23 decembrie 2024 · Inițiator: Primar, Vasile Rimbu

HCL 317/2024 Suceava adoptată

Modificarea și completarea HCL nr. 90/22.04.2021 privind aprobarea Regulamentelor de Organizare și Funcționare a piețelor agroalimentare și a Complexului Comercial Bazar situate în municipiul Suceava

Pe scurt

Se aprobă modificarea Regulamentelor piețelor agroalimentare și a Complexului Bazar din Suceava, prin completarea timpilor de funcționare și a unor perioade de închidere pentru igienizare. Concret, se actualizează programul de funcționare al halelor de carne și lactate și al Pieței agroalimentare, indicând orele de deschidere/dezinfecție, inclusiv închideri săptămânale pentru dezinfecție/deratizare în zilele de luni. Pentru locuitori înseamnă că programul piețelor poate varia conform sezonului, iar unele zile pot fi închise parțial pentru măsuri de igienă, afectând eventual cumpărăturile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică şi se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEŢEI ŞI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare și Funcţionare al pieţei agroalimentare Burdujeni, anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „ 4. Orar de funcţionare Program vară (aprilie — septembrie) a) Halele de carne și lactate: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% În fiecare zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecție, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 317 din 2024 a Consiliului Local Suceava
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea HCL nr. 90/22.04.2021 privind aprobarea Regulamentelor de Organizare și Funcționare a piețelor agroalimentare și a Complexului Comercial Bazar situate în municipiul Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
317 / 2024
Data
23 decembrie 2024
Inițiator
Primar, Vasile Rimbu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Locuri citate
1 Mai (hartă)

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 primsv(âprimariasv.ro _www.primariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea HCL nr. 90/22.04.2021 privind aprobarea Regulamentelor de Organizare şi Funcţionare a pieţelor agroalimentare și a Complexului Comercial Bazar situate în municipiul Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare a Primarului municipiului Suceava dl. Vasile Rimbu şi Viceprimarului municipiului Suceava dl. Daniel Ungurian înregistrat sub nr.321.448/13.12.2024 „ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 321.449/13.12.2024 și Avizul Comisiei buget-finanțe, fonduri europene; În conformitate cu prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare; a Ordinul nr. 65/2004 pentru stabilirea condiţiilor minime obligatorii la comercializarea produselor agricole şi agroalimentare în pieţele en gross; a H.G.R. nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, a Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol; a O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată; a O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată; a Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată și a Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor; În temeiul prevederilor art. 129 alin.(2) lit. „d”, alin (7) lit. „s”, art. 139 alin.(l) şi art. 196 alin. (1) lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se modifică şi se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEŢEI ŞI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare și Funcţionare al pieţei agroalimentare Burdujeni, anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „ 4. Orar de funcţionare Program vară (aprilie — septembrie) a) Halele de carne și lactate: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% În fiecare zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecție, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% c) Acces vehicule pentru încărcare și descărcare mărfuri: Zilnic orele 05% — 8% orele 18% — 20% Program iarnă (octombrie — martie) a) Halele de carne și lactate: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% În prima zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% c) Acces vehicule pentru încărcare şi descărcare mărfuri: Zilnic orele 060% — 9% orele 17% — 19% » Art. II Se modifică şi se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEȚEI ȘI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al pieţei agroalimentare Centrale, anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: 4. Orar de funcţionare Program vară (aprilie — septembrie) a) Halele de carne și lactate: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% În fiecare zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% c) Acces vehicule pentru încărcare şi descărcare mărfuri: Zilnic orele 050% — 8% orele 18% — 20% Program iarnă (octombrie — martie) a) Halele de carne şi lactate: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% În prima zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% c) Acces vehicule pentru încărcare şi descărcare mărfuri: Zilnic orele 06% — 9% orele 17% — 19%» Art. III Se modifică și se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEȚEI ȘI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al pieţei agroalimentare George Enescu, anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „4. Orar de funcţionare Program vară (aprilie — septembrie) a) Halele de carne şi lactate: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% În fiecare zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% c) Alee pietonală: Luni — sâmbătă orele 06% — 20% Duminică orele 06% — 14% d) Acces vehicule pentru încărcare şi descărcare mărfuri: Zilnic orele 05% — 8% orele 18% — 20% Program iarnă (octombrie — martie) a) Halele de carne şi lactate: Luni — sâmbătă orele 070% — 19% Duminică orele 07% — 13% În prima zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. b) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% c) Alee pietonală: Luni — sâmbătă orele 07% — 19% Duminică orele 07% — 13% d) Acces vehicule pentru încărcare și descărcare mărfuri: Zilnic orele 06% — 9% orele 17% — 19% » Art. IV Se modifică şi se completează punctul 4 din Cap. Il TIPUL PIEȚEI ȘI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al pieţei agroalimentare En Gross Burdujeni, anexa nr. 4 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „ 4. Orar de funcționare a) Piaţa agroalimentară: Luni — sâmbătă orele 04% — 16% Duminică orele 06% — 13% b) Acces vehicule pentru încărcare şi descărcare mărfuri: Luni — sâmbătă orele 16% — 04% Duminică orele 06% — 13% Efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare se execută ori de câte ori este nevoie.” Art. V Se modifică și se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEŢEI ȘI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare și Funcţionare al pieţei agroalimentare Ițcani, anexa nr. 5 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „ 4. Orar de funcţionare a) Halele de carne şi lactate: Joi orele 06% — 14% b) Piaţa agroalimentară: Joi orele 06% — 14% În prima zi de luni din fiecare lună halele sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.” Art. VI Se modifică şi se completează punctul 4 din Cap. II TIPUL PIEȚEI ŞI CATEGORIA DE MĂRFURI COMERCIALIZATE din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Complexului Comercial Bazar, anexa nr. 6 la Hotărârea Consiliului Local nr. 90/2021, care va avea următorul cuprins: „ 4. Orar de funcţionare a) Complex Comercial Bazar: Marţi — duminică orele 06% -— 18% b) Acces vehicule pentru încărcare și descărcare mărfuri: Marţi — duminică orele 18% — 22% Luni orele 06% — 22% c) Curăţenie: Luni orele 06% — 22% În prima zi de luni din fiecare lună Complexul Comercial Bazar este închis pentru efectuarea lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecție şi deratizare.” Art. VII Celelalte prevederi ale HCL nr. 90/22.04.2021 rămân neschimbate. Art.VIII Primarul municipiului Suceava prin Direcţia Generală Administraţia Pieţelor vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ. CONTRASEMNEAZĂ ANDREI - LUCIAN BACOŞ: SECRETAR GENE AL MUNICIPIULUI Jrs. | TUTAC 74 ina ce AVA-AE v, NSE Nr. 317 din 23 decembrie 2024 Nr. consilieri Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi __Nr. voturi Nr. voturi HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABŢINERE de vot 317 23 20 - 20 == —

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala