22 decembrie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Slobozia, Soare Dragoş
HCL 376/2023 Slobozia adoptată
HOTĂRÂRE privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2024-2025
Denumire
Hotărârea nr. 376 din 2023 a Consiliului Local Slobozia
Se aprobă organizarea rețelei școlare pentru învățământul preuniversitar din Slobozia pentru anul școlar 2024-2025, atât pentru unitățile de stat, cât și pentru cele private, conform unei anexe integrating hotărârea. Însemnă pentru locuitori faptul că există un plan oficial despre ce unități vor funcționa, câte clase și elevi vor învăța în fiecare școală, iar decizia poate influența bugetul local și finanțarea, cu termene de informare publică și de punere în aplicare. Informațiile vor fi comunicate cetățenilor prin afișare la primărie, pe site și către școli, iar instituțiile responsabile vor implementa efectiv reorganizarea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învățământ preuniversitar de stat şi particular din Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2024 — 2025, conform Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL SLOBOZIA
Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352
Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149
Website: https://municipiulsiobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro
HOTĂRÂRE
privind organizarea reţelei şcolare a unităților de învăţământ preuniversitar de stat şi
particular din Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2024-2025
Consiliul Local al municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa
extraordinară de îndată din data de 22 decembrie 2023,
Având în vedere:
m Referatul de aprobare al domnului Primar Soare Dragoş;
m Avizul conform nr. 18281/21.12.2023 al Inspectoratului Școlar Ialomiţa, înregistrat la
Primăria Slobozia sub nr. 126042/21.12.2023;
WM Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică Locală/Biroul
Juridic înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 125382/2023..;
m Raportul de avizare al Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Sport, Protecţie Socială din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia;
m Prevederile art. 61 alin. (2), art. 2241 din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Ordinul nr. 6800 din 12.12.2023 pentru
aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul
preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi
în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea
organizării reţelei unităţilor de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2024-2025.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit.d), alin. 7) lit. a), respectiv ale art. 139 alin.
(1), coroborat cu prevederile art. 5 lit. ee) din Codul Administrativ, cu modificările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1- Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învățământ preuniversitar
de stat şi particular din Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2024 — 2025, conform Anexei
ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afișare la sediul
Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.municipiulslobozia.ro.
Art.3 -Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al
Municipiului Slobozia, Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa şi unităților de învățământ
preuniversitar de stat şi particular din Municipiul Slobozia, în vederea aducerii la îndeplinire.
PREȘEDINŢE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează
Bîrsan Mihgelal SECRETARGENERAL MUNICIPIU,
IP (62 | Jur. Tudoran Valentin
Nr. 376
Din 22.12.2023
Reţeaua școlară a unităţilor de învățământ preuniversitar de stat şi particula
Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2024-2025
Anexa la H.C.L. nr. 376/22.
/
Nr.
crt.
Unitatea şcolară cu
personalitate juridică
Unitatea şcolară fără
personalitate
juridică/structură
arondata (AR)
Nivel
șolarizare
Adresă
Colegiul Naţional „Mihai
Viteazul”
GIM, LIC.
Bdul Unirii nr. 15,
Slobozia, cod poştal
920022, cod fiscal
4364993.
Tel/fax: 0243/236.322.
e-mail:
en_mv_slobozia(Ayahoo.co
m
Liceul Pedagogic „Matei
Basarab”
PRE, PRI,
GIM, LIC.
Bdul Matei Basarab nr. 5,
Slobozia, cod poştal
920024, cod fiscal
4596780.
Tel/fax: 0372717000
e-mail: office(Alicped.ro
Liceul de Arte „Ionel
Perlea”
Adresa:
Nivelul de scolarizare:
PRIM,
GIM, LIC.
str. Mihai Eminescu nr. 3,
Slobozia, cod poştal
920093, cod fiscal
4365298.
Tel/fax: 0243/234.430.
e-
mail:liceuldearteslobozia(Q
gmail.com
Şcoala Gimnazială
Bora
PRE,
PRI,GIM
str. General Magheru, nr.
84, cartier Bora, Slobozia,
cod poştal 920001.
Nivelul de
Seminarul Teologic
Ortodox
„Sf. loan Gură de Aur”
LIC.
str. Alexandru Odobescu
nr. 2, Slobozia, cod poştal
920025, cod fiscal
11460861.
Tel/fax: 0243/231.796.
e-
mail:seminaru_teologic_slo
bozia(2 yahoo.com
Liceul Tehnologic „AL.
Ioan Cuza”
LIC,
PROF
str. Lacului nr. 10,
Slobozia, cod poștal
920012, cod fiscal
4427960.
Tel/fax: 0243/232.823.
e-mail:
gs_cuza_slobozia(Gyahoo.c
om
Liceul Tehnologic
„Mihai Eminescu”
Adresa: Aleea
Chimiei, nr. 9,
Slobozia, cod poştal
LIC,
PROF,
POSTLIC
Aleea Chimiei, nr. 9,
Slobozia, cod poştal
920024, cod fiscal
4364918.
Tel/fax: 0243/231.542.
920024, cod fiscal
4364918.
Tel/fax:
0243/231.542,
e-mail:
Q-
e-mail: (4% DA
gs_eminescu_slob (d
(aa
(|
(0
Le |
hoo.com | a
ia
Liceul Tehnologic
„Inălțarea Domnului”
PRI, GIM,
LIC,
PROF.
str. Aleea Picţii nr. 8,
Slobozia, cod poştal
920032, cod fiscal
24553423.
Tel/fax: 0243/231.049.
e-mail:
sc_nr6_slobozia(ayahoo.co
m
Școala Gimnazială
„Gh. Lazăr”
PRE,
PRI,GIM.
Aleea Nordului nr. 9, cod
poştal 920016, tel.
0243/221.145,
email:sc_nr4_slobozia(Qya
hoo.com
Şcoala Gimnazială
nr. 5 Slobozia Nouă
: PRE,
PRI, GIM.
str. Slobozia Nouă nr. 4,
Slobozia Nouă, cod poştal
920002
Grădiniţa cu
Program Normal
„Pinocchio” - Şc.
Gim. „Gh. Lazăr”
PRE
str. Tipografiei, nr. 1, cod
poştal 920036; tel.
0243/231.050.
sc_nr6_slobozia(ayahoo.co
m
Şcoala Gimnazială „Sf.
Andrei”
PRE, PRI,
GIM.
B-dul Matei Basarab, nr.
35, Slobozia, cod poştal
920055, cod fiscal
13533102.
Tel/fax: 0243/233.903.
e-mail:
sc_nr2_slobozia(Ayahoo.co
m
Şcoala Gimnazială nr. 3
PRE, PRI,
GIM.
B-dul Unirii, nr. 14,
Slobozia, cod poştal
920042, cod fiscal
13533110.
Tel/fax: 0243/235.752.
e-mail:
sc_nr3_slobozia(Ayahoo.co
m
Grădiniţa cu program
prelungit „Dumbrava
Minunată”
PRE.
str. Mihai Eminescu nr. 6,
Slobozia, cod poştal
920093, cod fiscal
33559778.
Tel/fax: 0243/234.253.
e-mail:
gradinitanr.3(Qyahoo.co.uk
10.
Grădiniţa cu program
prelungit „Junior”
PRE
program
prelungit
str. Al. Odobescu nr. 8,
Slobozia, cod poştal
920025, cod fiscal
33559760.
Tel/fax: 0243/231.044.
e-mail:
gradinita junior(Qyahoo.co
m
Ti
Grădiniţa cu program
prelungit „Piticot”
Adresa:
PRE.
str. Vechea Matcă nr. 3,
Slobozia, cod poştal
920064, cod fiscal
Nivelul de scolarizare:
33561026.
Tel/fax: 0243/235.949.
e-mail:
gradpp2_1976(Ayahoo.com
12;
Grădiniţa cu program
prelungit „Voinicelul”
ANTEPRE | str. Sporturilor nr. 4,
Slobozia, cod poştal
920073, cod fiscal
33559786.
Tel/fax: 0343/566970.
e-mail:
&ppnr12006(yahoo.com
Creşa Slobozia-GPP
Voinicelul”
Adresa:
ANTEPRE | str. Molidului nr. 2, cod
poştal 920074, mun.
Slobozia, tel.
0343/566.971.
13.
Palatul Copiilor Slobozia
B-dul Matei Basarab nr.
120, cod poştal 920092,
cod fiscal 4428086.
Tel. 0243/235.799
e-mail:
pacoslobozia(A yahoo.com
14.
Clubul Școlar Sportiv
Slobozia
str. Stadionului nr. 1, cod
poştal 920073, cod fiscal
1131354.
Tel. 0243/220875
e-mail:
css.slobozia(A gmail.com
15.
Centrul Judeţean de
Excelenţă Ialomiţa
Str. Lacului nr. 19, cod
poștal 920042, cod fiscal
43501099, tel.
0243/231.825; e-mail:
cje(Qisjialomita.ro.
16.
Școala Postliceală Feg
(Postliceal)
str. Aleea Pieţii nr. 8,
Slobozia, cod poştal
920036, cod fiscal
36904927.
Tel: 0744.783.736
e-mail:
scoala_fegslobozia(A yahoo
„com
PREȘEDINTE-D
Bir
Contrasemnează
SECRETARGENERAL MUNICIPIU,
Jur. Tudoran Valentin
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.