ROMÂNIA
JUDEȚUL, MALOMIȚA
CONSILIUL LOGAI, AL. MUNICIPIULUI SLOBOZIA
Aciruga: Blobasia, Sta Epioopiel nt, 1,0800%8, Juctaţul laloriță
"Telefon D2AS/201.4001, Pan: 0249/212140
"Aabaita: hipe/Annarer sinbeziaii ce Ende ofieaenaeiicipiulstebeal atm
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheituieli al
Municipiului Slobozia pe anul 2019
Consiliul Local al municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară
din data de 25 aprilie 2019,
Având în vedere:
M Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian-Nicolae;
m Raportul de specialitate al Serviciului Execuţie Bugetară privind fundamentarea bugetului
de venituri şi cheltuieli al Municipiului Slobozia pe anul 2018, înregistrat sub ar.
47875/2019;
N Decizia Directorului executiv al Administraţiei Judeţene a Finanțelor Publice Ialomiţa nr.
1/2019 şi HCJ Ialomiţa nr.
33/2019;
m Raportul de avizare comun al Comisiei Economico — Financiare, Comisiei de Comerţ,
Prestări Servicii, Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Comisiei Juridice şi
de Disciplină, Comisiei de Cultură, Învățământ, Sănătate, Sport, Tineret, Protecţie Socială
din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia;
m Prevederile Legii nr. 50/2010 a bugetului de stat pe anul 2019, ale Legii nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii
Consiliului Local Slobozia nr.
71/2018, care a stabilit impozitele şi taxele locale pe 2019,
ale Hotărârii Consiliului Judeţean Ialomiţa nr.
33/2019, privind repartizarea pe bugetele
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ a unor sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat, pe anul 2019,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. 4 lit. a), respectiv art.
45 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. — (1) Se aprobă bugetul consolidat al Municipiului Slobozia pe anul 2019,
urmând a fi la partea de venituri în sumă de 108.362.000 Lei, iar la partea de cheltuieli în sumă
de 111.462.000 lei, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 2. - Detalierea veniturilor bugetului local pe capitole şi subcapitole pe anul 2019
este prevăzută în Anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 3, - Detalierea cheltuielilor bugetului localpe capitole, subcapitole şi titluri pe anul
2019 este prevăzută în Anexa nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 4, — Se aprobă bugetul creditelor interne pe anul 2019, conform Anexei nr. 4,
care face parte integrantă din prezanta hotărâre.
Art. 5. - Se aprobă bugetul instituţiilor publice şi activităților finanțate integral din
venituri proprii pe anul 2019, conform Anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Arţ. 6, - Se aprobă bugetul instituţiilor publice şi activităților finanţate integral sau
parţial din venituri proprii şi subvenții, pe anul 2019, conform Anexei nr. 6, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7, - Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii pentru anul 2019, cu finanțare
parţială sau integrală de la buget, conform Anexei nr. 7, care face parte integranță din prezenta
hotărâre.
Art. 8. - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința cetățenilor prin afişare la sediul
Primăriei, pe site-ul www,sloboziail.ro şi publicare în mass-media locală.
1
Art, 9. - Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului Municipiului
Slobozia, Direcţiei Economice, în vederea ducerii la îndeplinire.
contrasemnează,
SECRETAR MUNICIPIU
jr. Tudoran Valentin
Nr. 68
Din 25.04.2019 |
6L0z 1eng
04z
0/2
_ 0zz
922 l
zo ( IBuosISd jniuotuied up
080", 080'1 eyaldoud jniajsuen up HUSA 8d inpzodiuj
786'81 8684 N
81z0z 8Lz0z Ul
sec'el sez8L ll)
P00'zE | | 700ze l
: 3 ; ia BRA : ș TBIRO LII apIzy,
:6ep:6g: : Gev'69: 90 (IESI; 2j9p: redeo Up un6pseo is:3youd uoA:8d.jzodiui
“s6vv, 6L'vL N
100's9 L00's9 |
86779 S6v'z9 4
01992
0y9£97 Ous'e9z o (0L+LL+0/+60+90+Y0'Pi) 8IEOSI UNUBA
68-88 L69'88 I-a sse 666'ca N
V6964 76364 zesy ase 1084 LL
seu 175% sse li
99,72
VOS z/
ZOE ZO3't7 zuza ezv'ei ez. vea-goe z (2450) SUB HNWueA
16 +6 oss'z- 1v6'£6 ze sos'z 66v'98 N
vevza ossz- voz'va zesv sosz 1ocz4 [
9a9'62 ossz- gez-za 1257 sos-z VOBv4 [
Si
cac'pze cco'Lze s98'cze (€z+07+64+8++70P3) 1VLOL IINLINZA
1-98 z S+pre+Z+L=9 E EZ E E [i [ [i
[200| meânq
BUI8U! unu [ uaqns
[e/aus6 (peos as) enqesinguelou 15 suiapre ei5ozul opejueuy | 15 mdoud unuua puei
(«„Stefnq nul EOL suapa 200| Imefna
Jong p2joL unejsuei olunpuo, ys6ru Jolunnuunuduu, |soyand ioimnsui | u;p oyejueuy pod
WNJ8jSUEI,| Junpuc iebna Ims6ng ime6na soyqnd Jojânasu!
|moGna
VIU Exsuy
6LOZ'v0'sz/ FI AU OH El Exouy
646 NY ad
Î1V40LNIIL-ALLYVULSININOY UL yLINN 1Y 1VHaN39 1N139na
ZZ0z ueuinsa AI
VZOZ HEUugsa (Il
OZOZ Hewmsa |
6L0z 395na |
YIZOaOIS 1NIAIDINNIA
VLINOTi n laanr
V'1u exsuy z 6.02 3e6ng
ooz'9 0073 _ 0073 [| LL
0979 9079 0oz'e |
0079 0oz'9 0o0z'3 |
- - - sI HEVAROE 2p eoleinseysep ed nes
0092 0o8'vz Do8'yz JOjLINUNC Iuezyn eorezuoşne 'opginung earezjan ad axe],
sv EI _ EI _
si EI E] )
SI SL SL I]
SI SL SL U
0 09 09 La soyioads
9536 96986. _ 96951 AL
89761 8976. 898| ]
8b/'8L Bpz'8L 7] 8iz'8i LU] DI
se 66€ [E | __
Liv'z3 vuL'z9 LL'Z3 a VAL UP 8yeoleJep Bus
Lr6'sz DIA _ LV6'sz AI _
ss €8p'sz £8i'sz I a
AA £96'77 £96'7Z L]
7901 vL9%0L 790 !
L26'98 12698 L16'98 vr (SV'Pa er ZL'Pi) N2A485 15 uinunq 9d 9xE) 15 suzoduuj
0s0'6z 0s0'62 0s0'sz Al
0so'sL 050'851 080'8+ ui
0s0'61 0950'6L 090'61 Li
0sS0'6L 0508. 0s0'6/ i
00z:38 007-928 00298 o oejaudoud ad axe '$ suzoduuj
2284 [APEI 248, N
8661 8y6'8/ 876'6,
S96'2| S96'7L S967L LU]
VELE VELE VEze !
6sc'88 6sc'ee 6se'88 80 USA 8d |nzoduuţ up 23e9|eşop uns 15 3309
238 z S+PrE+ZL=3 E Y G E [ [] v
1e%0| IneSnq
Suaţul cod unuusA ulp| ui ISAQNS
lexausf d a ROL ei pionii leiGorui siețueuy | 1s udoud unziusA 200| Inys6n pugi
eng ja “unueysueu Jojunpuaj |rysBn Souqnd Jojâmasui| up ețejuzuu IFo0l IRENE | pop
i ! a imeânga meâng souqnd 1opi$nnsu!
2101 ua -
6LOZ'y0'sz/ “1U 19H E EX9Uy ZZ0Z Heuunsa Al
SLOZ 1NNY ad 707 Hevunsa III
I1VHOLMIL-ALL VH LSINIAGY LYLINN 1V 1VHaAN29 1NL39N8 Oz0z UgUNSa [i
6LOZ 396ng |
YIZOBOIS 1NIdl9INNIA
pu EXSUy
VINO Alaanr
j'4u EX9Uy e SLoz jena
oss'z- oss'z EEE a
088 2- oss'z oss'z 1 i
pas'z- oss'z oss'z Ă |
0594 0s5 2 00204 cozoL ze ” IBEISIUIUIPE SE E] Sp BusAgn$
vo z 0072 do 2
“vovz Dorz Ă oovz
do 2 002 0ovz 1
s6'6 966 96/'6 |
96e 91 969, s6£9, Da je1s ep Inisng ej sp ijjusnans
0sz 0sc i 9sz
EI
i | 0029
1-3=8 [A S+p+E+2+L=9 E Lă € A [A Y
[e%o] meSna
SuIaul iti ; ugAqns
pe.auaf (paos as) anqesingueleu 15 auapo ei5ezul ayejueuy | IS doc ţinuu3A puei
(a„8jeBng anul IEJOL auapa [E20| manga
YBânq [EoL Unioysuei Ong s6n, Joparanvunuduui, |soqnd sopinygsul Up ayejuzuy POD
Wa; L Munpuioy Ioâng wosâna weâna soyqnd Jojinyasui
6LOZ'v0'sz/ "JU 19H EI EXouy ZZOZ treuinsa Al
6107 1NNV ad LEOZ Higuinsa !li
I1V130LH131L-ALVALSININQY ILYLINN TV 1VHIN29 1NL39N8 Oz0z uewnsa |
SuozieGng |
VIZOSO1S 1NIdlDINNIWN
— VLIAOTvInlaanr
Vu Exouy
VIU ex9uy d 6L0z e5ng
covz
00L'Z
os0'z [
ose'e ose'8 ose'e sz IZusaoa
Dez'sz oo i- 06£'92 ces'e ss 000 iz NI _ _ i
saz'sc ooL'y- sae'9z 0e6'e say, 000'L2 _
0gz'sz 0ovi- | ose'ez oz6e ss, 00:42 [|
v6/'sz vov'u- 16797 oes'e ss 206'02 1
970'.0L 0ov'- 9'S0L ozz'si eze:s cos'ea az
7556 osrL- ZOO Lp zas os. 000'6€
ase 0Sp'4- ZO0'0P zas os 000'8e
_____ Zss'ze os Zo0'6£ zss os 000'zE Ă
9sy'ze 09'L- 906'8£ zas os 70896 ]
Zuv'esr 0oa's- Zi6'85, sozz 008's vos'0sL sz |8uosiad ap Hfornjauy
Tess 0ssz- [LAT] zavy so6z 06ge2
vaze 0ssz- 19964 zar sos'z 08z'z2
Z09:08 ossz- Z30'82 zar <o6'z 049:0 1
6682 ossz- 69:97 z877 sos'z 62589 ' _
Das'sze 00z0!- oze'sue sz67, | ezei. 68ssz sz (sepielszpi) ațusur |jsinja)
V6E'6 ossz- Lv6't6 1E57 sosz 66v'38
196'se oss'z- 2us"88 zes'v sos'z 08018
N) 0ss7- 175% SOs'z 0262 ni
E
23v'sze
stiut
00z0/-
19£'c8£ 178 sz/'81 €Z9LL 66c:sce LA (op+6E+9c+Se+Pz'Pi) 1VLOL - NaINLI3H9
sez sez sEz ! _
Ssez see cez tz 9JenyoaJa J0Me/d (nuc ul 41 el sp ajiuulid auins
0ssz- oss'z 0ss'z N
d-9=8 LA S+p+e+0+L=9 E] v £ EH [ [4 [i
J200| Ims6nq
SuJ8u7 IBGOJG UMIUBA Uip | uip musAGns
je1aus6 ( e eo aie 15 auape tel5egul oyețueuy | 15 mdoud unuusA 2901 ImaBn, pugu
mâna io | aie | E one roaba I9ininuinucui [eonend:onimasul| upoyjueuy | F90lIM908 | pog
Hrueg Pol | Ei Iţefng Imsâng soyand Jojinusul
imeâna
= 19 nu -
6LOz'V0'sz/ "U 19H E] Exeuy ZZUZ Hewunsa Al
SLOZ NY 2d LZOZ Heuunsa 11|
Z1VIHOLIaL-ALLYVALSININGY 1iLYLINN 1Y 1VUANI9 1N139N8 0zoz uguinsa ||
6LOZ ana |
YIZOSOIS 1NIdlDINNIA
VU EXUy
VLIAOTANLaanr
Vu exeuy Ei 6Loz Jena
0s0's oso's [E 000's |
0s0's 0s0's 0$ 000's
ses'ee see'se 178, os vasal !
16178 16478 11784 00Z 08£'ve se
0052 005 z | 0057
0osz 00s'z 0os'z
00s'z 00s'z 00s'z []
be ve, Se |
6va'e 6wa'8 6va'8 se ISnauo Sly
000'9
00s"s
Doz's
£95% !
E99Lz 99'1z 29912 e EIB5008 EMUesISy
000'€ 000'€ 000'€
006'z 006'z 006'Z
009'z 009:z ] 009z []
ossz 0ss'z oss'z !
05044 OS0'4L Ă osoLi ve oljqnd jeneAsiunupe Se peNun Sapiţ unsajsuei |
002 002 oz A
00z 00z 00z L
00z Doz 00z N
00z 00z 00z I
008 008 oa [ră 'EAGZAI 9P |INpu0A
06 96 06
ve [2 j oa
04 02 02
09 09 99 !
00£ oo 0oe 62
_ 00L'Z [A
138 4 S+pre+Z+L=3 Ss Lă € [A [3 0 Y
je90| njeânq |
pucuos |, (P20528) ovearqueru sooo ailueu ! puzi
3e6nq jejoL („„eyeBng en IL Suiape Jolunynuaruciuul, Up SEȚULUL leo0j Imeâng po)
UNIGSULIL Jojunpuoy |meâna ImeBna zouand 0ranstut
eâna
po Ep
că SE >
j E 6LOZ'P0'sz/ 1u 19H el ExSW ZZ0Z ugunsa Al
i o 6L0Z 1NNV ad VZ0Z HEuunsa ji
| EN I1VI0LRa1-ALLVILSINIAY IL YLINN 1Y 1YH3N39 1N139Na OZOZ ueugsa 1
4
ri 6/07 395na |
NL
VIZOSOI$S 1NIdI9INNIN
— VLUANOTnlaanr
Viu EX3uy
VU EX9Uuy
UnuaeA uelopnL
“1E)8i998
'ezeouweseyuo
6102 veâna
VENI UeUPy
iuudoguj
ii
j . pZPrL0pi
S60'£- S60'€- S60'€- a OLIDIA3Q/A+)LN3039X3
goz:sv 0075. ” 0oz:s, 6€ BUBȚUI IS BUJRIX9 9Pa19 8P UESINAULI
]
]
0oz:si 0oz:st ze (ze+9e pl) arepueuy unne1edo
6ss's 6s8'e os 6088 AI
1-8 pă S+p+E+7+1=9 Ss Y ă [A B i*)] LA
peool| jmsânq
Suiaul Uip imuaAqns
Je8us6 ( e e EL ea 15 euapo 1S HIGOId iNusA Jeco| iga6na puzi
eng |EJOL UNIojsueu | Jojunpuoy pueBng s9tenin unu, Uip Sejueuy po9
6L07'P0's7/ “JU TDH El EXSUy CEOZ Heuinsa Al
Ju ExouUy
6102 1NNY ad
ZTVRIO II-A VĂ LSINIAQY ILYLNN 19 1VăIN39 10L39ns
VZOE Meuupsa
OZOZ newpsa
6Loz 395ng |
YVIZOgOIS TNIal DINO
VLIAOTIIN zane
€/ Bed
000'66£'% Z0LL| 72 VAL Up syeoejep auns
000'PL9'0L 9/'00| £z IDIAU3S IS IINNNE ad AXVL IS aL IZOdNI "PV
000'0s6 €o'zo'20| zz = HOHBUE UE BULISI = J27s 9p jnjafnq 27 =- NIGUI SP 9XE) Se IS EJEIIEJOU EBJENAOE N uad niquin ap sxe] 'niqug ap alemipnj exe
000'007'| £O'202070| iz Buej!Ae.pXo ajlinuee ad jizoduuj
000'00y'7 ZO'70'€0'10| 02 fă - Linue1e ed jzoduuj
000'000'2 LO'202070| 6L <d - unus19j ad uzoduuj
090'009'8 Z020£20| 8 Hnu3133 3d pzodiuţ
000'000'6 ZO'4020'20| zi fă - Hipelo ad uzodiuj
000'00s'€ LO LOZ0'20| 9i Ad - uipejo ed uzoduuj
000'005'zi VOZO49| si LIIpej9 ad uizoduuţ
000'0s0'6/ ZOZ0| vi aypyoudoid ad axe] 1s auzodiuj
000'0s0'6+ 60'00| £i alvlalădOăd dd 2XV1 IS aL IZOdNI "Ev
000'9Lty S0'2070| £I UBBJSPNF INMUISUCO EpuzodsIp ej |Npuo2 Uip Seznieda auns
000'0s€ POCOYrO! LL 9|290| J0J8ye6nq eere.qipuos nud pusa ad |izoduul Ulp 9eoeJop 3|909 up ayedoje atung
10/'896'97 VO70Y0| 04 JuBA ed |nyizodun up ey2ojeţsp 209
Z0V'pEz Le Z0Y0| 6 Husa ad |nuzoduui Up 33eoj238p aiuns is 8309
000'0/2 gr'20€0| 8 |euos:ad |niuovuimed up 21eqoLui J0|peoudod |njosuea up ajanusA 9d njuzoduuj
000'042 €0£0| £ musa ad zoduuţ
10 'P00'z€ 90'00| 9 39IZIA ANVOSUId VI 30 1VLidYV9 NIC IUNDILSVO IS 'LI1Od 'LINBA ad LIZOdWI 'ZiV
Z9L'Y00'z£ Y70'00| s 1VLIdYO NIG RINIILSYVO IS LI4Oăd “LINIA ad LIZOdWNI 'LY
10L'816'49 €0'00| A1VISIA IINLINGA V
OV 'pzZ'S2 20'00| € ALN3INI IINLIN3A |
ZOV'Szp'413 06'67| Z HNAdOid IUNLIN3A
86s'ssz's8 V0'00| | IINLINBA 1YLOL
[9]
n:] IA [2]
EI 3 a
S 3 3 HO01HOLYOIONI YAHINNN3C
3 si 2
isi
> |
fa]
d
ÎS
| &]
? 6L0c'70's7/ d? Ju ȚOH Ei EX9Uy
E
6LOC "INNV ad YIZOSO'S NidlOINNIA
CU BXSUy i dYO__SIS 210Lidv9 Id IHNLINGA YI Lyit 30 17901 iniaona YLIAO 1 1NL3GONr
€/z Bea
000'004 0s'c0'9| €s INIUSA SIP
000'008 9070'9€£| zs ajeneds axe.
900'00z7'i Z0'9£| Ls LNNUSA SSI9AIQ
000'00s'€£ CO'LOZO'se| 0s BeJeo8ds 9p HIMASul SE 9129 9p BE9Ide unnoues 9/2 IS |Zusuue Up UNHUSA
000'00s'£ VOZO'S€| 6 ajeGaj oiuzodsyp uuozuoo ayeode junpoues eye |s jzusuie u!p linuusA
000'00s'£ ZOs€| er |IEOSIU0d IS eyeusd “izusiuy
000'S 8ce0cc| zv uiqnGedssp 1 inejnduul 'eyedopn| 3p 10|[31N)|8u2 eoreodnoe1 up inuusA
000'| CI/'z0c€e| 9 [2I90s Jonle ap J0|auguea ae a/e0yeusq J0jsueos1ad epnquuoo
000'00/ 80 c0'€€| st AS BP HBJSEId Ulp IUNUSA
000'90L Z0££| pp DEMARIE SE IS HDIAJ8S 8p B)S31d Ulp UnuusA
000'908'8 ?L'00| tt HDIAU3S IS IUNNNS 30 IUVZNVA 'ZI
000'000'8 0£'S0'Z0'0€| zi 3oijand ajiansu! 3429 3p 18HIWOU; 1S IUNIS80U09 UIP HNUSA By
000'000's SOZ00£| Lt H3|IIU9U] 1S IUnS89u02 UIp UNHUusA
000'000's 20'0€| 0 ayezandoud up unpusA
0009'000's €L'00| 6£ 31V13alUdOăd NIG IUNLIN3A 'L9
000'902£, ZL'00| 8£ A1WOSIH3N IANLINGA '9
000'0sz 0s'z0'8|| Z€ 9XE] IS SHZoduu 9
000'05z 708.| s£ B|P9SI 9XEJ is 3uzodiuul suy
000'0sz +L'00| s£ 31V9SI- AXV1 IS dLIZOdWI 311v '9v
000'009 0S209i| ve NeNANOe ap ee.nsejsap ed nes Jojununq (mezin eaezuojne 'ojununq eelezilnn 2d 2xe] ay
000'009 £0z0'94| se SIEUONDUN; SP HJEZILOINE |S SIUBOI SP E8IE19QIJ9 NUBd 948) |S 8X2L
000'000'2 COCOC09I| ce [d - Hodsuen ap 10jaoeoţiuu exdnse exe[
000'000£ VOZ0209L| Le Ad - Hodsuen ap J0J8%eofliuu exdnse exe
000'000's ZOZ0'93i| o Modsue.] ap 10|33e0]fuu ednse exe
000'00z'3 091| 6z - "-WEVADOE ap eSIeNSejsap 3d nes Jojinunq HIEZIjn ea1ezuoşne 'Jojlinunq esJezijşn sd axe
000'si LOZ0s.| sc aooeyvads ad uzodiu|
0900'SL Z0SL| 22 391pdads no1A1as ad axe],
0 90£01L| 92 a|2o0| 0|aya6nq eaeiqunyoa yd yA. Ulp aJe9/ejsp auunş
Ang >n- nseunong njnudiolunp !S
000'66£7 ZOZ0| se 10|81E048s ia i *10|8Se10 'J0|J8UNUI00 |N|SALU Ej SezIjeusosap 10pljSIny8y9 eeieyueuy n.ued eyefnepe eeieojeA ad exe uIp eLolelep Pia
9
Ş & a HO1HOLYIIONI Y3HIANNaA
3 Ei 2
URUSIEA, UEI0PNL
HER5oS
“EZESUUIBSE.AUOD
£/€ 'Beq
uegii ueupy
AARDEXE JOP
pi
000'sez LOZO'ZO'8y| 04 JUaIN9 [NU Ul S2N98J8 10/2jd jnyu0d ul Suuuud auns
000's£z TO'Z0'87| 69 (2S2) ueedoana |epoos |npuoa
000'stz T0'8P| 89 OZOZ-7LOZ Je!dueu! ININIPe9 3U948J2 HiE3ULUIJ91d |S 9)2N39849 10|32IC |N3U09 Ul HO3eUOp Be/an ei ap apuuud swuns
L67'964'9 S970'CP7| 19 B|2907 8IEVOAZSQ 8P |2UONEN nule 160lg PSIEyUeuI A
000'00p'€ V7z0'2y| 99 WEYeUes ESIEJUBUI Npusd yes ap |meÂnq e sp musagns
V6'96L'6 s9 3Ju3+n9 “9
VG7'96/'6 202| 79 es ap |nja6nq ej ep usaqns
L67'96/'6 8L'00| £9 a95Nshd [3iLVULSININOY 31V 213AIN aL1Y VI 20 IILN3AGNS
i6'96/'6 1V'00| 23 ILN3ASNS "Al
009'0S OL'Z0'6£| L9 Buln.q4su09 9p monnsuoo n.jusd ajepads auzodac
000'0s €O'0'6€! 09 IN|NEIS S|lINPUoj UIp B|NHSU0 J0[8ŢUIND0| EOIEZUZA UP ANWUSA
900'00L 70'6£| 68 Unung J0unN ESIPDIŞIIOjEA UIP INuusA
900'00L Si'00| s8s 1VLldY9 NIC IUNLINBA "ui
000'000'p 0s'z0/€| ZS BIEUNIOA HueJSsue euy
006 /8/'s vVO'c0/€| 98 BIEUORDUNI BP ESUNNOSS UIP BIUlLuzSIeA
008'28/'s- €O'z0'/€e| ss (Ssnunu pnuwas n9) |290| njnoÂnq e 24eyjoAzap 8p HUngoas ESIEJUEUL NNUBd eJeUONoUNI SP ESUNIDSS UIP SŢUIUIESIEA
000'000'7 20'2€| ps BIIIJUBAGNS 3293p 2|9)/2 "BJBJUNIOA INIOSULIj,
ei
n) [E [e]
=i 3 =
Ş [=3 FI AOTIHOLYOIIONI VAHIANNIG
3 i a
9
Judetul Ialomita
Municipiul Slobozia
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI
PE CAPITOLE, PE ANUL 2019
10-Ch.de personal
ANEXA LA HCL NR /25.04.2019/amendament 5
“stiti
Capitolui Titlul Eug
Total 88,349,185,
10-Ch.de personal 36.903.800
20-Bunuri si servicii 20.902.807!
30-Dobanzi 2.050.000)
TOTAL 40-Subventii 60.000
CHELTUIELI 50-Fond de rezerva 200.000]
51-Transferuri 2.550.000
58-Fonduri externe 235.000)
57-Asistenta sociala 4.963.000
59-Alte cheltuieli 1.349.000)
71-Ch.de capital 15.335.578
81-Rambursari de credit 3.800.000
SECTIUNEA DE FUNCTIONARE 72.778.607]
SECTIUNEA DE DEZVOLTARE 15,570.578
11.500.000
20-Bunuri si servicii 2.300.000
59-Sume pers.handicap 70.000
58-Fonduri externe 235.000
71-Ch.de capital 100.000
1.409.000)
20-Bunuri si servicii
20-Bunuri si servicii
390.000)
50-Fond de rezerva 290.000)
71-Ch,de capital 21.000
MUNICIPIUL SLOBOZIA 200.000|
[50-Fond de rezerva 200.000)
DIRECTIA DE EVIDENTA PERSOANEI 1.811.000
10-Ch.de personal 1.400.000)
20-Bunuri si servicii 390.000
71-Ch.de capital 21.900
30-Dobanzi
Buget local 2019-initial
10-Ch.de personal 4.150.000
TOTAL 20-Bunuri si servicii 630.000]
71-Ch.de capital 3.700
MUNICIPIUL SLOBOZIA 130.000]
[20-Bunuri si servicii 130.000
POLITIA LOCALA 4.653.700
19-Ch.de personal 4.150.000
20-Bunuri si servicii 500.000]
85-Sume ani precedenti
71-Ch.de capital 3.700
R tietul Ialomita
uidicipiul Slobozia
SAT
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI
PE CAPITOLE, PE ANUL 2019
ANEXA LA HCL NR. /25,04,2019/amendament
Anexa nr.3
Capitolul Titlul
Buget
2019
Buget local 2019-initial
10-Ch.de personal 1.763.800
20-Bunuri si servicii 5.732.300
TOTAL 57-Asistenţă socială 463.000
59-Alte cheltuieli 169.000)
7î-Ch.de capital 157.100)
MUNICIPIUL SLOBOZIA 69.600)
[71-Ch.de capital 59.600
Scoala Gimnazială Sf.Andrei 656.200
10-Ch.de personal 112.200]
20-Bunuri si servicii 485.500
57-Asistenţă socială 38.500
59-Alte cheltuieli 20.000
71-Ch.de capital
Scoala Gimnazială Nr.3 637.100
19-Ch.de personal 68.800
20-Bunuri si servicii 433.000
57-Asistenţă socială 27.000
59-Alte cheltuieli 21.000
71-Ch.de capital 87.500
Liceul Tehnologic Inaltarea Domnului 708.800|
10-Ch.de personal 192.800
20-Bunuri si servicii 414.000
57-Asistenţă socială 84.000
59-Alte cheltuieli 18.000]
71-Ch.de capital
Liceul Tehnologic Al.I.Cuza 731.650
10-Ch.de personal 95.650
20-Bunuri si servicii 577.000
57-Asistenţă socială 49.000
59-Alte cheltuieli 10.000
71-Ch.de capital
Colegiul National M.Viteazul 576.550
10-Ch.de personal 43.550
20-Bunuri si servicii 480.000
57-Asistenţă socială 28.000
59-Alte cheltuieli 25.000
73.-Ch.de capital
Liceul Tehnologic M.Eminescu 696.300
10-Ch.de persona! 71.300
20-Bunuri si servicii 588.500
57-Asistenţă socială 31.500
59-Alte cheltuieli 5.000
74.-Ch.de capital
Liceul de Arte lonel Perlea 1.128.000)
10-Ch.de personal 191.090
20-Bunuri si servicii 826.590
57-Asistenţă socială 80.500
S9-Alte cheltuieli 30.000
Judetul lalomita
Munlcipiul Slobozia
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI
PE CAPITOLE, PE ANUL. 2019
ANEXA LA HCL NR, /25.04.2019/jamendament
Capitolul
Titlul
71-Ch.de capital
Liceul Pedagogic 598.900
10-Ch.de personal 15.400|
20-Bunuri si servicii 526.500
57-Asistenţă socială 42,000]
59-Alte cheltuieli 15.000
71-Ch,de capital
Seminarul Teologic 589.800
10-Ch.de personal 166.000]
20-Bunuri si servicii 356.800
„57-Asistenţă socială 42.000|
59-Alte cheltuieli 25.000
71-Ch.de capital
Gradinita Junior 246.800
10-Ch.de personal 79.800
20-Bunuri si servicii 180.000]
57-Asistenţă socială 7.000
71-Ch.de capital
Gradinita cu program prelungit PITICOT 312.900]
10-Ch.de personal 100.900
20-Bunuri si servicii 209.500
57-Asistenta sociala 2.500)
71-Ch,de capital
Gradinita Voinicelul 560.000
10-Ch.de personal 314.000)
20-Bunuri si servicii 246.000
57-Asistenţă socială
71-Ch.de capital
Gradinita Dumbrava Minunata 748.600
10-Ch.de personal 312.600
20-Bunuri si servicii 429.000
57-Asistenţă socială '7.000|
71-Ch.de capita!
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA 24.000
sistenta sociala
24.000
19-Ch.de personal 2.100.000]
TOTAL 20-Bunuri si servicii 62.009)
40-Subventii 5.000
51-Transferuri L'j
MUNICIPIUL SLOBOZIA 7.000
20-Bunuri si servicii 2.000
40-Subventii 5.000
51-Transferuri
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA 2.160.000
10-Ch.de personal 2.190.000|
20-Bunuri si servicii 60.000
Buget local 2019-initial
Anexa nr.3
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI
PE CAPITOLE, PE ANUL. 2019 |
ANEXA LA HCL NR, 425.04.2019jamendament
fe N
LD ec
defuT iP'oj
IN a
. : Buget
Capitolul Titlul 2019
„ce personal 5.400.000
20-Bunuri si servicii 3.172.000
TOTAL 51-Transferuri 2.550.000
59-Alte cheltuieli 938.000
71-Ch.de capital 124.050
MUNICIPIUL SLOBOZIA 3.449.000
20-Bunuri şi
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.