S-a aprobat Acordul de Parteneriat dintre Municipiul Suceava și Organizația Salvați Copiii – Filiala Suceava, care este anexat prezentului act și face parte integrantă din el. Primarul are împuternicire să semneze acordul, iar Direcția de Asistență Socială va duce la îndeplinire prevederile hotărârii. În practică înseamnă că orașul colaborează cu Salvați Copiii pentru servicii sociale legate de copii, iar implementarea poate implica fonduri, termene și activități comune în zonă, stabilite în acord.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Acordul de Parteneriat încheiat între Municipiul Suceava şi Organizaţia Salvați Copiii-Filiala Suceava, prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Acordului de Parteneriat încheiat între Municipiul Suceava şi
Organizația Salvaţi Copiii-Filiala Suceava
Consiliul local al municipiului Suceava
Analizând expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava cu nr.33.642/14.11.2011 ,
cererea Organizaţiei Salvaţi Copiii-Filiala Suceava nr.254087/14.10.2011, raportul de specialitate al
D.A.S. nr.33.643/14.11.2011, cât şi raportul Comisiei învățământ, relaţii externe, sănătate, protecţia
mediului, familiei, cultură, culte, protecţie socială;
În baza dispoziţiilor art.33,35,37alin.1 şi 40 alin .3 din Legea 47/2006, privind Sistemul național
de asistență socială; conform art.11,art.12 şi art.53 din Ordonanţa 68/2003 privind Serviciile Sociale cu
modificările si completările ulterioare; precum şi art. 111 alin 1 din Legea 272/2004 privind protecția şi
promovarea drepturilor copilului;a Hotărârii nr.539/09.06.2005 pentru aprobarea Nomenclatorului
instituţiilor de asistență socială şi a structurii orientative de personal , a Regulamentului — cadru de
organizare şi funcţionare a instituțiilor de asistență socială, precum şi a Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale .
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2,lit.e; , alin.7 lit. "a”, art. 45 alin 2,lit.f, art. 47, art. 49 din
Legea 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se aprobă Acordul de Parteneriat încheiat între Municipiul Suceava şi Organizaţia Salvați
Copiii-Filiala Suceava, prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împutemniceşte Primarul să semneze Acordul de Parteneriat .
Art.3. Primarul prin Direcţia de Asistenţă Socială, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRET CIPIU
jr.1O TAC
Nr.246 din 24 noiembrie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.