Aderarea la Acordul de cooperare pentru organizarea si exercitarea activitatii de audit intern
Pe scurt
Comunele Starchiojd aderă la Acordul de cooperare pentru organizarea și exercitarea activității de audit public intern, prin Filiala Județeană Prahova a Asociației Comunelor din România. Toate costurile rezultate din acest acord vor fi suportate din bugetul local al comunei pe întreaga durată a acordului. Primarul va semna actul adițional de aderare, iar hotărârea va fi comunicată autorităților și persoanelor interesate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă aderarea comunei Starchiojd la Acordul de cooperare pentru organizarea și exercitarea activității de audit public intern al Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România, cu modificările ulterioare, Acord prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Obligațiile financiare rezultate din acordul de cooperare prevăzut la alin. (1), pe întreaga durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei Starchiojd
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2025 a Consiliului Local Starchiojd
Titlu oficial
HCL privind aderarea la Acordul de cooperare pentru organizarea si exercitarea activitatii de audit intern
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
COMUNA STARCHIOJD
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind aderarea la Acordul de cooperare pentru organizarea și exercitarea activității
de audit public intern
Luând act de:
a) Proiectul de hotărâre nr.50 din data 10.11.2025
b) Referatul de aprobare al primarului comunei Starchiojd, în calitate de inițiator, înregistrat
sub nr.5764 din 10.11.2025;
c) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului
comunei Starchiojd, înregistrat sub nr. 5766 din 10.11.2025.;
Având în vedere:
a) că U.A.T. Comuna Starchiojd este membru al Asociației Comunelor din România;
b) prevederile Legii 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările și completările
ulterioare;
c) prevederile art. 35 alin (6) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare.
e) Avizele comisiilor de specialitate.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3), lit. i) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Consiliul local al comunei Starchiojd adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. (1) Se aprobă aderarea comunei Starchiojd la Acordul de cooperare pentru
organizarea și exercitarea activității de audit public intern al Filialei Județene Prahova a Asociației
Comunelor din România, cu modificările ulterioare, Acord prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Obligațiile financiare rezultate din acordul de cooperare prevăzut la alin. (1), pe întreaga
durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei Starchiojd.
Art.2. Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către primarul comunei Starchiojd, care
va semna în acest sens un act adițional de aderare la Acordul de cooperare menționat la art. 1.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință autorităților și persoanelor interesate prin
grija secretarului general al comunei Starchiojd cu delegare temporară de atribuții.
Starchiojd – 14.11.2025
Nr. 48
Președinte de ședință, Contrasemnează,
Antemir Florin Secretar general cu delegare temporară de atribuții
Oprea Nicolae
Nr. consilieri Nr. voturi Nr. voturi
Nr. consilieri în funcție Nr. abțineri Nu votează
prezenți "pentru" "împotriva"
13 13 13 0 0 0
Anexa la HCL 48/14.11.2025
ACORD DE COOPERARE
privind organizarea şi exercitarea activității de audit public intern
Încheiat astăzi,
Ținând seama de faptul că obţinerea eficienţei şi eficacităţii serviciilor publice
reprezintă o condiţie esenţială a managementului fiecărei entităţi publice, în cazul prezentului
acord de cooperare, entitate publică fiind comuna, în calitatea acesteia de persoană juridică de
drept public și, respectiv, de instituție publică locală,
apreciind oportunitatea unei cooperări între comune pentru asigurarea serviciilor de
contabilitate respectând în același timp independența și funcțiile specifice fiecăreia dintre
aceastea,
urmărind facilitarea asigurării activității de audit public intern pentru fiecare comună
semnatară a prezentului acord de cooperare, prin relaţii profesionale bazate pe criterii de
legalitate, economicitate, eficacitate, eficiență și colaborare pentru realizarea obiectivelor
specifice acestei activități,
având în vedere prevederile:
a) Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985
și ratificată prin Legea nr. 199/1997;
b) Legii nr.672/2002 privind auditul public intern, cu modificările și completările
ulterioare.
c) Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
d) art. 35 alin. (6)din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
e) Art.942 și următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau c onvenții,
f) Codului muncii;
g) Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările și
completările ulterioare;
h) Codului de procedură civilă;
i) Hotărârii Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de
serviciu, cu modificările și completările ulterioare;
j) Codului privind conduita auditorului intern, aprobat prin Ordinul ministrului
finanțelor publice nr.252/2004,
k) Statutului Asociației Comunelor din România, precum și de cele ale Statutului
Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România.
Potrivit prezentului acord de cooperare părțile semnatare, prin reprezentanții legali ai
acestora, se obligă la o colborare pe durată nedeterminată, care să asigure o mai mare
sustenabilitate și coerență în realizarea activităților de audit public intern, pe baza
unui set de regului convenite prin deplină înțelegere, dupî cum urmează:
CAPITOLUL I
PĂRȚILE
Art. 1. - Părțile prezentului acord de cooperare, denumit în continuare acord, sunt:
A. Filiala Județeană Prahova a Asociației Comunelor din România, denumită în
continuare Filiala, în calitate de entitate organizatoare a auditului public intern pentru
comunele prevăzute la lit. B, cu sediul în comuna Măgurele, sat Măgurele, nr. 226, județ
Prahova, titulară a codului de înregistrare fiscală 17415800 și a contului
RO16BTRLRONCRT0528713001 deschis la Banca Transilvania, reprezentată prin domnul
Vasilică DIACONU, care îndeplinește funcția de președinte al Filialei,
și
B. comunele care cooperează în vederea finanțării și realizării în comun a acțiunilor
specifice contabilității, respectiv:
B.1. Comuna........................... ,cu sediul in comuna.........., judetul Prahova, titulara
a codului de inregistrare fiscala nr............... si a contului nr....................deschis la Trezoreria
Prahova, reprezentata prin ........... ,avand functia de Primar ,in baza HCL nr.....
CAPITOLUL II
OBIECTUL ACORDULUI DE COOPERARE
Art. 2. - Obiectul prezentului acord de cooperare, denumit în continuare acord, îl
constituie cooperarea dintre părțile semnatare, prin reprezentanţii legali ai acestora, în vederea
organizării şi exercitării activității de audit public intern, în conformitate cu prevederile
legale.
Art. 3. - Prezentul acord stabileşte:
a) drepturile şi obligaţiile părţilor în organizarea şi exercitarea activității de audit
public intern;
b) obligaţiile financiare ale comunelor semnatare;
c) obligativitatea confidenţialității datelor şi a informaţiilor în posesia cărora intră,
oricare dintre persoanele implicate în acest proces.
Art. 4. - Părţile semnatare stabilesc principiile care stau la baza aplicării acordului şi
se obligă să acționeze consecvent pentru realizarea lor, sub forma:
a) menţinerii autonomiei juridice, decizionale şi financiare a fiecărei comune
semnatare;
b) îmbinării în mod echitabil a nevoilor de audit public intern cu resursele
disponibile între comunele semnatare
c) irevocabilităţii pe cale unilaterală a prezentului acord;
d) respectării reciproce a confidenţialităţii în desfășurarea activităţilor de audit public
intern și raportarea rezultatelor acestora.
e) respectării cadrului legal, metodologic şi procedural, specific activităţii de audit
public intern
CAPITOLUL III
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR ÎN ORGANIZAREA,
ȘI
EXERCITAREA ACTIVITĂȚII DE AUDIT PUBLIC INTERN
Art. 5. - Filiala Judeţeană Prahova a Asociației Comunelor din România, în calitate
de entitate organizatoare și de angajator, îşi asumă următoarele obligaţii:
a) să constituie un un compartiment de audit public intern având în vedere
economicitatea, eficacitatea și eficiența acestei activități cu un număr de cel puțin 3 posturi,
dar mai mic decât trei pătrimi din numărul comunelor semnatare.
b) să efectueze toate cheltuielile prevăzute la art. 14 și să depună declarațiile aferente
drepturilor de personal, precum și pe cele specifice angajatorului, potrivit legii;
c) să asigurare încăperile necesare şi adecvate pentru organizarea şi desfăşurarea
activităţilor compartimentului de audit public intern,
d) să asigure procesul de selectare și angajare a personalului din compartimentul de
audit public intern.
e) Să asigure realizarea misiunilor de audit public intern planificate, în conformitate
cu normele generale de audit public intern.
f) Să asigure condițiile necesare pregătirii profesionale a auditorilor interni la nivelul
cerințelor stabilite prin normele metodologice specifice entităților publice,
g) să respecte cadrul legal, metodologic şi procedural, specific activității de audit
public intern .
h) Să convoace anual sau ori de câte ori consideră necesar reprezentanții legali ai
comunelor semnatare ale prezentului acord.
Art. 6. - Comunele semnatare ale prezentului acord au următoarele drepturi:
a) să propună unele obiective de audit public intern, specifice acestor unități
administrativ-teritoriale, echipei de auditare nominalizate să realizeze misiunea de audit
public inter.
b) să solicite şi să beneficieze de servicii de audit public intern pentru îmbunătățirea
eficienței și eficacității sistemului de management și control intern care să asigure atingerea
obiectivelor comunelor.
c) să fie informate, în mod exclusiv şi operativ, asupra problemelor și iregularităților
constatate cu ocazia misiunilor de audit public intern efectuate.
d) Să primească, în mod exclusiv, rapoartele de audit public intern care sunt
întocmite, urmare a misiunilor de audit realizate la propria comună.
e) Să hotărască, independent, asupra acțiunilor necesare implementării
recomandărilor formulate în baza misiunilor de audit public intern realizate.
Art. 7. - Comunele semnatare ale prezentului acord au următoarele obligaţii:
a) să respecte metodologia de audit public intern, respectiv documentarea temeinică,
participarea la ședințe, analiza și avizarea documentelor procedurale elaborate de auditorii
interni și să furnizeze, în scris sau verbal, informațiile solicitate,
b) să asigure accesul la date, informații și documente auditorilor interni, în vederea
atingerii obiectivelor misiunii de audit public intern.
c) Să asigure logistica necesară desfășurării misiunilor de audit public intern,
respectiv, încăperi adecvate, acces la sistemele de comunicații și tehnologia informațiilor,
furnituri de birou, precum și alte mijloace materiale utile.
d) Să elaboreze și să transmită compartimentului de audit public intern planurile de
acțiune necesare implementării recomandărilor acceptate.
e) Să informeze compartimentul de audit public intern cu privire la modul și la
gradul de implementare a recomandărilor dispuse.
f) Să furnizeze informațiile solicitate de auditorii interni în vederea planificării
misiunilor de audit public intern.
g) Să estimeze costurile necesare realizării misiunilor de audit public intern solicitate
în cursul exercițiului financiar și să prevadă aceste angajamente în bugetul local.
h) Să participe la convocările prevăzute la art.5 lit.h).
CAPITOLUL IV
ATRIBUŢIILE COMPARTIMENTULUI DE CONTABILITATE
Art. 8. –Compartimentul de audit public intern asigură realizarea activității de audit
public intern la comunele semnatare ale prezentului acord în baza unui plan de audit, aprobat
de reprezentanți legali ai acestora.
Art. 9. - În exercitarea activităţilor sale, compartimentul de audit public intern are
următoarele atribuţii:
a) Să elaboreze normele metodologice privind exercitarea activității de audit public
intern din cadrul prezentului acord, aprobate de toate comunele semnatare și avizate,
pentru conformitate, de Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(UCAAPI).
b) Să elaboreze proiectul planului anual de audit public intern pentru evaluarea sistemelor
de management și control intern specifice entității publice.
c) Să efectueze, în condiții de calitate, misunile de audit public intern pentru evaluarea
sistemelor de management și control intern specifice entității publice.
d) Să asigure monitorizarea realizării misiunilor de audit public intern, precum și
activitățile de supervizare a acestora.
e) Să raporteze rezultatele misiunilor de audit public intern, respectiv constatările,
concluziile și recomandările către conducerile comunelor auditate.
f) Să raporteze operativ și exclusiv problemele și iregularitățile constatate, către
conducătorul entității publice auditate.
g) Să elaboreze raportul anual al activității de audit public intern pentru comunele
semnatare ale prezentului acord.
h) Să asigure confidențialitatea datelor și a informațiilor rezultate în urma activităților de
audit public intern desfășurate.
Art. 10. Planificarea și efectuarea misiunilor de audit public intern se realizează în mod
echitabil pentru toate comunele semnatare ale prezentului acord, în fucnție de misiunile
solicitate și de resursele disponibile.
Art. 11. Compartimentul de audit public intern asigură efectuarea misiunilor de audit
public intern de confomitate, de performanță sau de consiliere, solicitate de către primarii
comunelor semnatare ale prezentului acord și formulează recomandări și concluzii pentru
imbunătățirea activităților auditate.
CAPITOLUL V
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FINANCIARE ALE PĂRŢILOR
Art. 12. - În vederea realizării în comun a activității de audit public intern, părțile
susțin financiar înființarea, organizare și funcționarea compartimentului de audit public intern.
Art. 13. - (1) Asigurarea evidenţelor privind activităţile desfăşurate, precum şi
costurile aferente acestora, sunt în responsabilitatea Filialei Judeţene Prahova Asociaţiei
Comunelor din România, în calitate de entitate organizatoare.
(2) Recuperarea costurilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin plata cotei-părți ce
revine fiecărei comune semnatare a prezentului acord, potrivit prevederilor art.15 și art.16.
Art. 14. - (1) Cheltuielile care se decontează între Filiala Judeţeană Prahova a
Asociaţiei Comunelor din România şi comunele semnatare ale prezentului acord sunt
următoarele:
a) bunuri și servicii;
b) cheltuieli de personal;
c) obligațiile de plată, către bugetul de stat și către celelalte bugete/fonduri, rezultate
în urma acordării drepturilor de personal;
d) cheltuielile privind deplasările auditorilor interni pentru realizarea misiunilor de
sudit public intern corespunzătoare fiecărei comune;
e) alte cheltuieli, neprevăzute la lit. a) - d), stabilite prin înțelegerea dintre părți
și/sau rezultate ca urmare a exercitării atribuțiilor de auditor intern.
f) (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) sunt obligații de plată ale comunelor
semnatare ale prezentului acord către Filiala Judeţeană Prahova a Asociaţiei Comunelor din
România.
Art. 15. - (1) Cheltuielile prevăzute la art. 14 necesare înfiinţării, organizării şi
funcţionării compartimentului de audit public intern se decontează în baza unor cote-părți
stabilite de comun acord de către părţile semnatare ale prezentului acord, în urma determinării
unui cost mediu lunar.
(2) Nivelul cotei-părți:
a) se stabilește pentru o lună și nu poate fi fracționat;
b) este în valoare de ......... lei în favoarea Filialei Judeţene Prahova a Asociaţiei
Comunelor din România.
Art. 16. - (1) Comunele semnatare, pe întreaga durată de existență a prezentului
acord, achită cota-parte, după cum urmează:
a) până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a ultimei luni a fiecărui trimestru
pentru trimestrul următor;
b) ca excepție de la prevederile lit. a), pentru perioada cuprinsă între data semnării
prezentului acord și sfârșitul trimestrului respectiv, în termen de trei zile lucrătoare de la data
semnării.
(2) Obligațiile de plată se achită de către comunele semnatare, potrivit prevederilor
alin. (1), fără a mai fi necesară emiterea vreunui document de către Filiala Județeană Prahova
a Asociației Comunelor din România.
(3) Pentru neplata la termen a obligațiilor ce le revin, potrivit alin. (1), comunele
semnatare datorează majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând
cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv.
(4) Nivelul majorării de întârziere este cel prevăzut pentru obligațiile fiscale cuvenite
bugetelor locale.
Art. 17. - În cazul în care comuna semnatară nu achită cota-parte la termenele
prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2), Filiala Județeană Prahova Asociației Comunelor din
România înaintează o notificare către comuna respectivă, aceasta constituind titlu executoriu,
fără îndeplinirea niciunei alte proceduri.
CAPITOLUL VI
CLAUZE DE CONFIDENŢIALITATE ȘI INCOMPATIBILITATE
Art. 18. - Informaţiile, datele şi documentele utilizate de auditorii interni în cadrul
desfăşurării misiunilor de audit public intern sunt confidenţiale conform prevederilor
normelor specifice și Codului privind conduita auditorului intern.
Art. 19 –Dosarul de audit public intern, inclusiv raportul de audit public intern, sunt
comunicate și puse la dispoziția exclusivă a primarului comunei unde a fost realizată misiunea
de audit public intern.
Art.20. Prin clauza de confidențialitate părțilr semnatare ale prezentului acord,
convin ca, pe toată durata acestuia, dar și după încetarea lui, să nu se solicite de la personalul
compartimentului de audit public intern date sau informații care privesc oricare dintre
celelalte comune implicate în acțiunea de cooperare și de care aceștia au luat cunoștință în
timpul exercitării misiunilor de audit public intern.
Art. 21. Auditorii interni asigură confidențilitatea datelor, a informațiilor și a
documentelor între comunele semnatare alre prezentului acord.
Art. 22. Divulgarea unor date, informații sau documente de natură să aducă
prejudicii comunelor semnatare ale prezentului acord se sancționează potrivit legislației în
vigoare.
Art. 23. (1) Auditorii interni nu
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.