30 mai 2017

HCL 87/2017 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E privind aprobarea finanțării unor posturi de personal didactic auxiliar și nedidactic din cadrul unei unităţi de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Slobozia

Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2017 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
87 / 2017
Data
30 mai 2017
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local din Slobozia a aprobat finanțarea a 0,5 normă de personal nedidactic pentru Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, din bugetul local, conform unei anexă care detaliază postul/pozițiile. Salarierea acestui personal se va face din alocațiile bugetare existente, potrivit legii în vigoare. Hotărârea va fi adusă la cunoștința cetățenilor prin afișare la primărie și pe site, iar toate modulurile administrative vor comunica decizia conducerii unității, Serviciului Resurse Umane, contabilității și altor compartimente pentru implementare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea de la bugetul local a 0,5 normă personal nedidactic pentru Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Municipiul Slobozia, conform anexei, parte integrantă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIŢA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA HOTĂRÂRE privind aprobarea finanţării unor posturi de personal didactic auxiliar și nedidactic din cadrul unei unități de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Slobozia Consiliul Local al municipiului Slobozia, județul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 mai 2017, Având în vedere: m Solicitarea conducerii Liceului Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia; m Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian-Nicolae; m Referatul Serviciului Resurse Umane înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 44569/2017; m Raportul de avizare al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local al municipiului Slobozia; m Prevederile art. 102, alin. 1 şi art.104, alin 2, lit. a) din Legea nr. 1/2011, legea educaţiei naționale cu modificările şi completările ulterioare; Normativul privind încadrarea personalului nedidactic auxiliar şi nedidactic nr. 44990/1999. În temeiul art. 36. alin. 2 lit. d), coroborat cu alin. 6 lit. a) punctul 1, respectiv art. 45 alin. 2 lit. a), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘŞTE:. Art. 1 — Se aprobă finanţarea de la bugetul local a 0,5 normă personal nedidactic pentru Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Municipiul Slobozia, conform anexei, parte integrantă la prezenta hotărâre. Art. 2 — Salarizarea personalului nedidactic prevăzut în anexă se va face din alocaţiile bugetare alocate conform legislaţei în vigoare în materie.. Art. 3 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetățenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia şi pe site-ul www.sloboziail.ro. Art. 4 — Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului municipiului Slobozia, conducerii unităţii de înățământ menţionate, Serviciului Resurse Umane, Serviciului Contabilitate, Execuţie Bugetară, administrare ANL şi instituţiei de învățământ preuniversitar menţionată, în vederea ducerii la îndeplinire. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ contrasemnează, Zainea Manuela-opriciia PD SECRETAR MUNICIPIU / Ș/ aa Tudoran Valentin Nr. 87 Din 30.05.2017 Anexa la H.C.L nr.87/30.05.2017 Nr Denumirea Numar pă Unitatea de invățământ postului posturi aia solicitate Liceul Pedagogic a poli: l. "Matei Basarab” ingrijitor 95 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ contrasemnează, Zainea Manuela-Cornelia SECRETAR MUNICIPIU E Tudoran Valentin od

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă