31 ianuarie 2024

HCL 16/2024 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii pe bază de licitaţie publică a unui bun imobil spațiu cu altă destinație decât locuință ce aparține domeniului privat al Municipiului Suceava în suprafață de 8 4 mp situat în Suceava str. Calea Unirii fn. având destinația de spațiu comercial

Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2024 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
16 / 2024
Data
31 ianuarie 2024
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă închirierea prin licitație publică a unui spațiu de 8,4 mp din domeniul privat al municipiului Suceava, situat pe Calea Unirii, care nu este destinat locuințelor, iar destinația va fi spațiu comercial. Prețul de pornire al licitației este de 26 lei/ mp pe lună (218,40 lei/lună în total), având ca referință valoarea de inventar de 19.310 lei, iar contractul va dura până la 31 decembrie 2026 cu posibilitate de prelungire; câștigătorul trebuie să depună garanția echivalentă cu două chirii lunare. În plus, se aprobă documentația de atribuire pentru licitație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea pe bază de licitaţie publică a unui bun imobil spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă, în suprafață de 8,4 mp, ce aparține domeniului privat al municipiului Suceava situat în Suceava str. Calea Unirii f.n

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 WWW. primariasv.ro, primsv 2primariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii pe bază de licitaţie publică a unui bun imobil, spațiu cu altă destinație decât locuinţă, ce aparţine domeniului privat al Municipiului Suceava, în suprafață de 8,4 mp, situat în Suceava, str. Calea Unirii fn. având destinaţia de spațiu comercial Consiliul Local al municipiului Suceava; Avand in vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat sub nr. 3.387/25.01.2024, Raportul de specialitate înregistrat la nr. 3.388/25.01.2024 şi Avizul Comisiei economico — financiară, jurdică şi disciplinară; În baza prevederilor art. 15 lit.e) ale cap.II din Legea nr. 50/1991 republicată, modificată şi completată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, În temeiul prevederilor art.108, art.129, alin. (2) lit.c) şi alin.(6), lit.b), art.139, alin. (3) lit.g), art. 196, precum şi art. 362, alin.(1) şi alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă închirierea pe bază de licitaţie publică a unui bun imobil spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă, în suprafață de 8,4 mp, ce aparține domeniului privat al municipiului Suceava situat în Suceava str. Calea Unirii f.n. Art.2. Se aprobă preţul de pornire la licitaţie în vederea închirierii spațiului cu altă destinaţie decât locuință menţionat la art.1, având valoarea de inventar de 19.310 lei (data ultimei reevaluări fiind 31.12.2019), la nivelul sumei de 26 lei/mp/lună, respectiv 218,40 lei/lună, conform prevederilor H.C.L nr. 446/14.12.2023 privind indexarea cu rata inflaţiei a chiriilor şi a tarifelor pentru anul 2024, pentru bunurile aflate în proprietatea Municipiului Suceava. Art.3. Se aprobă documentaţia de atribuire pentru închirierea prin licitaţie publică a spațiului menţionat la art.1 Art.4. Durata închirierii este de la data semnării contractului până la data de 31.12.2026 cu posibilitatea de prelungire. Art.5. Câstigatorul licitatiei are obligatia de a depune la casieria sau în contul Primăriei Municipiului Suceava, o sumă în lei echivalentă cu valoarea a doua chirii lunare, cu titlu de garanţie (se va lua în considerare chiria adjudecată conform procesului verbal de adjudecare la licitaţie). Art.6. Titularul dreptului de închiriere are obligaţia să nu exploateze bunul închiriat în vederea culegerii de fructe naturale, civile, industriale sau producte. Art.7. Prin Dispoziţia Primarului se va constitui Comisia de evaluare a ofertelor din componenţa căreia vor face parte şi următorii consilieri locali: - Anton Nicolae — Ciprian - membru titular - Nichiforel Dan - membru titular - Sfeclă Geniloni - membru supleant - Alexandroaie Eugen — Cătălin - membru supleant Art.8. Prevederile prezentei hotarari vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului CONTRAS EAZĂ SECRETAR GEN MUNICIPIULUI Jrs. IOAN CIUTAC Nr. 16 din 31 ianuarie 2024 Nr. consilieri Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU și-au Nr. voturi „Nr. voturi — Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 16 23 21 --- 21 --- za PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA Anexa nr.l la Hotărârea Consiliului Local nr /6_ din_%4 042-044 DOCUMENTAȚIE DE ATRIBUIRE privind închirierea prin licitaţie a spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă, ce aparține domeniului privat al Municipiului Suceava, în suprafață de 8,4 mp, situat în Suceava, str. Calea Unirii fn, având destinaţia de spaţiu comercial I. Fişa de date a procedurii II. Caietul de sarcini III. Contractul cadru conţinând clauze contractuale obligatorii IV. Formulare și modele de documente 1. FIŞA DE DATE A PROCEDURII privind închirierea prin licitaţie a spaţiului cu altă destinaţie decât locuință, ce aparține domeniului privat al Municipiului Suceava, în suprafață de 8,4 mp, situat în Suceava, str. Calea Unirii fn, având destinaţia de spațiu comercial II. 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, precum: numele/denumirea, codul numeric personal/codul de identificare fiscală/altă formă de înregistrare, adresa/sediul, datele de contact, persoana de contact; 1.1. Proprietarul : Municipiul Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224, tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593, interior 147, e mail: patrimoniu(Qprimariasv.ro, persoana de contact: Slevoaca Alina 2. Informații privind obiectul licitaţiei 2.1. Bunul ce face obiectul închirierii pe bază de licitaţie publică este spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, în suprafaţă de 8,4 mp, situat în Suceava, str. Calea Unirii f.n., având destinaţia de spaţiu comercial, ce aparţine domeniului public al municipiului Suceava 3. Informații privind documentaţia de atribuire 3.1.Documentatia pentru inscriere la licitatie poate fi obtinută pe bază de solicitare scrisă, de la Primăria Municipiului Suceava, Serviciul Patrimoniu, contravaloarea acesteia fiind de 100 de lei şi va fi achitată la casieria Primăriei Municipiului Suceava . 4. Instrucţiuni privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor 4.1. Ofertele se redactează în limba română. 4.2. Are dreptul de a participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a plătit toate taxele privind participarea la licitaţie, inclusiv garanţia de participare; b) a depus oferta sau cererea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele solicitate în documentaţia de atribuire, în termenele prevăzute în documentaţia de atribuire; c) are îndeplinite la zi toate obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul consolidat al statului şi către bugetul local; d) nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare. 4.3.Nu are dreptul să participe la licitaţie persoana care a fost desemnată câştigătoare la o licitaţie publică anterioară privind bunurile unităţii administrativ-teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul ori nu a plătit preţul, din culpă proprie. Restricţia operează pentru o durată de 3 ani, calculată de la desemnarea persoanei respective drept câştigătoare la licitaţie. 4.4.Ofertele se depun la sediul autorităţii contractante, respectiv la sediul Primăriei Municipiului Suceava, din Suceava, B-dul 1 Mai nr.5A, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de autoritatea contractantă, în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora. 4.4.1. Pe plicul exterior se vor indica datele de identificare ale imobilului pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui sa contină următoarele documente: - plicul interior - fisa cu informatii privind ofertantul si o declaratie de participare, semnata de ofertant, fara ingrosari, stersaturi sau modificari; - înscrisuri doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini. - înscrisuri doveditoare privind calitatile si capacitatile ofertantilor, respectiv: e pentru societăţi comerciale: a) Copie după Certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; b) Copie după actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiționale relevante şi de pe certificatul de înregistrare fiscală; c) certificat privind plata obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului valabil la data deschiderii ofertelor, eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice -ANAF, din care să reiasă faptul că ofertantul nu are datorii la bugetul consolidat; d) Certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local eliberat de Primăria municipiului Suceava, din care să rezulte că ofertantul, nu are datorii la bugetul local, valabil la data deschiderii ofertelor; e) Declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal al societăţii comerciale din care să rezulte că aceasta nu se află în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare; f) Documente justificative privind achitarea la casieria Primăriei municipiului Suceava a garanţiei şi a taxei de participare la licitaţie; g) Copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal, cu menţiunea „conform cu originalul” și semnătura reprezentantului; h) împuternicire pentru persoanele care vor participa la licitaţia publică în calitate de reprezentant cu puteri depline, în original, precum și actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie, cu menţiunea „conform cu originalul” și semnătura reprezentantului (în cazul în care persoana împuternicită nu este reprezentantul legal al ofertantului); i) oferta solicitanţilor va fi însoţită de un studio de prefezabilitate sau de fezabilitate, după caz, cuprinzând în mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea funcţionalităţi şi a capacităţii construcției, pentru persoane fizice autorizate: a) Copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal, cu menţiunea „conform cu originalul” și semnătura reprezentantului; b) Copie după Certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; c) Copie după actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiționale relevante şi de pe certificatul de înregistrare fiscală; d) Certificat privind plata obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului valabil la data deschiderii ofertelor, eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice -ANAF, din care să reiasă faptul că ofertantul nu are datorii la bugetul consolidat; e) Certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local eliberat de Primăria municipiului Suceava, din care să rezulte că ofertantul, nu are datorii la bugetul local, valabil la data deschiderii ofertelor; £) Autorizaţie de funcţionare, certificat de înmatriculare, cerificat de înregistrare fiscală, pentru persoane fizice autorizate; 8) Documente justificative privind achitarea la casieria Primăriei municipiului Suceava a garanţiei şi a taxei de participare la licitaţie; h) împuternicire pentru persoanele care vor participa la licitaţia publică în calitate de reprezentant cu puteri depline, în original, precum și actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie, cu menţiunea „conform cu originalul” şi semnătura reprezentantului (în cazul în care persoana împuternicită nu este reprezentantul legal al ofertantului); i) oferta solicitanţilor va fi însoţită de un studio de prefezabilitate sau de fezabilitate, după caz, cuprinzând în mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea funcţionalităţi şi a capacităţii construcției. Notă: Lipsa oricărui document menţionat mai sus, lipsa garanţiei de participare, depunerea garanţiei de participare într-o formă și/sau cuantum greșit sau depunerea unui document solicitat iniţial în altă zi/oră decât cele stabilite pentru depunerea ofertelor, atrage descalificarea ofertantului. 4.4.2. Pe plicul interior se va înscrie pe numele sau denumirea ofertantului, precum și domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz, iar în interior va introduce: a) oferta financiară în lei/mp/lună, pentru spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, în suprafaţă de 8,4 mp, situat în Suceava, str. Calea Unirii f.n., având destinaţia de spaţiu comercial, ce aparţine domeniului privat al municipiului Suceava informaţii referitoare la capacitatea economico-financiară a ofertantului -cash-flow- (declaratii pe proprie raspundere/document emis de unitati bancare/declaratii bancare din care sa reiasa faptul că în cazul atribuirii contractului dispune de resursele declarate, pentru 4 luni de derulare a contractului, raportat la preţul minim solicitat pentru chirie/luna; b) informaţii privind protecţia mediului înconjurător (Declaratie proprie/contract de prestari servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă, pentru persoanele juridice și dovada plăţii serviciilor de salubrizare, pentru persoane fizice) c) informații privind condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat (declaratie pe propria raspundere a persoanei juridice-administrator/persoanei fizice, din care să rezulte că, în ultimii 5 ani nu a fast condamnat, printr-o hotarare ramasa definitiva a unei instanțe judecătorești, pentru coruptie, pentru fraudă şi/sau pentru spalare de bani) 4.5. Oferta va fi depusă într-un exemplar original, semnat de către ofertant. 4.6. Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă. 4.7. Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, şi are o perioada de valabilitate de 90 zile. 4.8. Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data-limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii. 4.9. Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate. 4.10. Oferta depusă la o altă adresă a autorităţii contractante decât cea stabilită sau după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă. 4.11. Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, autoritatea contractantă urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată. S.Organizarea procedurii de_ închiriere pe bază de licitaţie publică 5.1.Licitaţia se iniţiază prin publicarea unui anunţ de licitaţie de către proprietar în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicaţii electronice. 5.2.Licitaţia publică va fi împărţită în două etape, respectiv: 1) Etapa de depunere a ofertelor și a garanțiilor de participare (documentelor de eligibilitate) 2) Etapa de evaluare a ofertelor în vederea desemnării ofertantului câştigător. Sunt considerate oferte valabile, ofertele care îndeplinesc condiţiile de valabilitate prevăzute în Caietul de sarcini al închirierii. 5.3.Pentru determinarea ofertei câştigătoare, Comisia de evaluare aplică criteriile de atribuire prevăzute în prezenta documentaţie de atribuire şi stabilite în conformitate cu prevederile art. 319 din O.U.G. nr. 57 din 2019, privind Codul Administrativ. Comisia de evaluare este alcătuită dintr-un număr impar de membrii, care nu poate fi mai mic de 5. 5.4.Membrii Comisiei de evaluare, trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese, conform art. 321 din O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul Administrativ. 5.5.Membrii Comisiei de evaluare sunt obligaţi să dea o declaraţie de compatibilitate imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere, după termenul limită de depunere a ofertelor, care se va păstra alături de dosarul închirierii. 5.6. Atribuţiile Comisiei de evaluare sunt: a) analizarea şi selectarea ofertelor pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în plicul exterior; b) întocmirea listei cuprinzând ofertele admise şi comunicarea acesteia; c) analizarea şi evaluarea ofertelor; d) întocmirea raportului de evaluare; €) întocmirea proceselor-verbale; £) desemnarea ofertei câştigătoare. 5.1. Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezenta tuturor membrilor. 5.8. Deciziile comisiei de evaluare se adoptă cu votul majorităţii membrilor. 5.9. Comisia de evaluare adoptă decizii în mod autonom, numai pe baza documentaţiei de atribuire şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 5.10.Membrii comisiei de evaluare au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în ofertele analizate. 6. Desfăşurarea procedurii de închiriere pe bază de licitaţie 6.1. Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile. 6.2. În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, concedentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie în aceleași condiţii. 6.3. În cazul organizării unei noi licitaţii, procedura este valabilă în situaţia în care a fost depusă cel puţin o ofertă valabilă. 6.4. Garantia de participare la licitaţie: garanţia de participare la licitaţie este de 262 lei pentru spațiul in suprafață de 8,4 mp; 6.5. Taxa de participare la licitaţie: 1000 lei 6.6. Contravaloarea documentaţiei de atribuire: 100 lei 10 6.7. Adresa la care se depune / transmite oferta insotita de documentele de calificare: Registratura Primăriei Municipiului Suceava, B-dul 1 Mai nr.5A, Suceava 6.8. Pretul de pornire la licitatie: 26 lei/mp/luna pentru spaţiul în suprafaţă de 8,4 mp situat în Suceava, str. Calea Unirii f.n. 6.9. Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal de evaluare a documentelor din plicul exterior de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi. 6.10. Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini al licitaţiei. 6.11. În urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de valabilitate, secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. 6.12. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare. 6.13. În baza procesului-verbal încheiat de comisia de evaluare, comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite autorităţii contractante. 6.14. În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de evaluare, autoritatea contractantă informează în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii. 6.15. În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, autoritatea contractantă este obligată să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, în aceleaşi condiții conform prevederilor legale în vigoare. 7. Criteriile de atribuire aplicate pentru_stabilirea_ ofertei câştigătoare, precum şi ponderea lor 7.1. Criteriile de atribuire a contractului de închiriere sunt: a) cel mai mare nivel al chiriei; b) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor; €) protecţia mediului înconjurător; d) condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat. 7.2. Ponderea fiecărui criteriu se stabileşte în documentaţia de atribuire şi trebuie să fie proporţională cu importanța acestuia apreciată din punctul de vedere al asigurării unei utilizări/exploatări raţionale şi eficiente economic a bunului închiriat. Ponderea fiecăruia dintre criteriile prevăzute la alin. (1) este de până la 40%, iar suma acestora nu trebuie să depăşească 100%. a) pentru pretul cel mai mare/luna (oferta financiara) - 40 puncte; b) pentru capacitatea economico-financiara a ofertantilor-cel mai mare nivel al cash-flow- ului (declaratii pe proprie raspundere/document emis de unitati bancare/declaratii bancare din care sa reiasa faptul că în cazul atribuirii contractului dispune de resursele declarate, pentru 4 luni de derulare a contractului, raportat la preţul minim solicitat pentru chirie/luna) - 35 puncte; c) pentru protecția mediului înconjurător (Declaratie proprie/contract de prestari servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă, pentru persoanele juridice și dovada plăţii serviciilor de salubrizare, pentru persoane fizice) - 15 puncte; d) pentru condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat (declaratie pe propria raspundere a persoanei juridice-administrator/persoanei fizice, din care să rezulte că, în ultimii 5 ani nu a fost condamnat, printr-o hotarare ramasa definitiva a unei instanțe judecătoreşti, pentru coruptie, pentru fraudă și/sau pentru sp [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă