei;
13. Întocmeşte și ţine la zi documentele de evidenţă a maşinilor, precum și a celor de evidenţă a
activităţiilor desfăşurate de acestea ( F.A.Z-uri, foi de parcurs);
14. Răspunde de încheierea poliţelor de asigurare obligatorie (R.C.A.) pentru toate mijloacele
auto gestionate şi de înmatricularea mijloacelor auto noi achiziţionate.
COMPARTIMENTUL TEHNIC ȘI DE INTERVENŢII LA INCENDII - parte integrantă a
Biroului investiţii, reparaţii şi administrative:
1. Efectuează lucrări specifice de întreţinere, ce privesc buna funcționare a instalaţiilor electrice,
a centralelor termice şi a instalaţiilor sanitare;
2. Verifică funcţionarea la parametrii corespunzători a instalaţiilor electrice, a centralelor
termice şi a instalaţiilor sanitare;
3, Face propuneri privind achiziţia de materiale necesare întreţinerii corespunzătoare a
instalaţiilor electrice, a centralelor termice și a instalaţiilor sanitare;
4. Efectuează verificări metrologice a mijloacelor proprii de măsurare şi control;
5, Verifică buna funcţionare a utilajului multifuncțional;
6. Efectuează lucrări de întreţinere şi reparaţii la instalaţii electrice de forţă şi iluminat;
7. Remediază, în funcţie de complexitatea deficienţelor constatate „mijloacele de măsurare
proprii;
8. Verifică şi înregistrează lunar consumul de energie electrică, gazul metan şi apă;
9. Răspunde de instruirea pe linie de securitate şi sănătate în muncă și în domeniul situaţiilor de
urgenţă / P.S.I. în cadrul Direcţiei.
ART. 20 BIROUL PARCĂRI AUTO CU AUTOTAXARE
Responsabilul parcărilor auto are următoarele atribuţii:
1.Asigură dotarea parcărilor cu indicatoare, parcometre, coşuri de gunoi.
2.Asigură buna funcționare a parcometrelor aflate în dotare cu ajutorul cărora sunt încasate
taxele de parcare .
3.Asigură întreținerea si repararea dotărilor din parcări întreţinerea locurilor de parcare existente
prin servicii de curăţenie şi executare marcaje.
4.Urmăreşte respectarea de către utilizatori a Regulamentului privind funcționarea sistemului de
autotaxare în parcările cu plată din municipiul Suceava, aprobat prin HCL 90 din 29 martie
2018.
5 Îndrumă conducătorii auto către parcometre, explicându-le procedura de eliberare a tichetelor,
6.Răspunde de menţinerea în stare permanentă de curăţenie a parcărilor auto, asigurând
salubrizarea acestora,
7 Verifică autovehiculele parcate, care nu au afişat tichetul la loc vizibil.
8.Anunţă Poliţia Locală în situaţia în care constată abateri de la prevederile Regulamentului
privind funcţionarea sistemului de autotaxare în parcările cu plată din municipiul Suceava,
aprobat prin HCL 90 din 29 martie 2018 .
9.Ridică numerarul din parcometre şi verifică corespondența dintre extras și suma
ridicată,precum şi seria tichetelor.
10.Predă pe baza extrasului, suma ridicată din parcometre la casieria Direcţiei Administraţia
Pieţelor.
11.Primeşte în schimbul banilor predaţi chitanță ce dovedește depunerea numerarului la casieria
Direcţiei.
Art.21. COMPARTIMENTUL CONTROL ALIMENTE DE ORIGINE ANIMALĂ
Are următoarele atribuţii principale:
1. Verifică existența documentelor care însoțesc marfa, ce se constituie în produse de origine
animală, provenită de la producători individuali, întreprinderi familiale şi societăţi comerciale
care îşi comercializează produsele în pieţele agroalimentare (certificat de sănătate al animalelor,
certificat de producător, carnetul de sănătate);
2. Controlează condiţiile de ambalare şi condiţiile igienice de transport a produselor de origine
animală ale agenţilor economici care comercializează aceste produse în pieţe, în spaţiile special
amenajate;
3. Controlează producătorii particulari sau pe gestionarii angajaţi să folosească echipament
corespunzător : halat, bonetă, mănuşi de unică folosinţă;
4. Verifică dacă utilajele frigorifice funcţionează şi dacă se respectă regimul termic de
depozitare;
5. Controlează modul de expunere şi prezentare a produselor de origine animală;
6. Controlează documentele ce însoțesc marfa care se comercializează în spaţiile autorizate,
proprietate a municipiului Suceava, atât la carne cât şi la lactate;
7. Nu permite accesul în hale a producătorilor individuali care nu prezintă actele obligatorii :
carnet de sănătate a persoanei şi certificat de sănătate a animalelor;
8. Controlează modul cum se face curăţenia şi dezinfecţia în hala lactate şi de carne, precum şi
pe platformele din pieţe;
9. Controlează dacă spaţiile autorizate beneficiază permanent de apă rece, caldă, canalizare şi
încălzire;
10.Controlează înregistrarea zilnică pe termograme a temperaturilor utilajelor frigorifice din
hala de lapte şi hala de carne;
11. Execută şi alte activităţi ce privesc profilaxia împotriva unor boli infecto-contagioase la
animale şi om.
Art.22. COMPARTIMENTUL URMĂRIRE ŞI CONTROL ÎNCASĂRI
1. Verifică modul cum se încasează taxele şi preţul prestărilor de servicii de către casieri de la
producătorii particulari şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în pieţe şi bazar,
întocmind procese verbale cu cele constatate;
2. Efectuează controale în pieţe şi bazar privind realitatea taxării, emiterea biletelor precum şi
controlul inopinat al casierilor la geantă;
3. Urmăreşte modalitatea de încheiere a contractelor de închiriere cu producătorii individuali şi
operatorii economici;
4. Urmăreşte situaţia creanţelor bugetare neîncasate la termen şi în baza borderourilor de debite
restante comunicate de administratorii şi responsabilii de pieţe agroalimentare şi ai
Complexului Comercial Bazar,întocmeşte şi trimite notificări restanţierilor care au acumulat
debite restante;
5. Transmite prin note interne către Serviciul Contencios Administrativ Juridic documentele
necesare pentru promovarea în instanță a unor acţiuni în vederea recuperării debitelor restante
ale chiriaşilor;
6. Transmite prin note interne către Serviciul Patrimoniu în vederea informării, situaţiile cu
chiriaşii care urmează a fi acţionaţi în instanţă în vederea recuperării debitelor restante, precum
şi a celor pentru care solicită rezilierea contractelor de închiriere;
5. Verifică prin sondaj sau în cadrul controalelor de fond modul de ţinere a evidenţei
contractelor de închiriere încheiate şi de valorificare comercial-contabilă a acestora;
6. Veritică modul cum utilizatorii pieţei își respectă obligaţiile ce le revin conform clauzelor
contractuale şi a regulamentului de funcţionare a pieţei;
7. Verifică modul de soluţionare a cererilor repartizate responsabililor/administratorilor şi a
reclamaţiilor date spre rezolvare, potrivit competenţelor acestora.
Art.23. PIEŢELE AGROALIMENTARE
Sunt structuri de vânzare destinate comercializării legumelor, fructelor, laptelui şi produselor
lactate, cărnii şi produselor din carne, ouălor, mierii şi produselor apicole, produselor
conservate, peş
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.