25 august 2016 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu

HCL 257/2016 Suceava adoptată

Hotărâre privind constituirea Comisiei Comunitare Consultative

Denumire
Hotărârea nr. 257 din 2016 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
257 / 2016
Data
25 august 2016
Inițiator
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă înființarea Comisiei Comunitare Consultative, compusă din Primar, funcționari ai Primăriei, consilieri locali și reprezentanți din Direcția de Asistență Socială, Protecția Drepturilor Copilului și asociații, pentru a oferi sfaturi și informări în domenii sociale și de drepturi ale copiilor. Comisia se va întruni ori de câte ori este nevoie și își exercită atribuțiile pe durata mandatului actualului Consiliu Local (conducerea și componența fiind valabile până la finalul mandatului), iar Direcția de Asistență Socială și Serviciul Autoritate Tutelară vor asigura implementarea hotărârii. Practic, locuitorii pot aștepta consultări și recomandări în privința protecției drepturilor copiilor și asistenței sociale, cu impact potențial asupra politicilor locale în acest domeniu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea Comisiei Comunitare Consultative, care va avea următoarea componenţă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvprimariasv.ro - Tel: 0230-21 2696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind constituirea Comisiei Comunitare Consultative CONSILIUL LOCAL AL MUNUNICIPIULUI SUCEAVA Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava, înregistrată cu nr. 25729 din 18.06.2016 , raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială nr.25730 din 18.06.2016 , cât și raportul Comisiei învăţământ, relaţii externe, sănătate, familiei, cultură, culte, protecţie socială; În baza dispoziţiilor art.113, art. 114 şi art. 118 din Legea 272/2004-Republicată, privind protecţia și promovarea drepturilor copilului,cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii 292/2011 a asistenței sociale,cu modificările și completările ulterioare ; În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1; alin.6 lit.a pet.2, art. 45 alin I, art. 47, art. 49 din Legea 215/2001 a Administraţiei Publice Locale -Republicată „cu modificările si completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE Art. 1 Se aprobă constituirea Comisiei Comunitare Consultative, care va avea următoarea componenţă: Dl. Ion Lungu Primar al municipiului Suceava preşedinte Dl. loan Ciutac Secretar al municipiului Suceava membru DI.Doroftei Ovidiu consilier local membru D-na Cocriş Doiniţa Nela consilier local membru Dl. Cernescu Petru Marius consilier local membru D-na. Narcisa Marchitan Director -Direcţia de Asistenţă Socială membru Pr. Minu Mititelu Preşedinte -Asociaţia “Lumină Lină” membru D-na Nicoleta Daneliuc Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi | membru Protecţia Drepturilor Copilului -Suceava D-na Ecaterina Croitor ASSOC -Filiala Suceava membru D-na. Daniela Vitovschi Şef Serviciu Autoritate Tutelară membru D-na. Cristina Grigore Serviciul Autoritate Tutelară membru D-na Marinela Ungureanu Serviciul Autoritate Tutelară membru D-na. Doiniţa Blahovici Fodor | Serviciul Autoritate Tutelară secretar Art. 2 În vederea exercitării atribuţiilor, comisia se va întâlni ori de câte ori se vor ivi situaţii ce impun convocarea acesteia. Art. 3 Comisia comunitară consultativă îşi va exercita atribuţiile în componența prevăzută la art. 1, pe perioada mandatului consiliului local constituit prin HCL 198 din 22.06.2016. Art. 4 Comisia comunitară consultativă şi Direcţia de Asistenţă Socială prin Serviciul Autoritate Tutelară, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Nr. 257 Din 25 august 2016

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă