H O T Ă R Â R E privind aprobarea listelor de acces şi de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe construite prin A.N.L., în Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa
Denumire
Hotărârea nr. 169 din 2014 a Consiliului Local Slobozia
Consiliul Local aprobă două liste legate de locuințele construite prin ANL în Slobozia: lista celor care au acces la aceste locuințe și lista ordinii de prioritate în soluționarea cererilor. Pentru locuitori înseamnă că există un set clar de reguli despre cine poate primi o locuință (bază venituri/criterii) și în ce ordine vor fi ocupate locuințele, precum și cum pot contesta deciziile și în ce termene (contestațiile în 7 zile, soluționarea în 15 zile de la primire). Sunt menționate anexele cu detaliile listelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă lista solicitanților care au acces la locuinţele construite prin A.N.L., în Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa , conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL IALOMIȚA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
SLOBOZIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea listelor de acces şi de stabilire a ordinii de prioritate în
soluţionarea cererilor de locuinţe construite prin A.N.L., în Municipiul
Slobozia, judeţul Ialomiţa
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit
în şedinţă extraordinară în data de 30 octombrie 2014,
Având în vedere:
> Raportul nr. 59372/ 2014 al Comisiei sociale pentru analizarea dosarelor
depuse în vederea repartizării unor locuinţe realizate de către Agenţia
Naţionala pentru Locuinţe constituită conform Dispoziţiei Primarului nr
1592/2014;
Expunerea de motive a domnului primar Alexandru Stoica;
Referatul de specialitate al Serviciului Gospodărie Comunală, înregistrat la
Primăria Municipiului Slobozia sub nr.59392/2014,
> Prevederile art. 8, alin.l — 3 şi art. 23 alin.l din Legea nr.152/1998 privind
înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, art.15 alin. 1-7 din H.G. nr. 962/2001 privind
aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 152/1998, cu modificările şi completările ulterioare, H.C.L.. nr.
231/2006 privind aprobarea criteriilor şi punctajelor pentru stabilirea ordinii
de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe finanţate prin A.N.L. şi
repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, cu modificările şi
completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. ]- 2, lit. d), coroborat cu alin.
6 , lit.a) punctul 5, respectiv art. 45, alin. 3 din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare
vYv
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă lista solicitanților care au acces la locuinţele construite
prin A.N.L., în Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa , conform Anexei 1, care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. _2 Se aprobă lista referitoare la stabilirea ordinii de prioritate în
soluţionarea cererilor de locuinţe construite prin A.N.L., în Municipiul Slobozia,
judeţul Ialomiţa, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta
hotarâre.
Art. 3 Contestaţiile referitoare la stabilirea listelor prevăzute la art.] şi art.
2 se vor adresa Primarului Municipiului Slobozia, de persoanele interesate, în
termen de 7 zile de la afişarea acestor liste.
Art.4. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în termen de 15 zile de la
primire, în condiţiile legii.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea la
sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe siteul www.sloboziail.ro
Art.6 Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului
Municipiului Slobozia, Serviciul de Gospodărie Comunală în vederea aducerii
la îndeplinire.
Contrasemnează,
SECRETAR MUNICIPIU,
Costea Agripina-Gabriela
Nr. 169
din 30.10.2014
Anexa nr. 1 la H.C.L. Nr.169/
Lista solicitanţilor care au acces la locuinţele construite prin
Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa
Sa [E
IBoZ'_
Nr. Nr. Inregistrare Nume si Prenume solicitant Adresa
CRT / Data cererii Numar membrii familie
1 9547/ Popa Liviu Georgel Slobozia
08.04.2002 4 persoane
2 2144/ Sloneanu David Ionuţ Slobozia
18.01.2007 3 persoane
3 3126/ Anghel Ştefan Slobozia
24.01.2007 1 persoană
4 15898/ Năstase Gabriela Andreia Slobozia
07.04.2008 2 persoane
5 23352/ Tatu Cristina Slobozia
29.05.2008 1 persoană
6 29300/ Furnică Cristina Maria Amara
08.07.2008 1 persoană
7 29747/ Botea Gheorghe Georgian Slobozia
10.07.2008 2 persoane
8 30208/ Dragomir Mirel Florin Slobozia
15.07.2008 2 persoane
9 5606/ Chindea Lucian Victor Slobozia
07.08.2008 4 persoane
10 34002/ Ilie Claudia Slobozia
11.08.2008 3persoane
IN] 38950/ Tănase Camelia Steluţa Slobozia
11.09.2008 1 persoană
12 41478/ Stoian Mihail Gabriel Slobozia
29.09.2008 1 persoană
13 42696/ Botea Roxana Georgiana Slobozia
07.10.2008 4 persoane
14 45831/ Cârciag Adrian Constantin Slobozia
28.10.2008 3 persoane
15 54627/ Cernea Cătălina Raluca Slobozia
30.12.2008 1 persoană
16 2003/ Bugiulescu Cezar Dănuţ Slobozia
21.01.2009 2 persoane
17 3066/ Ciobotaru Viorel Georgian Slobozia
29.01.2009 1 persoană
18 18803/ Tudorache Marinela Slobozia
15.05.2009 2 persoane
19 35675/ Zicovski Iuliana Slobozia
11.09.2009 4 persoane
20 46214/ Dogaru luliana Slobozia
12.11.2009 3 persoane
+
EI)
psi
46525/ Alexandru Georgel Slobozia
BAL) 13.11.2009 3 persoane
7) 33570/ Irimia Margareta Georgiana Slobozia
A, 20.11.2009 2 persoane
se agortA 48884/ Lungu Marian Slobozia
04.12.2009 4 persoane
24 50483/ Stanciu Gabriel Slobozia
16.12.2009 1 persoană
25 50596/ Stancu Mădălina Slobozia
17.12.2009 2 persoane
26 50976/ Diamandopol Ionuţ Slobozia
22.12.2009 4 persoane
27 1875/ Iordan Mihai Slobozia
20.01.2010 3 persoane
28 3343/ Iacob Gheorghe Iulian Slobozia
02.02.2010 3 persoane
29 4413/ Filip Georgeta Slobozia 9
11.02.2010 3 persoane
30 7305/ Stoica Georgia Slobozia
05.03.2010 4 persoane
31 10682/ Cornăţeanu Gabriela Gimbăşani/Cosâmbeşti
31.03.2010 2 persoane Ialomita
32 12073/ Bălan Gabriel Ştefan Slobozia
13.04.2010 3 persoane
33 14518/ Ciupitu Mihaela lonela Slobozia
28.04.2010 2 persoane
34 14768/ Munteanu Valentin Dragoş Slobozia
29.04.2010 1 persoană
35 18864/ Tanu Georgel Slobozia
27.05.2010 3 persoane
36 19612/ Enache Daniela Com.Scânteia
02.06.2010 3 persoane Sat lazu
37 20472/ Popa Ileana Slobozia
08.06.2010 1 persoană
38 24533/ Bunea Georgiana Mariana Slobozia
07.07.2010 4 persoane
39 24627/ Dimache Valerică Stănel "Țăndărei
07.07.2010 3 persoane
40 24696/ Cruceru Georgiana Slobozia
08.07.2010 3 persoane
4 25467/ Căruntu Angela Georgiana Slobozia
13.07.2010 3 persoane
42 25543/ Ion Romina Claudia Slobozia
14.07.2010 3 persoane
43 26416/ Stoica Florin Slobozia
21.07.2010 3 persoane
4 26958/ Radu Costel Slobozia
26.07.2010 1 persoană
45
28046/
Arion Alin Cătălin
LĂ
st
04.08.2010 1 persoană A [29 E) Y
46 32454/ Niculae(Podar) Mihaela E) ji
10.09.2010 3 persoane E d /
47 44359/ Stancu Oana Daniela Size d
29.11.2010 1 persoană
48 45060/ Ivanovici Florian Slobozia
02.12.2010 1 persoană
49 45965/ Ene Laurenţiu Slobozia
08.12.2010 1 persoană
50 46226/ Petcu Ruxandra Slobozia
09.12.2010 3 persoane
51 46647/ "Toader Dorin Slobozia
14.12.2010 1 persoană
52 47118/ Marin Sandu Slobozia
16.12.2010 4 persoane
53 47975/ Nisipeanu Mirela Slobozia
23.12.2010 4 persoane
54 3092/ Frangulea Cătălin Marian Slobozia
26.01.2011 1 persoană
55 3598/ Buzoianu Săftica Simona Slobozia
28.01.2011 2 persoane
56 4658/ Şerbancea Marcelica Valentina Slobozia
03.02.2011 3 persoane
57 47303/ Dumitru Viorel Slobozia
09.02.2011 3 persoane
58 9578/ Mirea Valentin Slobozia
09.03.2011 2 persoane
59 12055/ Butnariuc Daniel Florin Slobozia
28.03.2011 3 persoane
60 17031/ Plăiaşu Emanuel Eduard Slobozia
28.04.2011 1 persoană
61 16862/ Radu Andrei Slobozia
03.05.2011 2 persoane
62 18670/ Puşcă Mihai Adrian Slobozia
10.05.2011 1 persoană
63 25951/ Jambru Tudoriţa Slobozia
27.06.2011 4 persoane
64 30209/ Costache Mihail Slobozia
26.07.2011 3 persoane
65 31994/ Croitoru Alexandru Daniel Slobozia
08.08.2011 3 persoane
66 34377/ Paraschiv Alexandra "Țăndărei
23.08.2011 2 persoane
67 39285/ Niţă George Gimbăşani/Cosâmbeşti
27.09.2011 3 persoane Ialomiţa
68 40957/ Stan Marian Slobozia
07.10.2011 3 persoane
44446/ Polifrone Mirela Georgiana Slobozia
4.10.2011 4 persoane
45995/ Puiu Daniela Roxana Slobozia
07.11.2011 2 persoane
N ĂDEEo/ 46050/ Papuc lulian Ionuţ Slobozia
7] 07.11.2011 4 persoane _
72 53733/ Chivu Virginia Slobozia
29.12.2011 2 persoane
73 3215/ Zidărescu Domnica Mihaela Slobozia
23.01.2012 1 persoană _
74 7185/ Constantin Marian Slobozia
20.02.2012 1 persoană
75 7556/ Silivestru Mădălin Emanoil Slobozia
22.02.2012 1 persoană
76 9184/ Lemnaru Cristina Emilia Slobozia
06.03.2012 3 persoane _
77 9355/ Stroe Mihăiţă Slobozia
07.03.2012 1 persoană
78 10058/ Avram lonuţ Alexandru Slobozia
13.03.2012 3 persoane
79 10819/ Bordei Nicuşor Slobozia
19.03.2012 2 persoane
80 12891/ Oncioiu lonuţ Slobozia
02.04.2012 3 persoane
81 16405/ Raicu Cristina Ramona Slobozia
27.04.2012 1 persoană _
82 17939/ Sanda Cătălina Slobozia
10.05.2012 3 persoane
83 17966/ Ilie Ciprian Valentin Slobozia
10.05.2012 1 persoană _
84 22291/ Costea Mariana Slobozia
11.06.2012 3 persoane _
85 23289/ Stanciu Claudiu Gheorghiţă Slobozia
18.06.2012 4 persoane
86 28311/ Istrate Petre Slobozia
24.07.2012 1 persoană _
87 28446/ Vasile Alexandru Daniel Slobozia
24.07.2012 1 persoană
88 28584/ Fecioru luliana Slobozia
25.07.2012 1 persoană
89 28608/ Moroianu Vasile Slobozia
25.07.2012 1 persoană _
90 32095/ Duţu Maria Carmen Slobozia
21.08.2012 3 persoane _
9 32271/ Panaite Marius Victor Slobozia
22.08.2012 3 persoane _
92 36196/ Niţu Georgian Slobozia
19.09.2012 3 persoane
93 37136/ Bărbosu Florian pa ma
25.09.2012 1 persoană 2, PE
94 37986/ Manea Cătălin e)
01.10.2012 3 persoane i
95 38018/ Robe Teodora Georgiana Le gg
01.10.2012 1 persoană
96 38027/ Gheorghişor Andreea Zoica Slobozia
01.10.2012 1 persoană
97 38320/ Tudose Elena Mirela Slobozia
03.10.2012 1 persoană
98 38358/ Zamfir Gina Luminiţa Slobozia
03.10.2012 3 persoane
99 38656/ Jantea Mihaela Slobozia
04.10.2012 1 persoană
100 39291/ Manole Norica Slobozia
10.10.2012 1 persoană
101 40137/ Pericli Alexina Maria Slobozia
16.10.2012 1 persoană
102 40346/ Popescu Cătălin Marius Slobozia
17.10.2012 1 persoană
103 41774/ Neagu Nelu Slobozia
25.10.2012 3 persoane
104 42004/ Manea Constantin Raul Slobozia
29.10.2012 2 persoane
105 42441/ Neagu Daniela Ionela Slobozia
30.10.2012 3 persoane
106 42800/ Jantea Florentina Slobozia
01.11.2012 1 persoană
107 45206/ Miclăuş Florentina Vasilica Țăndărei
19.11.2012 2 persoane
108 46601/ Vasile Vasile Slobozia
26.11.2012 3 persoane
109 47016/ Bujor Elena Mihaela Slobozia
29.11.2012 3 persoane
110 47144/ Togan Folgoş Mioara Slobozia
29.11.2012 3 persoane
Ul 49983/ Fotea Mihai Slobozia
20.12.2012 3 persoane
112 849/ Brumă Claudiu Slobozia
09.01.2013 1 persoană
113 3126/ Dinu Mariana Mihaela Slobozia
23.01.2013 3 persoane
114 3314/ Răducan Lucia Roxana Slobozia
24.01.2013 4 persoane
115 4219/ Stoian Costel Iulian Slobozia
30.01.2013 3 persoane
116 4305/ Bărbuc Costel Slobozia
30.01.2013 2 persoane
117 4536/ Brencu Andreea Alina Slobozia
31.01.2013 2 persoane
118 3773/ Alexe Carmen Slobozia
14.02.2013 1 persoană
119 20170/ Cocoş Carmen Mărculeşti
28.02.2013 1 persoană Ialomita
120 21831/ Novac Ramona Florentina Amara
06.03.2013 3 persoane
121 24506/ Oprea Nicolae Slobozia
25.03.2013 3 persoane
122 12758/ Niţu Corina Ana Maria Slobozia
30.03.2013 ] persoană
123 26840/ Dinu Daniela Slobozia
09.04.2013 1 persoană
124 27058/ Siaoru Garofița Slobozia
10.04.2013 2 persoane
125 29187/ Iosif Valentin Ionuţ Slobozia
23.04.2013 1 persoană
126 31640/ Dinu Alina Mariana loc. Gheorghe Lazăr
14.05.2013 1 persoană Ialomita
127 31678/ Petrache Valentin Slobozia
14.05.2013 4 persoane
128 34970/ Gheorghe Cristian Stelian Slobozia
05.06.2013 3 persoane
129 36046/ Arsene Florin Slobozia
12.06.2013 4 persoane
130 37382/ Negură Mihaela Slobozia
21.06.2013 1 persoană
131 37837/ Milea Eduard Alexandru Slobozia
26.06.2013 1 persoană
132 40735/ Ivan lulian Slobozia
16.07.2013 1 persoană
133 45112/ Bălănică Ana Maria Slobozia
14.08.2013 2 persoane
134 46020/ Pîrlogea Delia Mihaela Slobozia
22.08.2013 1 persoană
135 46456/ Chiru Florin Mădălin Slobozia
26.08.2013 1 persoană
136 54076/ Vizitiu Ştefăniţă Ionuţ Slobozia
14.10.2013 2 persoane
137 58653/ Geantă Costinel Slobozia
11.11.2013 3 persoane
138 60971/ Pirpiliu Mihaela Roxana Slobozia
Z 2013 1 persoană
139 e a lorgoiu Constantin Slobozia
ceh 1. 1 persoană
DE ŞEDINŢĂ
uela Cornelia
pa z00
Contrasemnează,
SECRETAR MUNICIPIU,
. Costea Agripina-Gabriela
V9P oueos18d ș 8007/4/8
JS 0 oi PA) 2) € oL 0 VĂ e|zoqoI$ J0791A Un] eapulu) /909S 6
VATA Sueos18d OLOZ/9L/ZL
15 0 el 6 [A € o o oL EIZOQOIS Npues ue ILLY 8
769 Sue0S18d p OLOZ/S/e
6s 9) SI 6 [4 € Ol OL 0 e!zoqoIS e/6.028) e9I0)S ISO€4 4
ISP sueos19d ș ZLOZ/84/9
6S o €L 9 0 € OL o A elzoqols ghuBioay9 nipnej9 nouejs | /68zez 9
0€'9 sueos.ad £ 800£7/8z/0L
09 0 €L el [A [A 0 oL o eIZOqOIS unuejsuoy ueupy Gevieo9 /L€8Sp Ss
ee oueos.ade 8007/4L/8
9 2) [el PA [?) [A oL oL 4 EIZOqOIS elpnej9 all /200P€ Y
Sz€ sueosJ8d p 600z2////6
9 0 SI e 0 € OIL oL 0 eIzoqoIS EUeIIn| IMSAODIZ ISI95€ €
Luz aueos.ad £ 1007/8//+
79 0 e IA 0 Z OIL 6 PA EIZOQOIS Înuo prea nueauojs Ip? [A
S/'9 sueos/8d p Z0072/8/p
ve 0 el XA ) € oL OL 4 eIZOqoIS Ia6089) NA] edod /1YS6 Ă
euqasoap idoo | 'vesgoau 'je.dns "90| "Ss Sijluuey aquuauu iN
feyound | vos nes |ammefGad| aaiao |oyeyeugs MIOVese9 JUENDIJOS 18189 "u9
JEJOL "90| I9AIN Suily98A |ap 9ieys Jo eaeS BAIJE90| ElenS es81py awnusd |$ aunN ejep ISN | "IN
Ijenys
TN'V Nidd aL INULSNOD aÎNIN901 30 UOTUIUaA2 VAUVNOILN10S NI
ILVLIHONd 30 IINIQUO vaAăINIgaVLS VI 2UvOLIU343ă visin
za gueosad | 8007/,/6
DA EN 3
(75 20 E €L PAR 8 6 L eizoqo|S ejnIS)S ejaweg eseug| lOs68€ | tz
27 5 | NI ev. aueos.ad z 8002/04,/4
pi o oL zi or 04 4 eIzogoIS ueif039 ay6losug eaog | //bi62 | E?
x ea ces augos.ad £ OVOZ/0ZI +
ps” 0 el 6 OI OL o EIZOgoIS 12UIWW UEP1o0l /S48 zz
00'L+ dueos18d 7 60072/+Z/+
ss 0 el er o 6 0 eIzoqolS inueq 1eze9 noseiniâna /E0OZ XA
9 aueos1ad p 6002/b/zL
ss o e 6 ov o+ oL eIzogolS ueuew nfun1 W888 | 07
s€'9 gueos18d | 8007Z/6Z/8
ss [) el Pa) e OL Ță eIzodoIS eUNSUD NEL festez | 6
zzs Bue0s/9d p 6007/27/24
ss o e, 6 OL o o. eIZzogoIS jnuoj jodopuewe!q 91605 | 8
os! aueos.ad 7 8002/8/4
9S o si PIN o 1 i eizogois uHola 19) uoGeQ IBOZOE | 2
00'€ gueosad | 1002/72/y
98 0 ei XA e Ță PA eIzogois uejaj$ |aufuy 97LE 9
007! gueosiad | 8007/8/4
93 2) sI PA) e 6 i eJeuy ee euysu9 goluiny lo0esz | si
194 aueos.ad z 6002/s,/S
93 0 EL e 8 o Or eiZOqOIS |8uue//j SueJOpnL IO88, | vi
0L'9 aueos.ad p OLOZ/ez/zL
98 o) si, 6 o. o i e|zogoIS e|8u!W nueadisIN IS164v | €L
s6's sueos.ad € 600£7/€V/LL
93 0 e 6 04 oL o eIZOqoIS I851029 npuexaiv ISzs9% | zi
99's sueos.ad € 0LOZ/0L/6
93 o si 6 04 o o eIzoqoIS E|BEUIA) (J2POd)3eIN2IN IWSze | ui
1S's aueos18d 8007/4/04
95 o) e el 0L OL eIzodoIS euelfJoa9) Euexoy 2909 | /969 | 0!
f's sueos.8d £ LLOZ/8/a
LS €L 6 oL OL 4 elzoqois |BIUEQ Nupuexaly N10H0J9 /V66L€ 6€
10'8 aueos.ad € 2LOZ/ZZ/8
,S (3) 9 oL o o eIzoqols JO)PIA SNEW eueued Wizz | se
sz8 aueosiad £ OLOZ/4z/s
[4-] SI 6 OL 6 4 e!ZOqOIS |e6.099 nue 17988 1€
884 oueos.ad 7 VLOZ/6/€
25 EL 6 0L OL [9]3 eIZOqOIS UNua|eA E2.!W I81S6 ge
0£7L gueos/ad | 6002/67/+
€s SI €L i S OL EIZOQOIS ue!6.089) |8101A N18y0q0!9 1990€ se
06'/ aueosad £ 2L02/0//S
€S SI 9 OL OL Ol eIzoqoIS PUIEIEO epues I6E6ZL Pe
0S'/ aueosad € Z107/47/8
€s SL 9 oL OL OL EIZOqO|S u3ue9 euew nina /S60z€ €e
ev aueos/ad € OLOZ/Z/4
€s SI 6 [0] OL pă IBIRpug] |BUEIS POUBIEA BUdeuu IC /109be ce
ze's gueos.8d | 800z/0€/2|
€s SI €L [:ă 04 4 EIZOQOJS ONE EUIIRIEO E8uJ89 /179S VE
6/'S aueosad € V+02/8z/€
€s EL 6 OL OL 4 EIZOqOIS U0|J |9lueQ onueumng ISSOZIL 0€
8L's sueos.ad 0L0z/2/7
€s SI 6 0L OL A EIZOQOIS uejjn| su5ioayg qooej [Eee 67
[AX] aueosied z 2107/6//€
SI 9 e [0] OL EIZOqOIŞ JO$N9IN lapioa 16801 8
z0's sueos.9d € OLOZ/Lz/4
SL 6 [0] OL 4 EIZOQO|S Ul0jJ EIIOS I9vY97 IZA
EL sueos.8d € 0L0z/6/L
sI 6 Ov oL 4 2!ZOqOIS EIJpuexny N98d I9%09Y 92
[AXA sueos.ad € O0Loz/EV/4
€L 6 OL 0! 4 eIZOqOIS eueifo089 eja6uy nunigo /19se sz
0.8 aueos.ad € ZLOZ/OZI/EL
si o 6 o IZOqoIS I2UIIN 22104 lEs66P | PS
9 gueosJ8d | OLOZ/6Z/LL
si 8 o ŢI eizodols e|alueQ eueo nous I6SEb | €s
vi sueos.ad p VLOZIZILL
6 e, oL Or i eIzogoIS înuoj uejinj onded /0S09% | ZS
„e'6 aueosied 7 6007/07/+
0S SL 8 6 i eizodolS eueifoa0) eye/eGieW luu! | /0/s6e ei
8/8 eueosad € OLOZ/E/v
03 e or 6 Ți eIzoqo|S UBJ8)$ |ouqe9 uelea IE107ZL | 0$
8 E)ILUOIe| aueosed z OLOZ/vE/E
/Ş si OL Or 1 |nSeqwesoomuesgaui9| elauqe9 nuesieuo9 17890, | 6P
EI sueosad 7 OLOZ/8Z/7
LS SI or oL Ță eizoqols e|8uo| EI8eyIW nudni9 RBISpL | 8
94 eueos.ad € 0LOZ/L/L
VS el OL o i eIzodoIS e/pne/9 eultuoy uoj fevssz | zi
989 aueosad z VLOZ/8Z/ +
!S sI o OL Ți eizoqois EUOLUIŞ E9NJgS nueiozng /865€ 9
0/'9 eueosed £ 0v0Z/8/4
LS el ol o PA eizoqolS eue/61089 ni89n.9 /969z Sp
79 aueos.8d p LLOZ/VZ/OL
/S EL O o i eIzogoIS eue!61098) el8u|W 8u0l0d | /9ptp | pp
ve'9 eueosad € OvOZ/L 4/2
/S EL ov 0 i eIzoqolS e)96J039 dia Kw ep
88's aueos.ad £ VLOZ/E/Z
/S el oL OL A eizoqols CURUBIEA RS9 z
e91|891EW e8oueq/5$
198 sueosad € VLOZ/6/2
iei E Or o ȚA eIzoqols 19101A n.mung IEOEzo | up
Sp'S aueos.ad z 6007/44/2L
/S si i o+ PA eIzodoIS UIIZPEW nu I96s0s | op
00'8 ejuuole| aueos.ad € VLOZ/4ZI6
8 EL 9 O 0 1 |nssawesooquesgau9 261029 gIIN (S8z6€ | 69
8/7 sueos.8d € ZL0Z/6Z/LL
8 el € o. o. o. ejzoqo|S leu. eua/a Jofna P9LOzy | 89
"7 gueos.ad | TLOC/E2/4
8p SL 9 i OL 4 eIzoqoIS E|9EUIA] EDIUWMO NOSa/gPIZ | /SLZE 19
Sp4 aueos.ad £ 6007/7//+ 4
8 oL 6 o o. 4 eIzoqolS euein| niefog WLZ9 | 99
169 aueos.ad LLOZ/E/S
8 sI 9 O 0 1 eizoqojS 19.puy Npe 99. | s9
699 aueosad ELOZ/VZ/L
8 SI € or o. pă eIZogoIs EUEXO ION] UEONPRU Wee P9
999 aueos.ad € ZLOZ/9/E
8 EL 9 o, o. PA eIZOqOIS elj|uia euysu9 numa] 8.6 £9
ses aueos.ad € ZLOZ/Z/
sr EL 9 o oL pi IZOqOIS Înuo| nioiouO /+687. | 79
sz's sueosad £ 7VOZ/6L/6
8 e. 9 04 OL Ți IZoqoIS ue!6089 NIN 969% | L9
LO'S sueosad £ ZLOZ/EL/€
8 £L 9 0 O 4 eizoqolS Nipuexajy Înuo| LIeJAy KBS00. | 09
06'P aupos.ad £ LLOZ/Z/0L
8 e. 9 o O 4 eizoqols UeLEW ue)S 11560 | 6s
7561 aueosied z 8002/2/p
6 si PAR o o PA eizoqols ElSJPuy E|RUge9 oseseN | /868s. | 8
17eL gueosad | 8002/67/6
PAR 8 4 Fă eIzogols IBUgE9 |IeUIW ue!oys Rivib | 25
0001 gueosad | 0LOZ/8/7+
6 8 6 04 eIzoqoS nijuaine] aua IS96st | 95
0/8 sueos.ad z LLOZ/GZ/EL
9 o. 2) 4 ejzodolS EIUiGIA Nud Ke/es | s8
vs's gueosad | ZVOZ/94/0L
9” e. 8 o OL eIzoqoIs eueW euix9IV Ioued NELOy | Pe
£96 gueosad | ZVOZISZI£
1 si 8 6 pă eIZOqoIS euein| 1101084 Iv8s8z | £8
0S4 aueosad e €LOZ/9re
v sI 04 oL 4 e.euy EUNUBI0|j EUOWEI DEAON | /VEaiz | Z8
00'4 gueosiad | 0VOZ/92/4
iv el e 0 Ță eIZoqoIS |9Js09 npey IS69Z | Le
08'9 aueos.8d VVOZ/4Z/9
19 8 0 o 1 eizogolS ejuopn nquep Is6sz | 08
6/9 aueos.9d € ZLOZ/LIOL
1 si oL ot Ți eIZoqoIS UIZeO eouew I9861£ | 64
67 aueos.8d y 0+07/2/4
iv :] o 0 Ță eIzogoIS eueuewW euelfloe9 eaung | /eespz | 8/
s6'z sueos.9d £ €LOZ/SI9
1p el 04 o i eizoqolS UEIJSIS uensu0 aufioau9 | /0z6pe | 44
692 gueos/ad | 0L0z/v/e
1 EL :] 9 i e/zodoIS UIZeO Uli uouv I9vo8z | 9
vol aueosJad Z VLOZ/Ez/e
8 sI : i 1 ieigpugl E.PuexalYy A|UOSeJed Miee | Sz
LOL guBosI8d | 0LOZ/6Z/7
8 si 8 6 Ți eIzogoIS $ofe.g uualeA nuegțunW | /89/pr | 4
s8'6 gueosad | VLOZ/9ZI/L
8 si e 6 4 e|zoqolS UELEW uiizyg9 eanGue2 /60€ 7]
00'6 eueosad | VVOZ/8Z/7
si e 6 Ți IZOqoIS pienpa |enueuug n$eleld IMEOZ, | Za
06 eueos.ad | 0L0z/8/9
si 8 6 4 eIZOQOIS euea|| edod [0107 IPA
108 gueosiad | OLOZ/VL/ZL
si e 6 Ță eizoqoiS UHOC I9PEOL 11999 | 04
99 aueos.ad e €LOz/0€/L
Sp oi [0]ă oL 04 eIZOQO|S ue!jn| |83so9 uelos I6LZy 66
0s's suzosuad € ELOZ/LV/LL
op a, 9. oL 4 EIZOqOIS |8uNso9 gyues9 les98s | 86
seg Sueos.8d € ZVOZ/SZ/0L
Pa e oL OL ŢI EIZOO!S ISN n6eoN Hill | 46
ge's aueos.ad € ZLOZ/LL/9
Sp 0L OL OL 4 EIZOQOIS PUNEA 3]s09 IL6ZZZ 9%
Oi's sueos.8d € €LOz/Sz/€
Sp e 0L OL 4 BIzodolS Se09IN ea/dO /90Spe s6
0€'p sueosad € LOZ/E/OL
op eu oL OL 4 EIZOQOIS EȘIUIUUNI EUIS) Jyuuez /8se8e Y6
sse nze| jes aueos8d € OLOZ/Z/9
Sp 8 i 04 4 EIBŢUgIS'UIOD ejalueq auyeuq 124964 €6
9/'€L RuBOSI8d | 6002/9V/c,
9 SL i 4 4 EIZOQO|S |3tqe9 nioue)s /C8yOS 26
900L sueos.8d p €LOZ/eL/S
9 €I or 0L 4 eIzoqoIS UNUB|EA 8U9eHN8d I849/€ 6
378 eueosJ8d | VLOZ/0V/S
9 ci i 6 4 EIZOQOIS UeIPY/ IEUIW go$nd /0498/ 06
OZz sueos8d z VVOZ/ZILL
9 €L OL OL 4 e!zoqo|S PUEXOyJ E|SIUeQ Nind IS66S 68
5-9 eueos18d | 2L07/S2/6
9 SI 8 [973 PA EIZOQOIS Ue!J0|J nsogiea I9EV/€ 88
339 gueosad | ZLOZ/L/OL
€L 8 oL 04 e/zogolS eoloz ea81puy 1081U6108u49 /1708€ 18
dE-9 Sueos/8d p €LOZ/ZL/9
€L [013 0L pă eIzoqoIS UHO|A Buasuy I9Vos€ 98
95's aueos1ad £ VVOZ/9ZIL
e oL o. ŢI eIZoqoIS IEUIW 8ud8Js09 6070 | se
Zr aueos8d z €LOZ/OE/L
04 0+ pi eizoqolS I8)s09 onqieg IS0ep | bir
06'9 gueosad | €LOZ/6/V
e 04 4 IZOdoIS ejaiueq nula I0v89z | ELL
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.