Modificarea art. 4 din H.C.L. nr. 48/31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare de resedinta
Pe scurt
Se aprobă concesionarea către Asociația Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă a unor suprafețe de pășune din domeniul privat al municipiului, conform anexei Hotărârii. Contractul va prevedea o redevență de 27 lei/ha/an în 2012, cu indexare anuală, și o durată de 10 ani; lucrările de întreținere și utilitățile zoopastorale vor fi asigurate de asociație, respectând legislația în vigoare. În cazul în care asociația vinde animalele, se vor aplica prevederi suplimentare privind redevența (textul nu este complet în fragment).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă concesionarea către Asociaţia Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă a unor suprafețe de pășune ce fac parte din domeniul privat al Municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
ROMÂNIA
JUDEȚUL IALOMITA 32
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI 9
SLOBOZIA
HOTĂRÂRE
privind concesionarea unor suprafeţe de păşune către Asociația Crescătorilor de
Animale Slobozia Nouă
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, județul Ialomiţa, întrunit în şedinţa
ordinară din data de 29 martie 2012,
Având în vedere:
- Solicitarea Asociaţiei Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă nr,
1/20.01.2012, înregistrată la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 3049/20.01.2012;
- Încheierea nr, | din 11.01.2012 a Judecătoriei Slobozia privind admiterea
înscrierii în registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor a Asociaţiei Crescătorilor de Animale
Slobozia Nouă şi acordarea personalităţii juridice acestei asociații,
- Expunerea de motive a domnului [NUME] lonaşcu;
- Referatul Direcţiei de Administraţie Publică Locală, înregistrat la Primăria
Municipiului Slobozia sub nr. 11060/20.03.2012;
- Raportul de avizare al Comisiei de Urbanism şi Amenajarea teritoriului din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia;
- Prevederile art. 14, alin. 1, respectiv art. 15, alin. 2, 16, 17 din Legea nr.
214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiştilor, ale H.C,L. nr.
104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului
Slobozia, modificată prin H.C.L. nr. 123/31.08.2011(poziţiile 1322 -1331 din Anexa),
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c) coroborat cu alin. 5, lit. b), respectiv art, 45,
alin. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă concesionarea către Asociaţia Crescătorilor de Animale
Slobozia Nouă a unor suprafețe de pășune ce fac parte din domeniul privat al
Municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta
Hotărâre,
Art. 2 — Contractul de concesiune ce se va încheia cu Asociaţia Crescătorilor
de Animale Slobozia Nouă va cuprinde şi următoarele clauze:
a) Nivelul redevenței aplicabil în anul 2012 este de 27 lei/Ha/an, fiind
indexat anual.
b) Perioada de concesionare este de 10 de ani de la data încheierii
contractului.
€) Lucrările de întreținere a pajiştii municipale concesionate, precum şi a
utilităţilor zoopastorale se vor efectua de către Asociaţia Crescătorilor de Animale
Slobozia Nouă, cu asigurarea respectării condițiilor şi nivelurilor impuse de legislația
specifică în această materie.
Art. 3 — În cazul în care Asociaţia Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă
vinde animalele, redevența ce va fi prevăzută în contractul de concesiune se va plăti
pe întregul an, cu dreptul de a fi înlocuite cu alte animale din aceeaşi specie. În caz de
moarte a animalelor, redevența se va încasa numai pentru timpul cât animalele au
păşunat,
Art. 4 — Asociaţia Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă va permite
păşunatul pe păşunea municipală pentru toate animalele aparținând crescătorilor de
animale cu domiciliul în municipiul Slobozia, aflate în evidențele Registrului Agricol
Slobozia.
Art. $ — 1) Suprafeţele de păşune ce fac obiectul prezentei hotărâri vor fi
folosite şi exploatate în baza unor amenajamente pastorale întocmite de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile legii,
2) Costurile pentru realizarea amenajamentului se suportă de către
Asociaţia Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă care foloseşte păşunea în baza
contractului de concesiune.
Art. _6 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează
aplicabilitatea H.C.L. nr. 93/31.05.2007.
Art. 7 — Domnul lonaşcu Gabi — Primarul Municipiului Slobozia, dra Adam
Virginia — Director Impozite şi Taxe Locale şi domnul [NUME] — Director al
Direcţiei de Administraţie Publică Locală sunt împuterniciți să semneze contractul de
concesiune încheiat cu respectarea prezentei hotărâri.
Art. 8 — Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetățenilor prin afişare la
sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.sloboziail.ro.
Art. 9 — Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului Municipiului
Slobozia, Asociaţiei Crescătorilor de Animale Slobozia Nouă, Direcţiei de
Administraţie Publică Locală, Direcţiei Impozite şi Taxe Locale și Serviciului
Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în vederea aducerii la îndeplinire.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează
Șerban Rozica = SECRETAR MUNICIPIU,
/ 32 N Costea Agripina-Gabriela
Nr. 36
din 29 martie 2012
Anexa la H,C.L. nr. 36 / 29.03.2012
“ Situaţia suprafețelor de pășune concesionate Asociaţiei Crescătorilor
de Animale Slobozia Nouă
Sa 189 1
SLOBOZIA 192 24.35
NOUĂ 194 28.21
(283.34 ha) 211 228.08
217 1.7
PĂŞUNE 732 16.89
BORA 736 15.27
(35.7 ha) 741 2.86
743 0.68
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează
Şerban Rozica SECRETAR MUNICIPIU,
Costea Agripina-Gabriela
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.