28 aprilie 2020 · Inițiator: primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr

HCL 74/2020 Slatina adoptată

Propunerea de încadrare a tronsonului de drum comunal DC193, aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, în categoria funcțională a drumurilor de interes județean și trecerea acestuia din domeniul public…

Pe scurt

Se propune trecerea tronsonului de drum comunal DC193, aflat în Slatina, din domeniul public al municipiului în domeniul public al Județului Olt și încadrarea lui în categoria drumurilor de interes județean. Pentru locuitori înseamnă că administrarea și întreținerea drumului va fi preluată de județ, posibil îmbunătățiri sau finanțare din bugetul județean, iar utilizarea drumului va rămâne liberă pentru circulație. Decizia afectează în principal cine răspunde de întreținere, termenele de intervenții și bugetele alocate pentru acest tronson.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1)- Se aproba cererea Consiliului Judetean Olt cu privire la propunerea de incadrare a tronsonului de drum comunal DC193 aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, in categoria de folosinta a drumurilor de interesjudetean §i trecerea din domeniul public at municipiului Slatina, in domeniul public al judetului Olt

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 74 din 2020 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Propunerea de încadrare a tronsonului de drum comunal DC193, aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, în categoria funcțională a drumurilor de interes județean și trecerea acestuia din domeniul public al municipiului Slatina în domeniul public al județului Olt
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
74 / 2020
Data
28 aprilie 2020
Inițiator
primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M.kogalniceanu nr. 1 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

ConsiliulLocal al Municipiului Slatina Strada M.Kogalniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377;439233 fax: 0249/439336 e-mail: [email protected] site: www.primariaslatinaso Nr.74/28.04.2020 HOTARARE Referitoare la: propunerea de incadrare a tronsonului de drum comunal DC193, aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, in categoria functionala a drumurilor de interes judetean i trecerea acestuia din domeniul public al municipiului Slatina in domeniul public al judetului Olt Consiliul Local al Municipiului Slatina,intrunit in edinta ordinard din data de 28.04.2020. • Avand in vedere: - initiativa primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr. 17083/24.02.2020; - nota de fundamentare nr. 2121/24.02.2020 a Directiei Administrare Patrimoniu — Biroul EvidentA Domeniu Public §i Privat; - raport de specialitate nr.17528/25.02.2020; - adresa nr. 6730/20.06.2019 a Consiliului Judetean Olt inregistratA la Primaria Municipiului Slatina sub nr. 52705/25.06.2019, "prin care se solicita, a se supune aprobArii Consiliului Local at Municipiului Slatina, "Propunerea de incadrare a tronsonului de drum comunal DC193, aflatpe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, in categoria functionalc7 a drumurilor de interes judetean si trecerea acestuia din domeniul public al municipiului Slatina in domeniulpublic aljudefului Olt" - Hoararea Consiliului Local at Municipiului Slatina nr.92/07.04.2009, prin care a fost inclus in inventarul bunurilor ce apartin domeniului public al municipiului Slatina, tronsonul de drum comunal DC 193, aflat pe teritoriuul administrativ al municipiului Slatina; • - prevederile H.G. nr. 540/2000 privind aprobarea incadrarii in categorii functionale a drumurilor publice si a drumurilor de utilitate privata deschise circulatiei publice, cu modificarile §icompletarile ulterioare; - prevederile art. 7 lit, a), c), art. 8 alin. 1, lit. a), art. 12 atm. 2 §i art. 22 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicatA, cu modificarile §i completArile ulterioare; - avizul favorabil al Comisieijuridice §i de disciplina din cadrul Consiliului Local at Municipiului Slatina; - prevederile art. 294 alin (3),(5) cdin O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, In temeiul prevederilor art. 129 alin.(2) lit. c, §i art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu prevederile art. 196 alin.(1) lit, a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTARASTE: Art. 1. -(1)- Se aproba cererea Consiliului Judetean Olt cu privire la propunerea de incadrare a tronsonului de drum comunal DC193 aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, in categoria de folosinta a drumurilor de interesjudetean §i trecerea din domeniul public at municipiului Slatina, in domeniul public al judetului Olt. (2)- Datele de identificare ale tronsonului de drum comunal DC 193 aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, sunt prezentate in anexa ce face parte integrantA din prezenta hotArfire. c % Art. 2. - Predarea primirea tronsonului de drum comunal Dc 193, identificat la art. 1, se va face pe baza de proces-verbal de predare - primire. Art.3. - Prezenta hotArfire va fi comunicatA: - Institutiei Prefectului - Judetul Olt; - Primarului Municipiului Slatina; - Directiei Administrare Patrimoniu; - Directiei Arhitect Set - Consiliului Judetean Olt. 111 Pmedinte de §edinta ContrasemneazA, TITA Dumitrel-Vict Secretar general al municipiului Slatina Mihai-Ion ID! ii,HotArarea a fost adoptatA cu un numAr de 20 voturi„PENTRU" 20 - consilieri prezenti 0 - consilier absent 20 - consilieri in functie •-, ie Anexa la HCL nr.74/28.04.2020 DATE DE IDENTIFICARE cu privire la incadrarea unui tronson de drum DC 193, din categoria functionala a drumurilor de interes local in categoria functionala a drumurilor de interes judetean Nr. Denumirea Persoana juridica de la care Persoana juridica la Lungimea totala Pozitii kilometrice tronsonului de se transmite tronsonul de care se transmite Wm) Cit drum comunal drum sectorul de drum Partea carosabila (m) 1. DC193 Consiliul Local al Consiliul Judetean Olt 0,760 Km K m 3+280 Municipiului Slatina PC=6+ 2 m 4+040 '2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala