29 august 2013

HCL 130/2013 Slobozia adoptată

Hotarare privind actualizarea Regulamentului de organizare si functionare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia.

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2013 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
130 / 2013
Data
29 august 2013
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea Regulamentului de Organizare şi Funcționare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia. Înlocuiește vechile reglementări (anii 2010, 2012) cu noul regulament actualizat, iar cele contrare intră în vigoare cu încetarea aplicării lor. Actul va fi publicizat la primărie și pe site, iar Regulamentul actualizat va fi adus la îndeplinire de către club, serviciul juridic și celelalte compartimente ale Primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IALOMIȚA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA HOTĂRÂRE privind actualizarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia Consiliul Local al Municipiului Slobozia, județul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din 29 august 2013, Având în vedere: - Expunerea de motive a domnului Primar Alexandru Stoica; _ Referatul Serviciului Juridic, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 44953/13.08.2013; - Raportul de avizare al Comisiei de Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport, Protecţie Socială din cadrul Consiliului Local Slobozia; - Prevederile art. 22 din Legea nr. 69/2000 legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Consiliului Local Slobozia nr. nr. 177/2005 privind aprobarea. înființării Clubului Sportiv Municipal Slobozia, ale Hotărârii Consiliului Local Slobozia nr. 49/29.04.2010 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Clubului Sportiv Municipal Slobozia, modificată prin Hotărârea nr. 86/2012, ale Hotărârii Consiliului Local Slobozia nr. 113/2013 prin care se aprobă organigramele şi statele de functii ale Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Slobozia, direcțiilor, serviciilor publice de interes local, respectiv Aparatului de lucru al Consiliului Local Slobozia, În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d) coroborat cu alin. 6, lit. a), pct. 6, respectiv art. 45, alin. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Se aprobă actualizarea Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârile Consiliului Local Slobozia nr. 49/29.04.2010, respectiv nr. 86/2012, precum şi orice alte reglementări locale cu caracter contrar. Art. 3 — Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Slobozia şi pe site-ul propriu www.sloboziail.ro. Art. 4 — Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului Municipiului Slobozia, Clubului Sportiv Municipal, Serviciului Juridic, Compartimentului Patrimoniu, în vederea aducerii la îndeplinire. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează Zamfir Cezar - Soriy SECRETAR MUNICIPIU, Costea Agripina-Gabriela NA USI ALTUL CErerutuu Si Nr. 130 din 29.08.2013 Anexa la H.C.L. nr. 130/29.08.2013 REGULAMENT de organizare şi funcționare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE Art. 1. — Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia (denumit în continuare C.S.M.U.S.) este o persoană juridică de drept public, organizată ca instituţie publică în subordinea Consiliului Local al municipiului Slobozia, în temeiul Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr.69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare şi Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 2. (1) C.S.M.U.S. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi se organizează şi funcționează în baza prezentului regulament aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Slobozia şi se bucură de drepturile conferite de lege Art. 3. — C.S.M.U.S. are deplină autonomie în stabilirea şi realizarea programelor proprii, în consens cu politicile sportive ale autorităţilor locale, concepute pentru a răspunde nevoilor - comunității. Art. 4. (1).a) denumirea: Club Sportiv Municipal Unirea Slobozia. “s b) sediul: Slobozia, 920073,Aleea Stadionului, nr. 2-5, judeţul Ialomiţa. c) culorile sunt: galben — albastru. Însemnele sunt: sigla, fanion, insignă, etc. şi sunt protejate de legea dreptului de autor fiind înregistrate la OSIM L (2).Schimbarea denumirii C.S.M.U.S. se va face numai de către Consiliul Local al Municipiului Slobozia, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor prezenți. CAPITOLUL II SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE Art. 5. — C.S.M.U.S.este înființat în condiţiile legii, în scopul organiz unei activități sportive. Art. 6. (1). Obiectul de activitate al C.S.M.U.S. este: a) selecţia, pregătirea, realizarea performanței şi participarea la c internaționale; b) promovarea spiritului fair-play, combaterea şi prevenirea violenţei şi dopajului în activitatea sportivă; c) organizarea de competiţii si acțiuni sportive, pe ramuri de sport, în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naționale; d) iniţierea si organizarea de programe şi acțiuni de atragere a cetățenilor municipiului Slobozia la practicarea sportului; e) promovarea valențelor sportului; f) organizarea de acțiuni sportive cu caracter de promovare a mişcării sportive şi selecţie a tinerelor talente în colaborare cu instituţiile de învăţamant; g) alte activități în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate în condiţiile legii. (2). C.S.M.U.S. poate desfăşura şi alte activităţi în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate, în condiţiile legii. Art. 7. — C.S.M.U.S. promovează, cu prioritate, unele din disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice. CAPITOLUL III Organele de conducere şi control Art. 8. — Supravegherea şi controlul C.S.M.U.S. se face de către Consiliul Local al municipiului Slobozia, Primarul municipiului Slobozia şi de către organismele cu atribuţii de control în domeniu. Art, 9. — Organele de conducere şi control ale C.S.M.U.S sunt: Consiliul Local şi Primarul municipiului Slobozia. Art, 1.0 — Consiliul Local Slobozia are următoarele atribuţii legate de C.S.M.U.S.: a) aprobă bugetul anual de venituri şi cheltuieli; b) aprobă alocarea de la bugetul local de fonduri în vederea finanțării Clubului , în condiţiile legii; c) aporbă asocierea clubului cu persoane fizice sau juridice; d) aprobă obținerea de împrumuturi şi credite de către Club; e) numeşte si revocă membrii consiliului de administratie al Clubului; £) aprobă dizolvarea şi lichidarea clubului; 8) aprobă modificarea/actualizarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al C.S.M.U.S; h) orice alte atribuţii prevăzute de lege. Art. 11. Primarul are următoarele atribuţii legate de clubul sportiv: a) propune aprobarea bugetului anual de venituri și cheltuieli; b) propune alocarea de la bugetul local de fonduri în vederea finanțării clubului sportiv, în condiţiile legii; c) numeşte directorul C.S.M.U.S ; d) propune înlocuirea membrilor Consiliului de Administraţie, pe baza propunerilor Consiliului de Administraţie. Art. 12. — Structura decizională internă a C.S.M.U.S.este dată de : a) Consiliul de Administraţie ca organ de coordonare; b) Directorul C.S.M.U.S. ca organ executiv; Art. 13. (1). Consiliul de Administrație este format din Preşedinte şi patru membri numiți prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Slobozia, dintre care, doi sunt reprezentantii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, alesi dintre membrii acestuia, iar ceilalti sunt reprezentantii Primarului. (2) Consiliul de Administraţie are următoarele atribuții : a) analizează, dezbate şi hotărăşte asupra politicilor de dezvoltare a clubului, propuse de Preşedinte; b) aprobă proiectele, programele şi planurile de activitate ale clubului, calendarul competițional anual intern şi internaţional și analizează periodic stadiul realizării acestora; c) avizează „Regulamentul de Organizare si Funcţionare”, propus de Director şi îl supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Slobozia; d) aprobă Regulamentul intern al clubului propus de Director; e) avizează bugetul de venituri şi cheltuieli și îl supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Slobozia; f) avizează bilanțul contabil şi îl supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Slobozia; i 8) elaborează și supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Slobozia programele de investiţii şi reparaţii curente ale instituției; h) supune anual aprobării Consiliului Local al Municipiului Slobozia statul de funcţii, ţinând cont de scopul, obiectivele şi atribuţiile C.S.M.U.S.; i) urmăreşte buna gospodărire şi folosire a patrimoniului pe care îl are în administrare şi, după caz, ia măsuri pentru recuperarea eventualelor prejudicii; ]) stabileşte modul în care se utilizează bugetul — execuţia bugetară şi cum sunt orientate sumele realizate din venituri extrabugetare, k) aprobă cuantumul premierilor şi al amenzilor aplicate ca măsuri discilpinare; 1) aprobă colaborarea/asocierea C.S.M.U.S. cu alte persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate, încheierea de parteneriate m) asigură aplicarea Hotărârilor Consiliului Local privind activitatea C.S.M.U.S. şi supraveghează respectarea acestora; ; n) are rol deliberativ şi în alte chestiuni importante ce privesc activitatea clubului şi buna funcţionare a acestuia 3) Convocarea si desfăşurarea sedinţelor Consiliului de Administrație - se întruneşte o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea preşedintelui sau a majorității membrilor consiliului; - convocarea se face de către directorul Clubului cu minim 2 zile înainte de şedinţa Consiliului de Administraţie, prin comunicare scrisă. - în cadrul şedinţelor Consiliului de Administratie, hotărârile se adoptă cu majoritate simplă. - Şedinţele sunt statutar întrunite prin prezenţa a minim 3 persoane cu drept de vot şi se consemnează în procesul verbal. - în cazul absenței unui membru al Consiliului de Administraţie de la 3 şedinţe consecutive fără motive temeinice (cazuri de boală, dovedite cu acte medicale, evenimente in familie, cazuri de forța majoră, prezența la cursuri și perfecționări), ceilalți membri vor proceda la solicitarea schimbării acestuia din funcție, de către Consiliul Local. - un membru al Consiliului de Administrație poate fi revocat în cazul refuzului nejustificat de a duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local privind activitatea C.S.M.U.S. - pentru perioada în care Directorul C.S.M.U.S. nu este la program un timp îndelungat (concediu de odihnă, concedii medicale, alte situaţii), Consiliul de Administrație poate dispune delegarea temporară de atribuţii şi numirea unui director interimar; Art. 14. (1) Directorul C.S.M.U.S este Preşedintele Consiliului de Administraţie. (2)Directorul are următoarele atribuţii : 1. concepe şi aplică, cu aprobarea Consiliului de Administrație programele de dezvoltare pe termen mediu şi scurt al clubului, în concordanță cu strategia de dezvoltare a activității sportive; 2. organizează si conduce toate activităţile tehnice, economice, sociale si de altă natură ale clubului. 3. în calitate de ordonator terțiar de credite îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin, conform dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde potrivit legii de: utilizarea creditelor bugetare; - realizarea veniturilor; - folosirea cu eficienţă şi eficacitate a sumelor primite de la bugetul local; - integritatea bunurilor încredințate clubului; - prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției Dnpefarei 4. intocmeşte proiectul „Regulamentul de Organizare si Funcţionare; e acestuia de către Consiliul de Administratie si ulterior aprobarea sa 4 Municipiului Slobozia. 5. elaborează proiectul de Regulament intern al clubului şi asigură ri către personalul salariat; 6. reprezintă, personal sau prin delegat, clubul în toate relaţiile cu terț juridice române şi străine; 7. coordonează și controlează activitatea desfăşurată în cadrul secțiilor pe ramură de sport din cadrul clubului, precum şi a antrenorilor, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate al clubului; 8. stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcții, având în vedere prezentul regulament de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică a clubului; 9. organizează controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine şi urmăreşte aplicarea măsurilor pe care le dispune; 10. aplică, în condiţiile legii, sancțiuni disciplinare salariaţilor, în cazul săvârşirii de abateri disciplinare şi dispune repararea prejudiciilor produse; 11. negociază şi semnează Contractele individuale de muncă şi alte acte juridice de angajare a clubului; 12. numeşte în funcție, în condiţiile legii, personalul salariat al clubului şi conduce activitatea acestuia, decide în legătura cu promovarea, recompensarea şi sancţionarea salariaţilor clubului; 13. incheie contracte cu antrenorii, sportivii si personalul asimilat clubului;aprobă planurile de pregătire prezentate de antrenorii clubului; 14. analizează, periodic, împreună cu antrenorii, stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite şi rezultatele realizate de sportivii legitimaţi la club; 15. stabileşte planul de transferuri pe ramuri de sport ; aprobă calendarul competițional intern şi internațional al clubului şi urmăreşte derularea acestuia; 16. urmăreşte pregătirea şi participarea sportivilor la competiţiile prevăzute în calendarul competițional intern şi internaţional al clubului, precum şi organizarea competiţiilor proprii şi acțiunilor de selecție; 17. aprobă necesarul de echipament si materiale sportive pentru secţiile clubului în vederea pregătirii de competiţii şi participarea la competiţii; 18. participă la principalele competiţii interne şi internaționale ale clubului; 19. stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi pe niveluri valorice şi numărul minim de sportivi legitimaţi sau nelegitimaţi cuprinși în pregătire; 20. asigură constituirea şi actualizarea permanentă a fondului documentar şi a băncii de date ale clubului, respectiv ( actele normative în vigoare privind activitatea sportivă; regulamentul de organizare şi funcționare propriu; regulamentul de intern; hotărârile Consiliului Local al Municipiului Slobozia privind activitatea clubului; statutele şi regulamentele federaţiilor naționale la care clubul este afiliat; programele de dezvoltare pe termen mediu şi scurt ale clubului; evidența sportivilor legitimaţi şi clasificați pe ramuri de sport; rezultatele obținute de sportivi în competiţiile interne şi internaționale oficiale. 21. dispune măsuri pentru promovarea spiritului fairplay şi pentru combaterea şi prevenirea violenței și dopajului în activitatea clubului; 22. asigură şi răspunde de integritatea, întreținerea şi funcţionarea în condiții optime a bazei materiale sportive din patrimoniul clubului; 23. primeşte informaţii permanente asupra realizării obiectivelor aprobate şi ia decizii corespunzătoare; 24. informează periodic Consiliul de Administraţie asupra rezultatelor economico- financiare ale clubului; 25. primeşte, rezolvă şi semnează corespondenţa clubului 26. asigură aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, îndeplinind orice alte atribuţii pe care legea si regulamentele le prevăd. (3) Anual, înainte de stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli al clubului , prezintă modul de îndeplinire a obiectivelor propuse, pe anul în curs şi proiectul managerial pentru anul următor. (4) Directorul clubului poate fi eliberat din funcție în condiţiile neîndeplinirii, din vina acestuia, a obiectivelor asumate, precum și în alte situații indicate în Codul muncii, cu respectarea procedurilor legale. (5) Directorul are drept de vot în cadrul Consiliului de Administraţie. CAPITOLUL IV STRUCTURA ORGANIZATORICĂ Art. 15. — Structura organizatorică a C.S.M.U.S. este aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Slobozia. Art. 16. — Statul de funcţii al C.S.M.U.S.se aprobă anual, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Slobozia. Art, 17. (1). C.S.M.U.S. are în structură secții pe ramura de sport. (2). Secţiile pe ramura de sport, sunt subunități prin care se realizează selecția, pregătirea şi participarea în competiţii. (3). Secţiile pe ramura de sport din cadrul C.S.M.U.S sunt: a) atletism; b) automodelism; c) aeromodelism; d) badmington; e) baschet; f) box; g) ciclism; h) culturism şi arte marţiale; i) fotbal; |) fotbal-tenis; k) dans sportiv; I) gimnastică; m) haltere; n) handbal; 0) judo; p) lupte; q) planorism; r) radioamatorism; s) scrimă; s) karting; 0) șah; ) so; u) tir sportiv; v) tenis de câmp; wW) tenis de masă; x) volei. Y) karate wkc Z) karate modern (4) Structura sportivă a C.S.M.U.$. are în componenţă secţiile sportive pe ramuri de sport şi are următoarea structură: - preşedinte secţie - sportivi de performanță - sportivi non amatori - personal tehnic (antrenori, maseuri, medici, alți specialişti) a 9. BBUIIt d 42 cot, AS Art, 18. — C.S.M.U.S. se afiliază la federaţiile sportive naţionale, pe ramura de sport proprii şi, după caz, la asociaţiile judeţene pe ramura de si dz-/0) Ș LU CEC At, ui atosot Art. 19. — Înființarea/desființarea unei secţii pe ramură de sport în C.S.M.U.S. se face prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Slobozia, la solicitarea clubului sau la propunerea federaţiilor sportive naționale de specialitate. (2). În cazul desființării unei secţii pe ramură de sport, C.S.M.U.S.întreprinde demersurile necesare pentru radierea din evidențele federaţiilor sportive naţionale de specialitate, conform procedurii stabilite prin statutul acestora, şi, după caz, de la asociaţiile judeţene pe ramuri de sport, la care h) ) 3) k) Il) n) 0) P) q) s) s-au afiliat. Art. 20. Operaţional, C.S.M.U.S. este structurat pe servicii şi compartimente: a) Serviciul Administrativ; b) Compartimentul Financiar Contabil; c) Compartimentul Sport. Art. 21. Serviciul Administrativ are următoarele atribuţii : asigură funcționalitatea clubului în domeniul aprovizionării ritmice a materialelor consumabile necesare clubului; asigură întreținerea în stare de funcţionare a bazei tehnico - materiale si modernizarea acesteia, protecţia muncii, Prevenirea si Stingerea Incendiilor si 1.S.U; asigură menținerea în stare de funcționare a clădirilor, instalaţiilor şi echipamentelor, modernizarea acestora sau după caz, repararea lor; asigură utilităţile necesare bunei funcţionari a clubului: alimentare cu apă, energie electrică, termică precum buna funcționare a instalaţiilor și vestiarelor; ia măsuri şi urmăreşte aplicarea acestora pentru întreținerea ordinii şi curățeniei în incinta clubului şi în perimetrul exterior; păstrează legătura cu organele de ordine şi linişte publică : 1.].]. Ialomita şi Poliţia Locală; asigură funcționalitatea clubului în domeniul activităților de personal, privind utilizarea optimă a resurselor umane ale clubului, primirea și repartizarea corespondenței, conform normelor legale în vigoare; ține evidenţa resurselor umane şi a timpului de lucru; intocmeșşte şi depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă a Registrului REVISAL asigură activităţile de primire, înregistrare, repartizare şi predare a corespondenței, precum şi expedierea acesteia la destinaţie; asigura întreținerea şi modernizarea bazei sportive în raport cu reglementările autorităților și organismelor în materie, precum şi a propriilor obiective stabilite; gestioneză și asigura echipamentul de joc şi antrenament, în conformitate cu reglementările autorităţilor şi organismelor în materie; asigura transportul, cazarea, masa pe timpul competiţiilor şi jocurilor de verificare; asigura asistența medicala pentru competiţiile organizate de C.S.M.U.S; asigură luarea de măsuri pentru paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor C.S.M.U.S. asigură protejarea datelor, informațiilor şi documentelor cu caracter secret și confidențial, care privesc activitatea C.S.M.U.S.; întocmeşte Programul Anual al Achiziţiilor Publice, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice pe care îl supune aprobării directorului C.S.M.U.S. participă la elaborarea documentaţiilor de achiziţii publice (caiete de sarcini, fişe tehnologice, estimări valorice, clauze tehnice contractuale); [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă