17 decembrie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 349/2015 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind unele reglementări referitoare la contractarea serviciilor subvenționate de transport

Denumire
Hotărârea nr. 349 din 2015 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
349 / 2015
Data
17 decembrie 2015
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprovă prelungirea până la 31.12.2016 a contractului de subvenție pentru transportul public local de călători din Suceava. Dacă apar alți transportatori interesați, aceștia pot încheia contracte de subvenție în condițiile din hotărârea-cadru H.C.L. nr. 19/2015, solicitat în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri. Se va raporta suma maximă de subvenție ce poate fi acordată, conform reglementărilor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea valabilităţii Contractului de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători în municipiul Suceava înregistrat cu nr. 2911/30.01 „2015 până la data de 31.12.2016

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(â)primariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind unele reglementări referitoare la contractarea serviciilor subvenţionate de transport Consiliul Local al Municipiului Suceava Având în vedere Expunerea de motive a Primarului și Viceprimarului municipiului Suceava, înregistrată sub nr.35842/08.12.2015, raportul Serviciului autorizare activităţi comerciale, Biroul Autoritatea locală de autorizare transport, înregistrat sub nr. 35843/08.12.2015, precum şi raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară, În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanţa nr. 97/1999 - republicată, privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare; În temeiul prevederilor art. 17 din Legea serviciilor de transport public local, nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit prevederilor art. 84 alin. (1) şi 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 19/29.01.2015 privind acordarea. de facilități pentru transportul public local şi aprobarea contractului-cadru de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) punctul 14, art. 45 alin. (2) lit. a), art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă prelungirea valabilităţii Contractului de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători în municipiul Suceava înregistrat cu nr. 2911/30.01 „2015 până la data de 31.12.2016. Art. 2. În cazul în care şi alți transportatori solicită încheierea de contracte de acordare a subvenției pentru transportul public local de călători în municipiul Suceava, acestea se vor încheia în condiţiile prevăzute de H.C.L. nr. 19/29.01.2015 privind acordarea de facilități pentru transportul public local şi aprobarea contractului-cadru de acordare a subvenției pentru transportul public local de călători, cu modificările şi completările ulterioare. Transportatorii pot solicita încheierea de contracte în termen de 10 zile de Ia intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Art, 3. Suma maximă care poate fi acordată ca subvenție şi compensație în anul 2016 nu poate depăși 4 300 000 lei şi va fi repartizată pentru fiecare transportator după expirarea termenului prevăzut la articolul precedent, cu respectarea condițiilor prevăzute de H.C.L. nr. 19/29.01.2015 privind acordarea de facilităţi pentru transportul public local și aprobarea contractului-cadru de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 4. Se împuterniceşte Primarul municipiului Suceava să semneze actul adițional de prelugite a contractului de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători în municipiul Suceava, transportatorului S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A. Suceava, înregistrat cu nr. 2911/30.01.2015, precum și celelalte contracte de acordare a subvenţiei, după caz, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Contrasemneaza SECRET ICIPIU JR. AC IOAN Nr. 349 Din 17 decembrie 2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă