28 februarie 2022

HCL 15/2022 Stroieşti adoptată

Numirea cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor a Comunei Stroiesti, judeţul Suceava

Pe scurt

Se decide numirea unui cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor pentru comuna Stroiești, județul Suceava. Acest lucru înseamnă că un specialist va avea responsabilitatea să gestioneze situațiile de incendiu, să asigure pregătirea, implementarea și respectarea normelor de pompieri la nivel local, contribuind la siguranța locuitorilor. Practic, se introduc responsabilități clare pentru protecția la incendii, cu efect asupra pregătirii, bugetului local și al organizației administrative a comunei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2022 a Consiliului Local Stroieşti
Titlu oficial
Hotărâre privind numirea cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor a Comunei Stroiesti, judeţul Suceava
Emitent
Consiliul Local Stroieşti
Număr
15 / 2022
Data
28 februarie 2022
Localitate
Stroieşti, județul Suceava
Stare
adoptată

Pe același subiect în Stroieşti

Ce prevede

Art.1. Începând cu data prezentei hotărâri cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor este desemnat domnul [NUME] –șef SVSU al comunei Stroiesti, jud. Suceava . Art.2 . Cu data prezentei se abrogă orice altă Hotărâre a Consiliului Local. Art.3. Atribuţiile cadrului tehnic pe linia apărării împotriva incendiilor sunt cele prevăzute în Anexă care este parte integrantă a acestei hotărâri.. Art.4. Prezenta hotărâre se va comunica : Primarului comunei Stroieşti, Viceprimarului comunei Stroiesti, Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava, şi va fi făcută publică prin afişare prin grija secretarului comunei . PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER LOCAL SECRETAR GENERAL COMUNĂ ISTRĂTESCU IULIAN ROŞU ELENA BRÎNDUȘA Stroieşti , 28 februarie 2022 Nr.15 ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI STROIEŞTI - PROIECT - Nr. 10023 din 16.01.2022 HOTĂRÂRE privind numirea cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor a Comunei Stroiesti, judeţul Suceava Consiliul local al comunei Stroiesti, judeţul Suceava; Având în vedere: - Referat prezentat de primarul comunei Stroieşti, judeţul Suceava- domnul [NUME], înregistrată sub nr. 10021din 16 ianuarie 2022; - Raportul de specialitate comun prezentat de doamna [NUME] şi al Serviciului pentru Situatii de Urgente înregistrat sub nr. 10022 din 16 ianuarie 2022 ; - Raportul de avizare al Comisiei de specialitate nr.1 ,,pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei , agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului și turism din cadrul Consiliului local al comunei Stroiești; - Raportul de avizare a comisiei de specialitate nr. 2 ,, pentru învăţămănt, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială,activităţi social culturale, culte, protecţia copiilor,, din cadrul Consiliului local al comunei Stroiești; - Raportul de avizare al Comisiei de specialitate nr. 3 ,, pentru administraţie publ

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala