30 aprilie 2026

HCL 111/2026 Slobozia adoptată

Referitoare la modificarea Hotărârii Consililul Local al Municipiului Slobozia nr. 76 din 26.04.2018 privind aprobarea Regulamentului de stabilire și delimitare a amplasamentelor pentru terase anuale și permanente, cu destinație comercială, în Municipiul Slobozia

Denumire
Hotărârea nr. 111 din 2026 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
111 / 2026
Data
30 aprilie 2026
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a adoptat modificarea Regulamentului privind amplasarea teraselor în Slobozia, separând clar secțiunile pentru terasele anuale și cele permanente. Modificările definesc condițiile în care activitatea se realizează de către agenții economici în baza unui contract încheiat la cererea lor, cu posibilitatea rezilierii contractuale în caz de nerespectare repetată, hotărârea indicând că rezilierea se decide prin dispoziție a primarului la propunerea compartimentului competent. Practic înseamnă pentru locuitori eventuale modificări ale locurilor de terase, a regulilor de exploatare și eventual impact asupra aspectului orașului, în funcție de ce va fi stabilit în capitolul restructurat privind amplasarea teraselor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeemunicipiulslobozia.ro HOTĂRÂRE referitoare la modificarea Hotărârii Consililul Local al Municipiului Slobozia nr. 76 din 26.04.2018 privind aprobarea Regulamentului de stabilire şi delimitare a amplasamentelor pentru terase anuale și permanente, cu destinație comercială, în Municipiul Slobozia Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară, din data de 30 Aprilie 2026, Având în vedere: m Referatul de aprobare al domnului primar Potor Dănuţ Alexandru; m Raportul de specialitate al Serviciului Disciplină în Construcții şi Evidenţă Patrimonială, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 16325/11.02.2026; M Adresa Instituiei Prefectului nr. 10945/09.09.2025; m Raportul de avizare al Comisiei Juridice și de Disciplină din cadrul Consiliului Local Slobozia; m Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) şi art. 139 alin. (3) lit g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.G. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piaţă în unele zone publice; m Prevederile art. 486 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare; m În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. |. - Se aprobă modificarea Regulamentului de stabilire şi delimitare a amplasamentelor pentru terase anuale și permanente, cu destinaţie comercială, în Municipiul Slobozia, aprobat prin HCL Slobozia nr. 76/26.04.2018, cu modificările ulterioare, după cum urmează: Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 3 Activitatea desfășurată pe terase în municipiul Slobozia se efectuează de către agenţii economici în baza contractului întocmit la cererea acestora, cu respectarea prevederilor din prezentul regulament. În cazul nerespectării repetate a prevederilor contractuale, constatate în mod repetat, acesta va fi reziliat. Măsura rezilierii se stabileşte prin dispoziţia primarului, la propunerea compartimentul de resort. ” Capitolul III va fi structurat pe două secțiuni, „Terase anuale” și „Terase permanente” şi se va redenumi urmând a se intitula: „CAP. III REGULI DE AMPLASARE A TERASELOR ÎN SPAŢIILE PUBLICE ” Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins: 1 „Art.10. Terasele anuale pot fi amenajate în fața punctului de lucru cu profil de alimentaţie publică de către deținătorul acestuia, fără a fi edificate construcții definitive, pe baza autorizaţiei de construire (după caz) și de funcționare, respectând următoarele reguli: - a) Lungimea suprafeței terasei nu va fi mai mare decât lungimea fațadei dinspre stradă a spaţiului comercial, iar lăţimea acesteia nu va fi mai mare decât distanţa de la faţada clădirii până la marginea dinspre clădire a trotuarului public. Lungimea terasei poate fi depăşită în condițiile în care proprietarii celorlalte spaţii comerciale nu solicită folosința terenului pentru terase, cu acordul acestora. Amplasamentele se pot stabili și pe căile pietonale cu o lăţime minimă de 3 m şi vor fi delimitate astfel încât să rămână cel puţin 2 m pentru circulația pietonală în cazul zonei centrale și de minimum 1,5 m în restul municipiului, iar utilizarea lor să nu afecteze circulaţia pietonală din zonă, spaţiile verzi şi alveolele pentru arbori. b) Se pot amenaja terase anuale inclusiv pe zonele unde s-au dezvoltat proiecte europene, amplasamentul fiind amenajat doar cu mobilier urban din materiale rezistente sau plastic de calitate superioară, mese, scaune, elemente de umbrire (umbrele/copertine/pergole) și jardiniere pentru delimitarea terenului, fără deteriorarea pavajelor sau asfaltului. c) Amplasarea tereselor nu vor perturba circulația pe domeniul public din zona respectivă şi nu vor afecta spațiile verzi. d) Deţinătorii spatiilor de alimentaţie publică pentru care se solicită amplasarea de terase au obligaţia de a asigura păstrarea integrităţii suprafaței terasei, precum şi igiena în interiorul acesteia. Orice deteriorare adusă suprafeței pe care se amenajează o terasă, în perioada de exploatare a terasei, va fi suportată de deţinătorul spaţiului deservit de terasa respectivă. ” Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 12. Terenurile aparținând domeniului public și privat al Municipiului Slobozia pot fi ocupate temporar, contra cost şi pe o perioadă determinată, fără licitație publică, pentru efectuarea comerțului stradal ocazional în fața spaţiilor comerciale de alimentaţie publică autorizate şi numai pentru amplasarea de terase anuale pentru desfacerea produselor de alimentaţie publică.” Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: Art.13.1 Terenul se va acorda ca drept de folosință pe perioada unui an calendaristic sau doar pe perioada sezonului cald, la cererea beneficiarului. După expirarea perioadei de folosință, beneficiarul va aduce terenul la starea iniţială, pe cheltuiala sa. 2. Acordarea în folosință a terenului pentru destinaţia “terasă se poate face pe o perioadă de maxim 5 ani cu posibilitatea prelungirii succesive pe aceeaşi perioadă, prin acordul părților, iar prețul este cel prevăzut pentru zona respectivă (construcții provizorii) în Hotărârea Consiliului local nr. 14/27.01.2011, indexat anual cu indicele de inflaţie. Tariful va fi achitată în două rate egale, prima rată până la 31 martie, cea de-a doua rată până la 30 septembrie a anului în curs. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 14. Preţul de folosinţă va fi cel prevăzut pentru zona respectivă (construcţii provizorii) în Hotărârea Consiliului Local nr. 14/27.01.2011, modificată și completată, indexat anual cu indicele de inflaţie, iar valoarea va fi achitată integral odată cu încheierea contractului. ” Art. 21 se abrogă iar articolele uleteriorare se vor renumerota în consecință. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art.23. Încălcarea dispoziţiilor art. 9 din prezentul Regulament constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda stabilită în actele normative incidente în domeniu. Contravenţiile stabilite prin Hotărâri de Consiliu Local se constată și se aplică de către agenții constatatori, împuterniciţi ai Primarului şi de către agenţi ai Politiei Locale, iar cele stabilite de legislaţia naţională de persoanele desemnate în acest sens în cuprinsul actului normativ încălcat. ” Art. II. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consililul Local al Municipiului Slobozia nr. 76 din 26.04.2018 privind aprobarea Regulamentului de stabilire şi delimitare a amplasamentelor pentru terase sezoniere și permanente, cu destinaţie comercială, în Municipiul Slobozia, cu modificările ulterioare, rămân nemodificate. Art. II. - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afișarea la sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe website-ul www.municipiulslobozia.ro. Art. IV. - Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al Municipiului, Serviciului Disciplina în Construcţii şi Evidenţă Patrimonială, Direcţiei Economice şi Finanţe Publice Locale și Serviciului Juridic şi Administraţie Publică Locală, în vederea aducerii la îndeplinire. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează, Meglei Gheorghe Gapriel Secretar General al Municipiului Slobozia 2) Jur. Tudoran Valentin Li Nr. 111 Din 30.04.2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă