Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI "MODERNIZARE CINEMA DOINA PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE" precum și aplicarea unei cereri de finanțare la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu
Denumire
Hotărârea nr. 139 din 2021 a Consiliului Local Sovata
S-a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei” la modernizarea Cinemă Doina, în vederea solicitării finanțării prin programul AFM pentru clădiri publice. Practic, orașul Sovata va depune o cerere de finanțare pentru investiția în eficiența energetică a Cinema Doina, iar gospodăria locală va suporta costuri ce intră în cadrul indicatorilor aprobati (buget, termene, eventuale contribuții). Fără detalii explicite în text despre sume exacte sau termene finale, hotărârea deschide drumul pentru îndreptarea finanțării prin fondul pentru mediu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă documentația tehnico-economică D.A.L.I conform H.G. nr.907 din 2016, inclusiv auditul energetic efectuat situației actuale aferentă investiției: “CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI "MODERNIZARE CINEMA DOINA PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE"
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
HOTĂRÂRE NR. 139 / 10.11.2021
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “CREȘTEREA EFICIENȚEI
ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI "MODERNIZARE CINEMA DOINA
PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE" precum și aplicarea unei cereri de finanțare la
Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice,
derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu
Consiliul Local al Oraşului Sovata întrunit în ședință extraordinară,
Luând act de:
Referatul de aprobare al Primarului Orașul Sovata nr.15.333/08.11.2021 și raportul de
specialitate, cu nr.15.336 din data de 08.11.2021, prin care se susține necesitatea și
oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea comunității;
Raportul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Orașului Sovata,
Luând în considerare prevederile:
- Ordinului președintelui AFM nr.1548/2021 pentru aprobarea Ghidul de finanțare a Programului
privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice;
- H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentațiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice Legii
nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând indicatorii tehnico-economici ai obiectivului “CREȘTEREA EFICIENȚEI
ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI "MODERNIZARE CINEMA DOINA
PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE”;
Ținând seama de prevederile art.43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
avizele comisiilor de specialitate;
Având la bază prevederile art.129 alin.(2), lit. “b”, alin. (4), lit. “d”, art.196 alin.(1), lit. “a”
coroborate cu prevederile art.139 alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. – Se aprobă documentația tehnico-economică D.A.L.I conform H.G. nr.907 din 2016,
inclusiv auditul energetic efectuat situației actuale aferentă investiției: “CREȘTEREA EFICIENȚEI
ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI "MODERNIZARE CINEMA
DOINA PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE".
Art.2. – Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai investiției:
Denumire Valoare fără TVA TVA Valoare inclusive TVA
(LEI) (LEI) (LEI)
Total general investiție 6.075.709,12 1.128.005,95 7.203.715,06
Din care C+M 5.166.881,97 981.707,58 6.148.589,55
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
Indicator de realizare (de output) Valoare la începutul Valoare la finalul
implementării proiectului implementării proiectului
Consumul total de energie primară 236.410,749 109.016,216
(kWh/an)
Emisiile de CO2 (kgCO2/an) 50.555,120 31.417,770
Consumul de energie primară din 0,00 26,685
surse regenerabile (kWh/mp/an)
Art.3. – Se aprobă asigurarea și susținerea contribuției financiare aferente cheltuielilor eligibile și
susținerea cheltuielilor neeligibile ale obiectivului de investiții precizat la art.1:
Finanțare AFM: 4.992.630,05 lei, inclusiv TVA,
Buget local, credit de angajament: 499.263,00 lei, inclusiv TVA, reprezentând 10% contribuţie
proprie la cheltuielile eligibile,
Cheltuieli neeligibile: 2.211.085,02 lei, inclusiv TVA
Art.4. – Se aprobă contractarea finanțării prin Programul privind creșterea eficienței energetice și
gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în
condițiile Ordinului președintelui AFM nr.1548/2021, precum și angajamentul privind întocmirea
documentației de achiziție publică, organizarea și derularea procedurii de achiziție publică și realizarea
lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice.
Art.5. – Se aprobă punerea la dispoziția investiției a domeniului public al Orașului Sovata,
reprezentând Cinema Doina, Sovata, județul Mureș, pe toată durata implementării investiției, în condițiile
legii
Art.6. – Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Orașului Sovata,
județul Mureș, dl. Fülöp László-Zsolt, desemnat și ca persoană responsabilă să reprezinte U.A.T. Orașul
Sovata, în relația cu autoritatea contractantă.
Art. 7. – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al U.A.T. Orașul Sovata,
în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașul Sovata, Instituției Prefectului județului Mureș,
compartimentelor de specialitate și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum
și Administrației pentru Fondul de Mediu.
Președinte de ședință,
Nagy László
Contrasemnează Secretar General,
Bartha Eva
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară a Consiliului Local al Orașului Sovata din data de 10
noiembrie 2021, cu 16 voturi pentru.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.