Se aprobă regulile și măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor adaptate nivelului și naturii riscurilor din localitate, potrivit anexei ce face parte integrantă din hotărâre. Comitetul local pentru situații de urgență, primarul și serviciul voluntar/unor de intervenție au atribuții în aplicarea acestor reguli, în coordonare cu autoritățile existente. Pentru locuitori înseamnă că vor exista norme clare de apărare împotriva incendiilor, cu termene și responsabilități stabilite la nivel local, care pot influența modul în care se gestionează riscurile, pregătirea și intervențiile în caz de incendiu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. Se aprobă regulile şi măsurile specifice de apărare împotriva incediilor corelate cu
nivelul şi natura riscurilor locale potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Atribuţiile comitetului local pentru situaţii de urgenţă, primarului şi serviciului
voluntar pentru situaţii de urgenţă pe linia apărării împotriva incendiilor sunt cele prevăzute în
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor iar ale cadrului tehnic sunt prevăzute în anexă la
hotărârea de numire a acestuia.
Art.3. Analiza activităţii de apărare împotriva incendiilor în cadrul comunei Stroiesti se
efectuează semestrial în şedinţele ordinare ale CLSU şi trimestrial şi lunar în şedinţele consiliului
local în urma controalelor proprii sau ale organelor abilitate şi ulterior incendiilor produse pe
raza localităţii.
Art.4. Elaborarea, aprobarea şi difuzarea documentelor şi evidentelor specifice privind
apărarea împotriva incendiilor se face de către persoanele desemnate prin dispoziţii scrise ale
conducătorilor instituţiilor şi operatorilor economici de pe raza administrativ teritorială a
comunei Stroiești, jud. Suceava.
Art.5. În reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile
generate de contracte/convenţii se împuterniceşte primarul comunei.
Art.6. Prezenta hotărâre se va comunica : Primarului comunei Stroieşti, Viceprimarului
comunei Stroiesti, Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava , şi va fi făcută publică prin afişare
prin grija secretarului comunei .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER LOCAL SECRETAR general COMUNĂ
ISTRĂTESCU IULIAN ROŞU ELENA BRÎNDUȘA
Stroieşti , 28 februarie 2022
Nr.14
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI STROIEŞTI
- PROIECT -
Nr. 10020/ 16.01.2022
HOTĂRÂRE
privind organizarea apărării împotriva incendiilor a
Comunei Stroiesti, judeţul Suceava
Consiliul local al comunei Stroiesti, judeţul Suceava;
Având în vedere:
- Referatul prezentat de primarul comunei Stroieşti, judeţul Suceava- domnul Senic Mih
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.