30 aprilie 2025

HCL 120/2025 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind APROBAREA PLANULUI DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIULUI SUCEAVA PENTRU ANUL 2025

Denumire
Hotărârea nr. 120 din 2025 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
120 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de ordine și siguranță publică al municipiului Suceava pentru anul 2025. Planul stabilește măsuri, misiuni și zone de intervenție ale Poliției Locale și ale altor structuri, iar locuitorii vor afla ce zone pot fi prioritizate pentru ordine, siguranță și eventuale acțiuni în termeni de timp și resurse bugetare ale municipiului. Practic, acest plan determină unde, când și cum se vor concentra eforturile autorităților pentru prevenirea incidentelor, plata amenzilor și intervențiile în situații de risc în cursul anului 2025.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de ordine şi siguranţă publică al municipiului Suceava pentru anul 2025 prezentat în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Oprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind APROBAREA PLANULUI DE ORDINE ŞI SIGURANȚĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIULUI SUCEAVA PENTRU ANUL 2025 Consiliul Local al municipiului Suceava; - Având în vedere Referatul Primarului municipiului Suceava înregistrat sub nr. 21.062 din 28.04.2025; - Raportul Poliţiei Locale Suceava cu nr. 21.063 din 28.04.2025; - Avizul Comisiei juridice, de disciplină, servicii publice, administrație publică şi ordine publică; În baza: - prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranță publică al poliţiei locale; - dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c), art. 30 lit. g) din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) şi alin. (7) lit. g), art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă Planul de ordine şi siguranţă publică al municipiului Suceava pentru anul 2025 prezentat în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Puiruarăl munic ipiului Suceava, prin Direcţia Poliţiei Locale Suceava, va duce la CONTRAS EAZĂ SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI Jrs. | TIUTAC N UN . „LU pi Nr. 120 din 30 aprilie 2025 Nr. consilieri care Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU şi-au Nr. voturi „Ne. voturi — Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 120 23 22 -- 21 -- 1 Anexa la HCL nr. [20 din 30-04. 2 2 MUNICIPIUL SUCEAVA COMISIA LOCALĂ DE ORDINE PUBLICĂ PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIULUI SUCEAVA PENTRU ANUL 2025 STRUCTURA PLANULUI Cadrul legislativ ...... ceea eee nana anemia enma amane ame pag. 3 Capitolul I. - Analiza situaţiei operative A — Teritoriul B — Populaţia C - Evenimente social-economice, politice sau religioase ..........meee eee pag. 7 D - Starea infracţională şi contravenţională ........ men memenee pag. 7 Capitolul II: Dispozitivele de ordine şi siguranță publică, misiunile şi zonele de responsabilitate A - Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică şi zonele de responsabilitate ........ eee: pag. ll B - Misiunile specifice... enma nm eee en pag. 32 C - Activităţi şi misiuni executate în COMUN <<< nene pag. 35 Capitolul III: Efectivele aflate la dispoziţie şi suportul logistic ....... cn eeneeeenneeeeeee pag. 37 Capitolul IV: Instruirea efectivelor pentru executarea activităţilor şi controlul dispozitivelor PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANȚĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIULUI SUCEAVA Planul de ordine şi siguranţă publică al Poliţiei Locale pentru Municipiul Suceava este un document operativ de lucru, prin care în baza analizei situaţiei operative existente se organizează activităţile de menţinere a ordinii şi siguranței publice la nivelul municipiului. Cadrul legislativ Prezentul Plan este întocmit în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative, planuri, protocoale de cooperare: - Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protectia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare; - O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare; - H.G nr. 1.332/2010 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale; _ Ordinul ministrului M.A.I. nr. 92/05.05.2011 pentru aprobarea metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale; Ordinul ministrului M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de mentinere a ordinii şi sigurantei publice, actualizat cu modificările la zi; - HCL. al Municipiului Suceava nr. 471/2023 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Suceava - Protocolul de Cooperare încheiat între Poliţia Municipiului Suceava şi Poliţia Locală cu nr. 173114/29.07.2015 pentru prevenirea infracţiunilor stradale în sistem integrat; - Protocolul de Cooperare încheiat între Poliţia Locală Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava nr. 6082/19.02.2018 pentru prevenirea infracţiunilor stradale în sistem integrat; - Protocolul de Cooperare încheiat între Poliţia Locală Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava nr. 49.775/30.09.2022/36.584/29.09.2022; - Planul de Cooperare încheiat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă“ Suceava nr. 172085/01.04.2016; - Protocolul de cooperare încheiat cu Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava nr. 173857/08.12.2014; _ Protocolul de colaborare încheiat cu Asociaţia „Lumină Lină” Suceava nr. 572/15.11.2024/46.715/18.11.2024; - Protocolul de colaborare încheiat cu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecția copilului a județului Suceava nr. 250.764/11.02.2019; - Protocolul de colaborare încheiat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul loan cel Nou” Suceava nr. 11.572/29.03.2022; - Protocolul de colaborare încheiat cu Universitatea Ștefan cel Mare Suceava nr. 3156/1/2019/6994/2019. CAPITOLUL. Analiza situaţiei operative A. TERITORIUL: Municipiul Suceava este reşedinţă a judeţului, are o suprafaţă de 4.852 ha, o suprafaţă locuibilă de 2.865 ha şi o densitate de 2.300 locuitori pe kilometru pătrat. Se află aşezat în partea de Est a judeţului şi în partea de Nord — Est a ţării, la o distanţă de 450 km faţă de capitală — pe calea ferată şi 432 km pe Drumul Naţional E — 85. În afara legăturilor feroviare, rutiere, municipiul Suceava mai este legat de capitala ţării şi de cele mai importante oraşe ale ţării prin transportul aerian ce se realizează prin aeroportul Salcea aflat la o distanţă de 12 km faţă de municipiu, pe şoseaua spre Botoşani. În partea de Nord a municipiului se află comuna Pătrăuți cu o populaţie de 4.875 locuitori, comuna Mitocul Dragomirnei cu o populaţie de 5.373 locuitori şi comuna Adâncata cu o populaţie de 4.355 locuitori. În partea de Est se învecinează cu Aeroportul Salcea şi oraşul Salcea cu o populaţie de 10.391 locuitori. În partea de Sud — Est se învecinează cu satele Lisaura şi Tişăuţi ce fac parte din comuna Ipoteşti ce are o populaţie de 7.581 locuitori, în partea de Sud se învecinează cu satul Ipoteşti şi comuna Moara ce are o populaţie de 4.800 locuitori, în partea de Sud — Vest se învecinează cu satul Sf. Ilie ce face parte din comuna Șcheia, iar în partea de Vest se învecinează cu comuna Şcheia ce are o populaţie de 11.648 locuitori şi satul Mihoveni ce face parte din aceeaşi comună. Municipiul Suceava este aşezat la întretăierea unor importante drumuri de cale ferată şi rutieră, având trei staţii C.F.R., cele mai importante fiind Burdujeni şi Iţcani, ce fac legătura cu graniţa de Nord a ţării, în partea de Vest cu Ardealul, iar în partea de Sud — Est cu municipiile Botoşani şi Iaşi. O parte a municipiului Suceava se află amplasat pe valea râului Suceava, fapt ce a permis dezvoltarea unor obiective industriale şi economice. Relieful îl formează Podişul Sucevei, platourile înalte, colinele şi dealurile ce alternează cu apa râului Suceava şi văile afluenților săi. În partea de Est şi Vest, în imediata apropiere a zonei locuite, municipiul are fâşii de teren acoperite cu păduri de foioase şi diverşi arbuşti, din care o suprafaţă însemnată este amenajată ca pare dendrologic şi se află în apropierea Cetăţii de Scaun Suceava. Circulaţia în municipiul Suceava se asigură pe cele 298 străzi, cu o lungime de 192 km, din care 140 km sunt modernizaţi. Cele mai importante căi de comunicaţie din municipiu sunt: B-dul 1 Mai, B- dul 1 Decembrie 1918, str. Alexandru cel Bun, str. Ana Ipătescu, Calea Burdujeni, str. Cernăuţi, str. Cuza Vodă, B-dul Pref. Gavril Tudoraş, B-dul George Enescu, str. Gheorghe Doja, str. Grigore Al. Ghica, str. Mărăşeşti, str. Mihai Viteazu, str. Nicolae Bălcescu, Calea Obcinilor, str. Petru Rareş, B-dul Sofia Vicoveanca, str. Ştefan cel Mare, str. Traian Vuia, Calea Unirii, str. Universităţii, str. Acad. Vasile Grecu, precum şi intersecțiile OMV Obcini (Calea Obcinilor — B-dul | Decembrie 1918), Areni (B-dul 1 Mai — str. Universităţii), Nordic (B-dul George Enescu - str. Universităţii), Lidl Obcini (str. Acad. Vasile Grecu — B-dul George Enescu), Bibliotecă (str. Ana Ipătescu — str. Mitropoliei), Centru (str. Ana Ipătescu — str. N. Bălcescu), str. Traian Vuia — Calea Unirii, sens giratoriu Teatrul Municipal ”Matei Vişniec” (str. Petru Rareş — str. Ana Ipătescu), sens giratoriu lullius Mall şi Carrefour (Calea Unirii), sens giratoriu Orizont (Calea Unirii — Calea Burdujeni). Reţeaua de drumuri europene, naționale şi județene modernizate preia valori ridicate de trafic datorită obiectivelor amplasate în municipiul Suceava cât şi a locurilor de interes operativ din apropiere. Din cauza poziţiei geografice în partea de N-E a judeţului, în sezonul de toamnă iarnă temperaturile scăzute determină condiţii meteorologice cu repercusiuni asupra circulaţiei rutiere prin instalarea pe carosabil a gheții, poleiului şi a apariţiei fenomenului de ceaţă care reduce vizibilitatea. Din punct de vedere al configurației terenului, iluminatului public şi al intensității circulaţiei, zonele cele mai pretabile comiterii de infracţiuni, se localizează astfel: zona râului Suceava, unde sunt amplasate cele mai multe societăţi comerciale şi bazarul Suceava, Parcul Tineretului, terenul împădurit din zona Cetăţii de Scaun, terenul acoperit dintre Mănăstirea Zamca, cabana şi pădurea Adâncata, cartierul Iţcani, cartierul Burdujeni, cartierul Obcini, George Enescu precum şi zona centrală a municipiului. Locurile şi arterele pretabile comiterii accidentelor de circulaţie sunt: Calea Unirii, în special în zona bazarului şi Sala Sporturilor, str. Ana Ipătescu în staţia 22 Decembrie, B-dul George Enescu, str. Gheorghe Doja, Grigore Alexandru Ghica, B-dul | Decembrie 1918, cât şi a drumului de centură prin comuna $cheia. REGIMUL CLIMATERIC Clima este temperat continentală. Temperatura medie anuală este de 8.2 grade C. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna şi ploi reci primăvara şi toamna. Din est - influenţe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger şi viscole iarna. Precipitaţiile căzute sub forma de ploaie reprezintă 70-80% din totalul acestora. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii se înregistrează în luna februarie, iar cantităţile cele mai abundente sunt de obicei în lunile mai şi iunie. OBIECTIVE TURISTICE Suceava, unul dintre cele mai vechi oraşe din România şi fostă capitală a Principatului Moldovei, dispune de numeroase obiective istorice şi turistice, răspândite pe teritoriul localităţii şi în împrejurimile sale. Oraşul se remarcă prin numărul ridicat de vechi lăcașuri de cult ortodoxe, armenești, romano-catolice, evreieşti etc. Aceste edificii religioase sunt o dovadă a diversităţii etnice şi a multiculturalismului aşezării. De asemenea, în Suceava există mai multe clădiri cu valoare de monument istoric, majoritatea construite la sfârşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în perioada în care primar la orașului era Franz Des Loges. Acestora li se adaugă o serie de statui, busturi, mozaicuri parietale şi alte monumente, care reprezintă puncte de atracţie. Majoritatea obiectivelor istorice şi turistice se găsesc în perimetrul vechiului oraş, zonă ce se întinde între Cetatea de Scaun (la est) şi Cetatea Şcheia (la vest), printre acestea putem enumera: e Cetatea de Scaun a Sucevei; e Cetatea Zamca; e Curtea Domnească din Suceava; e Muzeul de Istorie din Suceava; e Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava; e Muzeul Satului Bucovinean; e Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc” din Suceava; e Casa memorială „Simion Florea Marian” din Suceava; e Planetariul și Observatorul Astronomic din Suceava; e Mănăstirea Sfântul loan cel Nou; e Biserica Sfântul Gheorghe-Mirăuţi; e Biserica Sfântul Dumitru; e Biserica Învierea Domnului; Sport Biserica Sfântul Nicolae; Biserica Naşterea Sfântului loan Botezătorul ; Mănăstirea Zamca, complex fortificat ridicat de comunitatea armenească locală; Biserica armenească Sfântul Simion (Turnul Roşu); Biserica armenească Sfânta Cruce; Capela Pruncul, în cimitirul vechi armenesc; Biserica romano-catolică Sfântul loan Nepomuk; Biserica Evanghelică; Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iţcani; Biserica romano-catolică Sfânta Elisabeta din Iţcani; Biserica Sfânta Treime din Burdujeni; Sinagoga Gah. ZONE DE AGREMENT Cea mai importantă construcție cu destinaţie sportivă din Suceava este Stadionul Areni. Stadionul este multifuncțional, fiind dotat cu pistă de atletism, și are o capacitate de 12.500 de locuri. În cursul anului 2024, aici au avut loc meciurile echipelor locale de fotbal A.C.S. Foresta Suceava şi ACSM Cetatea 1932 Suceava. Mai există două stadioane, de dimensiuni mai mici, unul localizat în cartierul Ițcani, celălalt în apropiere de pasajul rutier ce face legătura între centrul orașului și Burdujeni, unde se desfășoară meciurile de rugby ale echipei locale C.S.M. Bucovina Suceava. Alte construcţii cu destinaţie sportivă din Suceava sunt Sala “Dumitru Bernicu” din incinta Liceului cu Program Sportiv unde se desfășoara meciurile echipei de handbal Universitatea Suceava şi Sala Sporturilor din Complexul sportiv “Unirea” unde se desfășoară meciurile echipei de volei C.S.M.U. L.P.S. Suceava. Spaţii verzi Parcul Şipote-Cetate (sau Parcul Cetăţii); Zona de agrement Tătăraşi; Zona de agrement de pe malul râului Suceava; Parcul Profesor loan Nemeș (sau Parcul Central); Parcul Drapelelor (sau Parcul Uniunii Europene); Parcul Trandafirilor (sau Parcul Trei Bărboși); Parcul Vladimir Florea (sau Parcul Policlinicii); Parcul Universităţii (sau Parcul Areni); Parcul Simion Florea Marian; Parcul Gării Iţcani; Parcul Copilului. B. POPULAŢIA Sub aspect numeric, evoluţia situației populaţiei municipiului se prezintă după cum urmează: 126.982 locuitori în anul 2020, 127.310 locuitori în anul 2021, 126.281 locuitori la 01.01.2022, 124.650 locuitori la 01.01.2023, 121.890 locuitori la 31.12.2023, 116894 locuitori la 08.02.2025 din care 59.873 femei şi 57.021 bărbaţi. C. EVENIMENTE SOCIAL ECONOMICE, POLITICE SAU RELIGIOASE: Anul Nou: 01 — 02 ianuarie; Unirea Principatelor Române: 24 ianuarie; Sărbătoarea Sfintelor Paşti; Sărbătoarea internaţională a muncii: 01 mai; Ziua Victoriei — Ziua Europei: 09 mai; Ziua Internaţională a Copilului: 01 iunie; Înălţarea Domnului: a 40-a zi de la Paştele Ortodox; Ziua Eroilor:10 iunie; Sărbătoarea Rusaliilor: duminica a 8-a după Paşti şi ziua următoare; Naşterea proorocului loan Botezătorul, Aducerea moaştelor Sfântului Mare Mucenic loan cel Nou de la Suceava: Sânzienele, hramul mănăstirii — 24 iunie; Ziua Drapelului Naţional: 26 iunie; Ziua Imnului Naţional: 209 iulie; Adormirea Maicii Domnului: 15 august; Festivalul medieval: luna august; Ziua Armatei Române: 25 octombrie; Sf. Andrei, ocrotitorul României: 30 noiembrie; Ziua Naţională a României: 01 decembrie; Ziua Revoluţiei Române: 22 decembrie. Naşterea Domnului — Crăciunul: 25 — 26 decembrie; Festivalul anual de tradiţii şi obiceiuri: 27 decembrie; 31 decembrie — Revelion; Activităţi cu caracter social economic, sportiv organizate periodic la nivelul municipiului: e Meciurile de fotbal organizate în Campionatul Ligii; e Meciurile de handbal organizate în Campionatul Ligii; e Meciurile de rugby organizate în Campionatul Ligii; e Meciurile de volei organizate în Campionatul Ligii. e Ceremonii militare şi religioase; e Hramurile bisericilor de pe raza municipiului Suceava; e Târguri — expoziţii ale meşterilor şi meşteşugarilor populari; e Târguri — expoziţii pe diverse teme. D. STAREA INFRACTIONALĂ ŞI CONTRAVENȚIONALĂ: În cursul anului 2024 a fost înregistrată o creştere de 34 infracţiuni sesizate, de la 2.782 fapte în anul 2023 la 2.816 fapte în anul 2024. Numărul infracţiunilor constatate a scăzut cu -25 fapte, de la 624 în anul 2023 la 599 în anul 2024, cu precizarea că infracțiunile constatate presupun continuarea urmăririi penale faţă de suspect. Numărul infracţiunilor constatate în flagrant a crescut cu 8 fapte, de la 109 în anul 2023 la 117 în anul 2024. Numărul infracţiunilor Sesizate Constatate 2023 2024 +/- 2023 2024 +/- Total 2.782 2.816 + 34 624 599 - 25 Economice 46 42 -4 50 77 + 27 Judiciare 1.923 1.995 +72 346 265 - 81 Altă natură 813 779 -34 228 257 +29 „Furtul”, principala categorie din infracțiunile contra patrimoniului sesizate, înregistrează per ansamblu o scădere cu -62 fapte, de la 676 fapte în anul 2023 la 614 fapte în anul 2024. Criminalitatea stradală Una din priorităţile principale ale Poliţiei Române o reprezintă asigurarea liniştii străzii şi a unci siguranţe civice care să confere cetăţenilor lipsa oricărei temeri de a circula la orice oră în orice zonă a localităţilor. În cursul anului 2024, Ia nivelul Poliţiei Municipiului Suceava s-a înregistrat per ansamblu faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023 o creştere a infracţiunilor stradale sesizate cu 15 fapte de la 530 la 545. Cele mai multe infracţiuni sesizate pe teritoriul municipiului în cursul anului 2024 au vizat în principal faptele de lovire sau alte violențe, dintre acestea cea mai mare parte fiind comise în urma unor conflicte spontane, în special în a doua parte a zilei, cât și pe timpul nopţii în cartierele Burdujeni, Obcini, Zamca, George Enescu şi Centru, fiind urmate de faptele de furt. În ceea ce privește încălcări ale prevederilor legale ce vizează liniştea şi ordinea publică în spaţiul public, cele mai frecvente s-au comis în zona centrală a municipiului Suceava, în preajma localurilor Padrino Lounge, Amurg, Story, Epic Centru, Taco Loco, La Fierărie, Hugo, Padrino, Henessey, 4 Mese, La Radu, Bucovina, Club Strickers, Parcul Cetăţii, cartierele George Enescu, Zamca, Obcini, Burdujeni şi Iţcani. Din analiza fenomenului infracţional a rezultat faptul că sunt şi alte locuri şi medii unde s-au comis şi se pot comite infracţiuni ori alte fapte antisociale, cum ar fi: S.C. METRO S.A. Suceava, Sellgross, Kaufland, Carrefour, lullius Mall Suceava, Magazinele LIDL, Centrul Comercial Zimbru, Bazarul Suceava, piaţa agro-alimentară centrală, piaţa agro-alimentară din cartierul George Enescu, Burdujeni şi Iţcani, autogara Suceava şi Burdujeni, staţiile de autobuze, zona centrală a municipiului Suceava, localurile de alimentaţie publică, hotelurile Continental, Bucovina, Orizont, căminele Universităţii Ştefan cel Mare, căminele colegiilor „Mihai Eminescu”, „Petru Rareş”, „Economic”, „Alimentar” „Spiru Haret”, „Samoil Isopescu” „Petru Muşat”, blocurile de garsoniere din str. Muncii, Tineretului, Mărăşeşti, Jean Bart şi Lazăr Vicol. Situat într-o regiune cu relief preponderent de [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă