Consiliul local este de acord să crească capitalul social al S.C. Transport Public Local S.A. Suceava prin aport în natură, adică prin transferul unei clădiri (secția de resurse/ redresare) și terenului aferent din domeniul municipiului, situate pe strada Traian Vuia, conform anexei. Hotărârea stabilește că majorarea se va decide ulterior de Adunarea Generală a societății și că Primăria și societatea vor pune în aplicare măsurile necesare pentru implementare. Pentru locuitori înseamnă că intenția poate implica modificări în activitatea transportului local, iar valoarea aportului propus va influența structura capitalului și, eventual, finanțarea pe termen viitor a serviciilor publice de transport.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se manifestă acordul privind majorarea capitalului social al S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A. Suceava prin aducerea unui aport în natură compus din clădire secție de redresare şi terenul aferent, amplasament situat în Municipiul Suceava, Str. Traian Vuia, identificat în Anexa nr. | care face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv Oprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind majorarea capitalului social al S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A.
Consiliul Local al municipiului Suceava,
Având în vedere Referatul de aprobare a primarului și viceprimarului municipiului Suceava,
nr. 20.458/29.05.2023, Raportul Serviciului autoritatea locală de autorizare transport și
nr.20.457/29.05.2023 şi Avizul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară;
Având în vedere adresa S.C. Transport Public Local S.A. Suceava cu numărul
2382/24.05.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Suceava cu numărul 20220/25.05.2023, cu
privire la majorarea capitalului social;
În conformitate cu prevederile art. 210, art. 212 şi art. 215 din Legea nr. 31/1990,
republicată, privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform prevederilor art. 69, alin. (1) şi alin.(4) din Legea 273 din 29.06.2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 92 alin. (1), alin (2) lit. b), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și
alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (3) lit. (h) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se manifestă acordul privind majorarea capitalului social al S.C. TRANSPORT
PUBLIC LOCAL S.A. Suceava prin aducerea unui aport în natură compus din clădire secție de
redresare şi terenul aferent, amplasament situat în Municipiul Suceava, Str. Traian Vuia, identificat
în Anexa nr. | care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Majorarea capitalului social al S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A. Suceava
prin aport în natură se va hotărî de către Adunarea Generală a societăţii.
Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului
Suceava prin aparatul de specialitate şi S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A. Suceava.
Nr. 229 din 6 iunie 2023
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
229 23 22 3 22
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.