28 mai 2015

HCL 160/2015 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 151 din 29.05.2014 privind atestarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului privat al municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 160 din 2015 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
160 / 2015
Data
28 mai 2015
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Anexelor 7, 8, 9 și 17 din HCL nr. 151 din 2014 privind atestarea bunurilor imobile din domeniul privat al municipiului Suceava, prin completări cu noi liste (anexele 1–4 ale prezentei hotărâri) și eliminarea unor bunuri din anexele existente (anexele 4, 9 și 2, cu conținutul aferent anexamelor 5–7). Pentru locuitori, înseamnă că lista bunurilor proprietate a municipiului Suceava va fi actualizată: unele bunuri vor fi adăugate, iar altele eliminate din evidență, putând afecta clarificarea dreptului de proprietate și gestionarea acestora de către administrația locală. Responsabilitatea de implementare revine primarului prin aparatul său de specialitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează anexa nr. 7 la HCL nr.151 din 29.05.2014 conform anexei nr.] la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 151 din 29.05.2014 privind atestarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului privat al municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava înregistrată la nr. 15903/22.05.2015, Raportul Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 15904/22.05.2015 şi Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În temeiul prevederilor art.36, alin.(2) lit. “o”, ale art. 45 alin.(3), ale art.47 şi art.49 din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se completează anexa nr. 7 la HCL nr.151 din 29.05.2014 conform anexei nr.] la prezenta hotărâre. Art. 2. Se completează anexa nr. 8 la HCL nr.151 din 29.05.2014 conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se completează anexa nr. 9 la HCL nr.151 din 29.05.2014 conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre. Art. 4. Se completează anexa nr. 17 la HCL nr.151 din 29.05.2014 conform anexei nr.4 la prezenta hotărâre. Art.5. Se elimină din anexa nr. 9 la HCL nr.151 din 29.05.2014 bunurile înscrise în anexa nr.5 la prezenta hotărâre. Art.6. Se elimină din anexa nr. 4 la HCL nr.151 din 29.05.2014 bunurile înscrise în anexa nr.6 la prezenta hotărâre. Art.7. Se elimină din anexa nr. 2 la HCL nr.151 din 29.05.2014 bunurile înscrise în anexa nr.7 la prezenta hotărâre. Art.8. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărari. Contrasemnează Secretas municipiu Jr. 10 UTAC Nr. 160 din 28 mai 2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă