Consiliul Local Sovata a ales pe Nagy Laszlo ca președinte de ședință pentru o perioadă de 3 luni, iar acesta va conduce ședințele și va semna hotărârile adoptate. Decizia este comunicată Oficiului Prefectului, Primăriei și consilierilor, conform prevederilor legale. Pentru locuitori, înseamnă că în următoarele trei luni va exista o persoană desemnată să conducă ședințele și să semneze hotărârile, iar procedura a fost adoptată cu majoritate de 16 voturi într-o ședință extraordinară.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se alege domnul consilier local NAGY LASZLO, ca preşedinte de şedinţă, pentru o perioadă de 3 luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
HOTĂRÂRE NR. 136/10.11.2021
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Consiliul Local al Oraşului Sovata întrunit în ședință extraordinară,
Examinând Referatul de aprobare al Primarului Orașului Sovata
nr.15.372/08.11.2021 în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate al Secretarului general al orașului Sovata
nr. 15.445/09.11.2021;
În temeiul art. art. 123 alin.(1), art. 129 alin.(1), art. 139 alin.(1), alin.(2) și
art.196 alin.(1), lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind
Codul administrative cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
ART.1. – Se alege domnul consilier local NAGY LASZLO, ca preşedinte de
şedinţă, pentru o perioadă de 3 luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va
semna hotărârile adoptate de acesta.
Art.2. - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al
orașului Sovata în termenul prevăzut de lege, Primarului orașului Sovata, Instituției
Prefectului - Județului Mureș și domnilor consilieri aleși potrivit art. 1.
Președinte de ședință,
Nagy László
Contrasemnează Secretar General,
Bartha Eva
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară a Consiliului Local al Orașului Sovata din data de 10
noiembrie 2021, cu 16 voturi pentru.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.