31 octombrie 2023

HCL 74/2023 Smeeni adoptată

Programul anual al achizitiilor publice pentru anul 2023 – Anexa HCL nr. 74 din 31.10.2023

Pe scurt

Se aprobă modificarea Planului principalelor achiziții și investiții pentru anul 2023, însoțit de anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din hotărâre. Se stabilește ca organul organizator de credite, împreună cu aparatul de specialitate, să organizeze licitații publice sau negocieri în condițiile legii după cum prevăd anexele. În plus, vechea hotărâre din 2021 referitoare la planul pentru 2022 își încetează aplicabilitatea, iar hotărârea se publică către autorități și persoanele interesate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Planului principalelor achiziții și investiţii , propuse a se realiza în anul 2023, așa cum sunt prevăzute în anexele nr.1 si nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Smeeni

Denumire
Hotărârea nr. 74 din 2023 a Consiliului Local Smeeni
Emitent
Consiliul Local Smeeni
Număr
74 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Localitate
Smeeni, județul Buzău
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în Smeeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU COMUNA SMEENI HOTĂRÂRE pentru modificarea H.C.L.Smeeni nr.130/2022 privind aprobarea Planului de achizitii si investiţii pentru anul 2023 Consiliul local al comunei Smeeni ,judeţul Buzău, Având în vedere: -referatul de aprobare al primarului comunei Smeeni, înregistrat la nr. 10734/20.10.2023; -avizul comun al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Smeeni ; -prevederile O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică , a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; -prevederile Legii nr.82/1991 , legea contabilitatii (r4); -prevederile art.42 alin (1) din Legea finanţelor publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. ( 4 ) lit.”a”, alin (14) , art. 134 alin (1) lit.”a” ,ale art. 139 coroborat cu prevederile art. 196 alin. 1 lit. ‚’’a’’ din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ: HOTARASTE : Art.1 Se aprobă modificarea Planului principalelor achiziții și investiţii , propuse a se realiza în anul 2023, așa cum sunt prevăzute în anexele nr.1 si nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Ordonatorul principal de credite ,împreună cu aparatul de specialitate vor organiza ,dupa caz, licitaţii publice sau negocieri în condiţiile legii , conform procedurilor stabilite în anexele nr.1 si 2 la prezenta hotărâre. Art.3 Pe data prezentei hotărârea Consiliului local Smeeni, nr. 85 din 21.12.2021 ,prin care s-a aprobat planul de achizitii si investitii ale comunei Smeeni pentru anul 2022 își încetează aplicabilitatea . Art.4 Secretarul general al comunei va face publică şi va transmite autorităţilor şi persoanelor interesate prevederile prezentei hotărâri. Președinte de ședință Contrasemnezează: Consilier local Secretar general U.A.T, Nicolae Stan Stănescu Anghel Luigi Nr. 74 din 31.10.2023 com. SMEENI,jud.BUZAU Hotărârea fost adoptata de catre Consiliul Local al comunei Smeeni in sedinta din data de 31.10.2023 , cu respectarea prevederilor O.U.G. nr.57/2019, cu un numar de 15 voturi „pentru”, 0 „împotrivă” , 0 „abţineri” din totalul de 15 consilieri locali în funcţie, din care prezenţi la şedinţă 15 . Anexa nr .1 la HCL nr.74/2023 TABEL Cu principalele investitii ce se vor realiza in anul 2023 Nr. Tipul de identificare – achizitii publice si servicii Procedura aplicata COD CPV Crt. 1. Cărți funciare proiect Înregistrare cadastru general Achizitie directa 71354300-7 2. Sistem de evacuare apa pluviala sat Smeeni si sat Moisica Achizitie directa 45232130-2 3. Reabilitare sediu Primaria Smeeni si constructie Sala Achizitie directa 45453000-7 sedinte 4. Actualizare Plan Urbanistic General Cerere de oferta 79822500-7 71351810-4 5. Modernizare Targ saptamanal Smeeni Achizitie directa 45213142-0 6. Constructie retea canalizare sat Balaia , Moisica si extindere Achizitie directa 45232130-2 Smeeni(faza II) 7. Extindere parc central , sat Smeeni, Comuna Smeeni Achizitie directa 7731 8. Achizitionare Terenuri Parc industrial Achizitie directa 70122200-4 9. Construire Camin cultural Lucieni Achizitie publica 452 10. Realizare branşamente apă şi canalizare in comuna Smeeni Achizitie directa 45232130-2 11. Constructie si reabilitare parcuri agrement in comuna Achizitie directa 7731 Smeeni 12. Cofinantari PNDR , PNDL,POIM, POR,SALIGNY, CNI Achizitie publica 65 13. Constructie cladiri liceu Achizitie directa 452 14. Reabilitare retea alimentare cu apa Smeeni Achizitie directa 45232400-6 15. Constructie retea canalizare Smeeni, PNDR Achizitie publica 45232400-6 16. Extindere retea canalizare sat Smeeni, (regie proprie) Achizitie directa 452 45232130-2 17. Constructie retea canalizare Albesti , Caltuna , Udati-Minzu Achizitie publica 45232130-2 si Udati-Lucieni, PNDL 18. Lucrari topografice Achizitie directa 71351810-4 19. Construire creșă Achizitie directa 45212221-1 20. Infiintare Dispensar Uman si farmacie sat Albesti Achizitie directa 45215100-8 22. Construire gradinita moderna Smeeni Achizitie publica 452 23. Infiintare retea de gaze naturale in comuna Smeeni Achizitie publica 652 24 Reabilitare drumuri publice de interes local in comuna Achizitie publica 45233140-2 Smeeni 45233100-0 25 Modernizare si utilare Clubul copiilor Achizitie directa 45453 26 Montare camera de supraveghere Achizitie directa 452 26 Reabilitare gradinita Smeeni, zona Salcioara Achizitie directa 45214100-1 27 Constructie trotuare in comuna Smeeni Achizitie directa 45233161-5 28 Extindere dispensar Smeeni Achizitie directa 45212300-9 29 Achizitionare imobil cladire Udati Achizitie directa 70121200-7 30 Reabilitare poduri si podete in comuna Smeeni Achizitie directa 45221119-9 31 Extindere si echipare ambulatoriu Spital de Boli cronice Achizitie publica 45215140-0 Smeeni -Cod SMIS 127144 32 Achiziții microbuz și stații de încărcare Achizitie publica 34114400-3 33 Reabilitare inclusive dotare Liceu Tehnologic Agricol Achizitie publica 452 Smeeni 34 Modernizare drumuri agricole Achizitie publica 452 35 Achiziție imobile clădiri și terenuri în sat Smeeni , comuna Achizitie publică prin 70120000-8 Smeeni cumpărare directă 36 Potabilizare apă Achizitie publica 45232400-6 37 Parcare si statii de incarcare vehicule electrice in comuna Achizitie publica 31681500-8 Smeeni , județul Buzau 38 Construire garaj pentru Serviciul de Salubritate Achizitie publica 45214100-1 39 Construire laboaratoare și spații depozitare Scoala Achizitie publica 45214100-1 Gimnazială Smeeni 40 Construire stație sortare deșeuri reciclabile Achizitie publica 45252123-6 41 Înființare centru colectare deșeuri Achizitie publica 90511300-5 42 Reabilitare și eficiență energetică Școală Gimnazială Smeeni Achizitie publica 71314300-5 43 Renovare integrată blocuri Achizitie publica 45453100-8 44 Eficientizare energetică cladiri proprietatea UATC Smeeni Achiziție publică 71314300-5 45 Construire capele mortuare Achizitie directă 45212360-7 46 Reabilitare Spital Smeeni,sat Smeeni, comuna Achiziție publică 45215140-0 Smeeni,județul Buzău 45215220-5 47 INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DEȘEURILOR PRIN APORT Achiziție publică 45215140-0 VOLUNTAR ÎN COMUNA SMEENI , JUDEȚUL BUZĂU (PNRR) 45215220-5 48 DOTAREA ”CONSILIULUI LOCAL SMEENI-SERVICIUL SALUBRIZARE” CU Achiziție publică 45215140-0 ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR 45215220-5 PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ Secretar general UAT Stănescu Anghel Luigi Anexa 2 la HCL nr.74/2023 PROGRAMUL ANUAL AL ACHIZITIILOR PUBLICE 2023 Valoarea estimate Data Data Persoana Nr. Fara TVA Procedura estimata estimate responsabila de crt. Obiectul contractului/acordului cadru Cod CPV aplicata pentru pentru procedura inceperea finalizarea procedurii procedurii Valoarea Valoare Anunt totala Euro de lei estimată la cursul de intentie fara TVA 4.9 lei/un euro 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 A. CONTRACTE SERVICII 1 Servicii proiectare,ridicari topo, studii 79415200-8 Cerere 01.01.2023 In raport Primar geotehnice, fezabilitate, consultanta pt. 79418000-8 1. 60.000 12.245 DA de cu proiectele 79314000-8 2. 50.000 10.204 DA oferta/ necesitatile 1. POR (Ext.Ambulatoriu) 71241000-9 3. 200.000 40.816 DA licitatie 2. POIM sau alte programe 45233140-6 4. 250.000 20.409 DA publica/ (Eficientizare energetică) 34114400-3 5. 150.000 30.612 DA Achizitie 3. Reabilitare drumuri de interes local 71314300-5 6. 250.000 51.020 DA directa Saligny 45214100-1 7. 250.000 51.020 DA 4. ”Infiintare system intelligent de 45231221-0 8. 500.000 102.040 DA distributie gaze naturale in 9. 500.000 102.040 DA comunele Smeeni-satele 10.200.000 40.816 DA apartinatoare :Smeeni și Udati- 11.500.000 102.040 DA Mânzu și Gheraseni sat apartinator 12.500.000 102.040 DA Gheraseni , judetul Buzau”-Saligny 13.150.000 30.612 5. Canalizare Balaia, Moisica si 14.500.000 102.040 extindere Smeeni(faza II) 15.100.000 20.409 6. Extindere dispensar Smeeni 16.2.194.926,06 447944,09 7. Construire dispensar Albești 17.150.369,81 30687,72 8. Reabilitare inclusiv dotare Liceu Tehnologic Agricol Smeeni 9. Modernizare drumuri agricole Smeeni PNDR 10. Parcare si statii de incarcare vehicule electrice in comuna Smeeni , județul Buzau 11. Renovare integrată blocuri 12. Reabilitare și eficientă energetică școală gimnazială Smeeni 13. Achiziție microbuz electric 14. Eficientizare energetică clădiri UAT Smeeni 15. Construire creșă Smeeni 16 .INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DEȘEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA SMEENI , JUDEȚUL BUZĂU (PNRR) 17. DOTAREA ”CONSILIULUI LOCAL SMEENI-SERVICIUL SALUBRIZARE” 1 CU ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR 2 Contract de lucrări pentru execuția obiectivului 45300000-0 341.731,55 69457,63 de investiții „Imprejmuire și amenajare alei Procedură 01.02.2022 31.12.2023 Primar Centru social pentru persoane vârstnive în DA simplificată comuna Smeeni, județul Buzău”-POR 2014- 2020 Axa prioritară 8 Prioritatea de investiții 8.1 ; Obiectivul specific 8.3. 3 Contract de lucrări pentru execuția obiectivului 45232400-6 32.074.718,56 6.519.251,73 de investiții ”Extindere canalizare în comuna DA licitatie 01.02.2023 31.12.2024 Primar Smeeni,satele Bălaia, Smeeni , Moisica,județul Buzău ” 4 Contract de lucrări pentru execuția obiectivului 45233120-6 5.405.079,22 1.098.593.33 licitatie de investiții ”Modernizare drumuri agricole în DA 01.02.2023 31.12.2024 Primar comuna Smeeni , județul Buzau” 5 Extindere si echipare ambulatoriu Spital de 45215140-0 11.725.415,29 2.383.214,18 Da achizitie 01.01.2023 31.12.2023 Primar Boli cronice Smeeni -Cod SMIS 127144 45215220-5 directa/li citatie publica 6 Contract lucrari”Infiintare system intelligent de 45231221-0 79.085.816,63 16.139.962,57 Da Licitatie 01.01.2023 31.12.2024 Primar distributie gaze naturale in comunele Smeeni- Total proiect satele apartinatoare :Smeeni și Udati-Mânzu și Valoare Gheraseni sat apartinator Gheraseni , judetul proiect Buzau”-Saligny Smeeni=53.66 9.095,40 7 Contract ”Achizitie microbuz nepoluant in 34114400-3 1.722.945,00 350.000 DA Licitatie 01.01.2023 31.12.2024 Primar comuna Smeeni , judetul Buzau” și ” Realizare statii de incarcare pentru vehicule electrice” 8 Contract lucrari ” Renovare integrată blocuri” 45453100-8 10.279.089,87 2.088.100,00 DA Licitatie 01.01.2023 31.12.2026 Primar 9 Contract de lucrări”Reabilitare Spital 45215140-0 Valoare inițială 7.828.564,43 DA Licitație 01.01.2023 31.12.2026 Primar Smeeni,sat Smeeni,comuna Smeeni,județul 45215220-5 estimată Buzău” –Axa POR 38.516.537,02 10 Servicii de consultanta pt alte proiecte de 79314000-8 550.000,00 112244,8 DA licitatie 01.01.2023 31.12.2023 Primar dezvoltare locala 11 Alte servicii si cheltuieli PNDR(canalizare 73914000-8 1,000.000,00 204081,6 Achizitie In raport cu necesitatile Primar Smeeni), PNDL(canalizare Albesti-Udați- DA directa/li Lucieni),POR(Ext.Ambulatoriu și Reabilitare citatie Spital Smeeni,sat Smeeni,comuna Smeeni,județul Buzău), POIM (Eficientizare energetică cladiri UAT Smeeni), Saligny ( Retea gaze , reabilitare drumuri de interes local), CNI. 12 Contract de lucrari ”Reabilitare seismica si 45453000-7 4.780.040,15 971.020 DA Licitatie 01.01.2023-31.112.2026 Primar imbunatatirea eficientei energetice in cadrul 45321000-3 scolii Gimnaziale cu clasele I-VIII din sat Smeeni , comuna Smeeni , judetul Buzau” 2 13 Achizitii servicii contabilitate ,calculatoare si 79211200-8 50.000,00 10210 NU Achizitie In raport cu necesitatile Predescu Olga servicii organizatorice festivitati culturale si directa juridice 14 Servicii de asigurare cladiri si autoturisme 66514110-0 20.000,00 4081 NU Achizitie In raport cu necesitatile Predescu Olga directa TOTAL 192.056.669,14 39.195.238,6 B. CONTRACTE FURNIZARE 1 Achizitii servicii iluminat public : primarie , Primar camine culturale,cladiri , scoli , iluminat public , 50232100-1 200.000,00 40.816 NU achizitie In raport cu necesitatile biblioteca. directa 2 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunasmeeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala