25 martie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Suceava

HCL 28/2021 Suceava adoptată

Hotărâre privind aprobarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România

Denumire
Hotărârea nr. 28 din 2021 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
28 / 2021
Data
25 martie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă acordarea de sprijin financiar unităților de cult din Suceava aparținând cultelor recunoscute din România, conform unei liste atașate la hotărâre. Aceasta înseamnă că Banii de la bugetul local vor fi cheltuiți pentru susținerea financiară a acestor biserici și instituții religioase din municipiu, în baza regulilor stabilite. Primarul, prin Direcția de Buget, va asigura derularea sprijinului și îndeplinirea prevederilor hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvEprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind aprobarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România Consiliul local al Municipiului Suceava; Având în vedere Referatul de aprobare a Primarului Municipiului Suceava, înregistrată cu nr. 8439 din 18.03.2021, Raportul de specialitate al Serviciului Buget şi Finanţări Nerambursabile din Fonduri Publice, din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate și Fiscalitate, înregistrat cu nr. 8440 din 18.03.2021 şi Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinînd cultelor religioase recunoscute din România, aprobată prin Legea nr.125/2002, a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.470/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a Regulamentului privind stăbilirea şi acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobat prin HCL nr. 268/26.11.2020 şi a bugetului local pentru anul 2021, aprobat prin HCL. În temeiul art. 129, alin.2, lit.d, alin.8, lit.a, art.139, alin.3, art.196, alin., lit.a, din O.G, 57/2019, privind Codul Administrativ. HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre. Art.2 Primarul Municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate şi celelalte servicii, funcţionale ale Consiliului local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor DN PREŞEDI i CONTRAŞEMNEAZĂ LUCIAN HARȘ AI SECRETAR GENE UNICIPIULUI So gt Nu » Jrs. CIUTAC Nr. 28 Din 25 martie 2021 „BIIBSIA plode 15 mueneq ap une) ump snduro ŢerpDos jugurezaSy,, mpmoorozd TPI 000'0S VAVADNS INCOQANE « ATI IO LNYAS“ VIHOUVA| “e [NIPED up aferored 15|ade) e 3INMSUOD 3p 10[IIEDDN EaIENUPUO) PLETJOIEd EOHSTQ E POSAI EOTUUDI IIŢ PIMOIĂ AP 10Ț[IBONŢ EATENUILIOL 21 000'0S VIVD INENGANE «AHDAOAHD 35“ VIHOUVA| "4 TBNOIed [nIped . , . UIp D[EPPO aSc) E 1$ A1ENI1OW TESEZ) E AIEAOUAI AP 10[(EDN[ EAIenunu0-) 21 000'05 VAVADNS «IIAHONVHAV AS. VIHOUVA| '9 , VAVAONS| . TorOIed [NIpeo up [ode 15 PIHIOSIE BUNDSUOD BP I0[LIEDNI EDIENUNUO) 191 000'0s «VAIHODSVAVd YSVOIAND VLNY3S“ VIHOUVă s JOTINEPEA 15 PRABONS 1BIdODSICoRIIV MIPED Up „ereda ati $ mona UI “ZO! 12 000:00s1 HO0HÎNYAVI I$ IAADNS VIdODSIARIHAV| = -LZ69p [eNSepe) “Iu NO BINU3PI TUIIPEP Iarjeumsap e2Irequuruos 18 2I3punx3 - iile “DIEDIŢIPOUI “AIEZȚILIAPOJAL,, [MD3ŢOId Uz 3SUȚIĂND IOŢIEDNI PDIENURUOD) PABBDNS „M[NUUIOC E3I2ISEN, [DOS [NNU3) TUBA3P EA 3) “T81ored EJUDUI UL ŢEIDOS-ANE:NSTUNUIPy 107) BIM.NSU0D IP IO[UEPNI EZIENUDUOL) - PI 000'000'1 VAVaDNS INTANNOG VAAALSVN VIHOUVa| '€ PAEBINŞ EXOPONO E[e1P21e)) E[ IŢe.DIA 1$ euuseaodeje) “DS3DI3SIq I9([IQOUI BIEUOŢIIAȚIOD “PISAII PIȚULŢAI UI PIMOIĂ 3p IOŢUIRIONȚ PAIENUNUOD - «ANăAVAAI . : i - TH. “48 [EROS ȚIPIAIAS AP [NUI2) E ANNDSUOD AP 10ŢHIEI0NI EAIENURUOF) 191 000'001 VAVAODNS IHIVUAI IAIL IÎNIAS“ VIHOIVă| “2 TPrqored mape» uy soered 15 irnodor) ap erieunsap , a , DUgAe DĂ2OHIASIA AXAUe PUN € AWNNSUOD AP 10[EDN| eBrenunuoc) 191 000'001 VAVADNS «IHIUNV IALNyAS“ VIHOIVă| "1 DD zepueurş mynuifrds mrepaode mdo>s Pyeprode euInş AeDIJouaq 3INunua AN VINYWOI NIG ALNDSONNDAI ASVOLDIIAA HOTALIN0 ONYNILăVav LIND AU ANÂYIINN NALNAd AVIONVUNIA IN1NNICTAGS VHAVAOUAV UNIATĂd IN LDAIOId VI VXANV VAVADNS "TOIdIOINOWI 1HOS V'IHăIW DA VIVODIN [ “OIDIAUAS IAS ONVAGIYA VL ALLNODAXA UOLDAHUIC TIA Sa “O7O7'IT'97/897 “Iu TDH UHId jeqoIde “JUBUIeINA E] /, '1U ȚOXBUE ULIOȚUOI IEPDULUII PŢRUIȚUIAS PAIEPIODe PUȚAŢIĂ JPEIIOD UN EŢBUDUI EA 3S “EJEUOTIUBUI SNS IND AP DEJUN 31228 AnUod “Teroueury mŢnur(țads pgqoade etrm ur TI 000'008'€ "TVLOL "] eAeaons mpyerdodojorg [e I 2008 130010 ADIEDSTUIUIPe ȚNNŢPas E3IIPE]D E[ BIUINO TIjeredaI 2P IOŢUEDN BBIENUȚUOD T2I 000'0S VAV In "91 “(nazam) ZD-7706€ [eNSepe> 1 DD BJE)OU ȚHIPEP E2I9Punxo 15 UInDBId “IEIEULUINI 1$ NAZNUI UI IEIZUEUINI 15 BIENIIOUI SED UIp “ZO-ZZ06€ | , fensepea “10 N) 3230U ȚUIpEI» țerfeunsop e gperized earequraps 15 țifeedoi 191 000'0S VAVADAS «AVIODIN ININYAS VIHOUVa| "Sr “II eAeaons mpnerdodonorq [e . , ATIE.NSTEŢIUpPe ȚNIPos E2IIPep> e] aNIaIN> ȚHeredaI ap 10ŢHIBIONŢ ESIENUNUOD 191 000'0s II VAVADNS INIVIdOdOLOUd | vi -aTeOIed MOLIASIA EAITPENP E] dIuazm> qjezeda ap 20ȚH1g10n4 eazenuțao-) 191 000'0S VAVADNS «DIANIA VINYAS, VIHOUVA| '€I “PENȚOIEd PDȚIASTA E] 31204212 I$ BIEOUAIUI Ț[jeredar nmuad A , 78 tanoand “70594; EDLUIȚA) 17 “ereopionur gammord ap 10qurezonţ earenumuog| | 1 000'00£ VAVaDNS INIDEO «ADNU9 VLNYAS « VIHOUVd| “21 -EAEONS [NIdIPURUU “ȚUEDĂI ȚINEA UE “„PELIEIEN FOLIEI, , ea VA DNS| | “pOȚIaSIq 2p eŢjeugsap n) HPE[D BIMISUOD 3P IOŢHIEIONŢ PSIENUNUOD) PI 000'00S TIUVNVLVN AI THHONVAA YăN YNILSAID VOIAASIA| "TI IPROSIA [E „INS BOL IS [od Ă VAVă AUZIANI VINYAS“ VIHOUVd| “01 E[ DSBOHIASI MINIAIȚIOUI e BIEUOŢID2UO) ap IO[UEDNŢ eaIeNupuo) 191 000'0S DNS « id Li ererqored VAVADNS INIFOGAAE “6 EDHBSIq E[ BIEOLIBIXA [5 BIEOHBIUI HEleuaure 9 1O[HIEION PBIEINDAXA PI 000'0S aXEVW 129 ATISVA IOLNŞAS “ VIHOUYVă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă