5 septembrie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava
HCL 247/2019 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind asocierea între Municipiul Suceava şi Consiliul Județean Suceava în vederea organizării şi desfăşurării evenimentelor “ Aniversarea a 65 de ani de activitate a Ansamblului Artistic ”Ciprian Porumbescu” și Târgul de toamnă ”Produs în Bucovina”
Denumire
Hotărârea nr. 247 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Municipiul Suceava se asociază cu Consiliul Județean Suceava pentru organizarea și desfășurarea a două evenimente: Aniversarea a 65 de ani de activitate a Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu și Târgul de toamnă Produs în Bucovina, în perioada 11-15 septembrie 2019. Municipalitatea pune la dispoziție gratuit o suprafață de teren de 11.500 mp pe Ștefan cel Mare, Libertății și esplanada Casei de Cultură pentru aceste evenimente, iar județul se ocupă de organizare, promovare și menționarea Municipiului ca partener în toate materialele, respectiv în timpul spectacolului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Consiliul Judeţean în vederea organizării şi desfăşurării evenimentelor : “ Aniversarea a 65 de ani de activitate a Ansamblului Artistic "Ciprian Porumbescu” și a Târgului de toamnă "Produs în Bucovina” (2) Contribuţia părţilor în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuţia Municipiului Suceava constă în
MUNICIPIUL SUCEAVAB-dul i Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind asocierea între Municipiul Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava în vederea
organizării şi desfăşurării evenimentelor “ Aniversarea a 65 de ani de activitate a
Ansamblului Artistic *Ciprian Porumbescu” și Târgul de toamnă "Produs în Bucovina”
Consiliul Local al Municipiului Suceava;
Având în vedere referatul de aprobare a Primarului municipiului Suceava înregistrat la
nr. 29.909 din 02.09.2019, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 29100
din 02.09.2019 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară;
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 273/2006 a finanţelor publice locale
În temeiul prevederilor art. 129, al. (2) lit. e, al. 9 lit. c, art. 139 al (3) lit. f, art. 140 şi art.
196 al. 1 lit. a din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Consiliul Judeţean în vederea
organizării şi desfăşurării evenimentelor : “ Aniversarea a 65 de ani de activitate a Ansamblului
Artistic "Ciprian Porumbescu” și a Târgului de toamnă "Produs în Bucovina”
(2) Contribuţia părţilor în această asociere va fi după cum urmează:
(a) Contribuţia Municipiului Suceava constă în :
- punerea la dispoziţia Consiliului Judeţean a terenului în suprafață de 11.500 m.p , parcela
cadastrală nr. 71.188/11500 — domeniul public, situat pe str. Ştefan cel Mare fin., str. Libertăţii, str.
Aleea Nucului, esplanada Casei de Cultură, cu titlu gratuit, în vederea organizării şi desfăşurării în
perioada 11 — 15 septembrie 2019 a evenimentelor “ Aniversarea a 65 de ani de activitate a
Ansamblului Artistic "Ciprian Porumbescu” și Târgul de toamnă "Produs în Bucovina”
(b) Contribuţia Consiliului Judeţean Suceava constă în :
- organizarea şi desfășurarea evenimentelor “Aniversarea a 65 de ani de activitate a
Ansamblului Artistic "Ciprian Porumbescu” şi a Târgului de toamnă "Produs în Bucovina”
- menționarea Municipiului Suceava ca partener în toate materialele informative
editate/difuzate precum şi în timpul spectacolului.
Art. 2. Se aprobă contractul de asociere prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 3 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului
Contrasemnează
sii
Nr. 247 Din 5 septembri&20V19
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.