31 octombrie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr
HCL 418/2019 Slatina adoptată
Concesionarea prin atribuire directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a unor bunuri - rețele de alimentare cu apă și canalizare din cadrul obiectivului: „Amenajare parc la unitatea militară, str. Tunari nr. 1, în…
Pe scurt
Hotărârea decide concesionarea directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A. a unor bunuri din rețelele de apă și canalizare aferente obiectivului „Amenajare Parc la unitatea militară, str. Tunari nr. 1, Slatina”. Pentru locuitori înseamnă că lucrările de apă-canalizare ale parcului vor fi gestonate de această firmă, iar serviciile se plafonează în baza contractului existent, putând afecta termenele și întreținerea facilităților publice din zonă. Practic, se externalizează administrarea infrastructurii de apă și canalizare către compania respectivă în cadrul investiției menționate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba concesionarea prin atribuirea directa catre S.C. Compania de ApA Olt SA., a unor bunuri retele de alimentare cu apa $i canalizare din cadrul obiectivului: „ Amenajare pare la unitatea militarcr, str. Tunari nr. 1, in municipiul Slatina", ca bunuri de retur in cadrul contractului de delegare a gestiunii prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apd $i de canalizare, incheiat intre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitard „Oltul„ $i S.C. Compania de Apa. Olt S.A, identificate potrivit an.exei - parte integranth.' din prezenta hotarke
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Tunari, Artileriei, Ttmari §i Str. Artileriei - Teava, Reteaua Este Compusa.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 418 din 2019 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Concesionarea prin atribuire directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a unor bunuri - rețele de alimentare cu apă și canalizare din cadrul obiectivului: „Amenajare parc la unitatea militară, str. Tunari nr. 1, în municipiul Slatina”
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
418 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr
Consiliul local at municipiului Slatina
Str. M. Koga1niceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office@primariaslatinaso site: www.primariaslatina.ro
Nr.418/31.10.2019
HOTARARE
Referitoare la: concesionarea prin atribuire directA catre S.C. Compania de AO Olt S.A., a unor
bunuri — retele de alimentare cu apa si canalizare din cad rul obiectivului:„ Antenajare pare la
unitatea miliiard, str. Tunari nr. 1, in municipiulSlatina"
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA,intninit in edinta ordinard din data de
31.10.2019.
Avand in vedere:
• - initiativa Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr. 94435/29.10.2019;
- nota de fundamrntare nr. 14547/29.10.2019 a Directiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidenta
Domeniu Public $i Privat;
- raportul de specialitate nr. 94983/30.10.2019 al Primariei Municipiului Slatina;
- procesul - verbal de receptie nr. 90026/ 16.10.2019 incheiat la tertninarea lucrarilor: „ Amenajare
parc la unitatea militarä, str. Tunari nr. 1, in municipiul Slatina";
- Hotararea Consiliului Local Slatina nr.395/23.10.2019, prin care au fost incluse in inventarul
bunurilor ce apartin domeniului public al municipiului Slatina, obiectivele de investitii din cadrul lucrarii
"Amenajare parc la unitatea militarä, str. Tunari nr. I, in municipiul Slatina";
- contractul de delegare a gestiunii prin concesiune, a serviciilor publice de alimentare cu apa $i de
canalizare, inregistrat la S.C. Compania de Apa Olt S.A. la nr. 26/19.04.2007, incheiat intre Asociatia de
Dezvoltare Intercomunitard „Oltul„ $i S.C. Compania de Apa Olt S.A.;
- prevederile Legii nr. 241/2006 privind serviciu1 de alimentare cu apa si canalizare, cu modificarile
$i completgrile ulterioare;
- avizul favorabil at Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina.
In conformitate cu prevederile art. 129 aim. (2), lit"c" aim. 6 lit, a, coroborate cu
prevederile art. 139 aim. 3 lit. "g", art. 196 alin. 1 lit. "a", art. 297 alin. 1, lit. "a", din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ,
HOTA.RASTE:
Art. 1. - Se aproba concesionarea prin atribuirea directa catre S.C. Compania de ApA Olt SA., a
unor bunuri retele de alimentare cu apa $i canalizare din cadrul obiectivului: „ Amenajare pare la unitatea
militarcr, str. Tunari nr. 1, in municipiul Slatina", ca bunuri de retur in cadrul contractului de delegare a
gestiunii prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apd $i de canalizare, incheiat intre
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitard „Oltul„ $i S.C. Compania de Apa. Olt S.A, identificate potrivit
an.exei - parte integranth.' din prezenta hotarke.
Art. 2. - Concesionarea cAtre S.C. Compania de Apa. Olt S.A., a bunurilor identificate potrivit art. 1
din prezenta hotathre, se face pe durata derularii contractului de delegare prin concesiune a gestiunii
serviciilor publice de alimentare cu apä si canalizare din municipiul Slatina.
Art. 3. - Directia Administrare Patrimoniu, va incheia actul aditional la contractul de delegare prin
concesiune, a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, in termen de 30 de zile de la
adoptarea prezeritei hothrari.
Art.4. - Prezenta holarfire se comunica. la:
- Institutia Prefectului - Judetul Olt;
- Prima.rul Municipiului Slatina;
- Directia Administrare Patrimoniu;
- S.C. Compania de Apa Olt S.A. - Slatina, strada Artileriei nr. 2.
Contrasernneaza,
Secretar general al municipiuluiSlatina
Mihai - Ion IDI
Hotarfirea a fost adoptata cu 20 voturi PENTRU ".
20- consilieri prezenti
1 - consilier absent
21- consilieri in functie.
•
Anex4 la HCL nr. 418/31.10.2019
Cod de Anul Valoare de inventar Denumire act de proprietate
Nr. clasificare Denumirea bunului Elemente de identificare dobfindirii - lei- sau alte acte doveditoare
Crt.
1 2019 21.358,322 Proces verbal receptie nr.
Retea apa rece parc str. Timari Teavd Pe 100; dn32nun =74m1 i teava 90026/16.10.2019
nr. 1 dn 75 = 68 ml
2 Retea canalizare menajera, Teava PVC 2019 17.370,073 Proces verbal receptie nr.
parc str. Tunari nr. 1 Dn 20nun= 60 ml, 90026/16,10.2019
dn110 nun= 30m1
3 Retea de canalizare L= 150 ml 2019 65,476,585 Proces verbal receptie nr.
pluviala L = 150 in 90026/16.10.2019
4 Retea apa rece strad cuprinsa Reteaua este compusa din: 2019 73.783,546 Proces verbal receptie nr.
intre str. Ttmari §i str. Artileriei - teava PE 100 Dext 110 mm 90026/16.10.2019
L =368m1
5 Retea canalizare pluviala str. Reteaua este compusa din: 222.104,325 Proces verbal receptie nr,
Tunari nr. 1 - teava PVC d=315mm; L = 670 ml 90026/16.10.2019
TOTAL 400.092,851
Presedh
VS 0% on .
*
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.