30 ianuarie 2018 · Inițiator: viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.3492/12.10.201 8

HCL 14/2018 Slatina adoptată

Concesionarea prin atrbuire directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A. a unor bunuri imobile - stații de pompare ape uzate ca bunuri de retur în cadrul contractului de delare a gestiunii, prin concesionare, a…

Pe scurt

Se hotărăște să se dea în concesiune directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A. anumite stații de pompare a apei uzate, ca bunuri returnate în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciilor de apă și canalizare. Această concesionare este valabilă pe durata contractului de delegare a gestiunii, adică pe perioada în care S.C. Compania de Apă Olt S.A. gestionează serviciile pentru apă și canalizare. Pentru locuitori înseamnă că stațiile respective vor continua să opereze în cadrul aceleiași gestiuni, iar eventualele investiții sau reparații vor intra în responsablitatea concesionarului, fără impact imediat asupra tarifelor sau termenelor de plată menționate în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă concesionarea prin atribuirea directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a unor bunuri imobile — staţii de pompare ape uzate, identificate potrivit anexei - parte integrantă din prezenta hotărâre, ca bunuri de retur în cadrul contractului de delegare a gestiunii prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Oltul, şi S.C. Compania de Apă Olt S.A

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 14 din 2018 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Concesionarea prin atrbuire directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A. a unor bunuri imobile - stații de pompare ape uzate ca bunuri de retur în cadrul contractului de delare a gestiunii, prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
14 / 2018
Data
30 ianuarie 2018
Inițiator
viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.3492/12.10.201 8
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri · Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Slatina

Cât cere piața

În septembrie 2026, casele din Slatina se cereau cu 1.237 € pe metru pătrat (preț median, din 116 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Slatina.

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Slatina Judeţul Olt — România Str. M. Kogălniceanu, nr.1, Slatina, Olt, 0500, tel. 0249/439337 Nr. 14/30.01.2018 HOTĂRÂRE Referitoare la: concesionarea prin atribuire directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a unor bunuri imobile — staţii de pompare ape uzate, ca bunuri de retur în cadrul contractului de delegare a gestiunii, prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.01.2018. Având în vedere: - iniţiativa viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.3492/12.10.201 8; - referatul de specialitate nr. 190/12.01.2018 al Direcţiei Administrare Patrimoniu; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina nr. 140/31.10.2016 referitoare la inventarierea ca bunuri ce aparțin domeniului public al municipiului Slatina, a unor bunuri imobile - stații de pompare ape uzate; - contractul de delegare a gestiunii prin concesiune, a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Oltul, şi S.C. Compania de Apă Olt S.A. - prevederile Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare; - avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina. În conformitate cu prevederile art. 36 (2), lit.”c” şi lit *d”, alin 6, lit. a), pet. 14, coroborat cu art. 45(3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE : Art. 1. Se aprobă concesionarea prin atribuirea directă către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a unor bunuri imobile — staţii de pompare ape uzate, identificate potrivit anexei - parte integrantă din prezenta hotărâre, ca bunuri de retur în cadrul contractului de delegare a gestiunii prin concesionare, a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Oltul, şi S.C. Compania de Apă Olt S.A. Art. 2. Concesionarea către S.C. Compania de Apă Olt S.A., a staţiilor de pompare identificate potrivit art. 1 din prezenta hotărâre, se face pe durata derulării contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare. Art. 3. Direcţia Administrare Patrimoniu, va încheia actul adiţional la contractul de delegare prin concesiune, a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri. _ Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică la - Instituţia Prefectului - JudeţăikOlt: - Primarul Municipiului Slatihă; - Direcţia Administrare Paţrimoniii; Ş | - S.C. Compania de Apă li S.A.» “Slatina strada, Artileriei nr. 2. SN Avizat de legalitate Secretarul municipiului Slatina, Mihai - Ion IDIT Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „PENTRU” si 2 abtineri. 19 - consilieri prezenţi 2 - consilieri absenţi 21 - consilieri în funcţie. | eursoajăă 10.1N Mie ulpos 9p a9ipăsod | "07 = H “UpPu6T =U0 :AX PT = d :9|RONSHI0poe12o no odiuodo.23]2 enoq F6S8S 4 DUIDIS LV) DP PAbIOUN,] D240) UI PS119SU PUN (HaInSgugA "DS [iqeso1ea) dui | ap u949) op ejegeadns od ueaoygns pefeuoue 259 elis Z90q IV BpeI)S NO 191j09S19U! PUOZ “MINSEULIA epea3S 9d “eupe]S [nrdporunur uy Ejenis opezn ode a1edurod op o1jr)s W67 = H “Up =U0 MAX Lp = d :9[9onsHoyoereo no oduiodo.o9]o znoq ZOS9S 114 DUIIDIS LV D B4b10Un] P244DD Ul PSIAOSUI Puf duig'L ap u919] 9p ejezexdns — :dui s6*9 op tiejeadns ui | gueaoyeldns arțonasuoo — “up gsnduioo 2959 1$ '11417SPUD)PW DPD+4]S— A -:ppbazad 27po14doad [1qouut — 37 -*(api2a ntjvds) 21pqnd ntuouop — = 310.10 Auuad - N - :O|ÂRIULOSA ULId ByPOINUSPI 9959 ereS VOIE Auuod du “NSEuEIA epea3s 9d “eupe[S [nrdporunur uy eyenyis oșezn ode oedurod ap 21jt)s W67 = H :Upou 7 =u0 :AX IP = d :9[Ronsueoeaeo no odurodo.no3[9 191 “CGS 44 DULDPIS LV DP PAPIOUN] D214DD) UI PSIAOSUI Pun “Bugs up p1e3 no unuwfoaduu dur “gg ap u19) 3p ejeyeadns - cueaoțeadns [eriaed 1 ueonqns eyefeuouue *dui 96*0£ 9p eiezerdns ui a1ţon.ysuoo - :uip esnduroo 99s9 15 'NOS2U0Ţ U2ÂNI 415 - S *DUNDIS npmidrorunuut JP IDatad niuouop U242] —I-N ISA - N - :9ȚeyeULDAA ULId pyeoInUuapI as eljeS NISAUOI u9âng epeazs od “eupe]S [nrdprunuu uy penis opezn ode axedurod op o1je]s Up = H “UPPu0p =u0 AX EL = d :9|Ronsuoyoeeo no aduiodo.oaje znoq 1685 14 DUDIS LV D DADIDUny] D214D) Ul DSIAOSUI Puulf “purags up pată no gunuifoadiuj diu s0L9p u919 ap vjejeadns - cueaoqns [erjued 15 ueoyerdns pyefeuoule dur €L*97 2p puinajsuoo piejerdns ui [9 a1jon.nsuoo - “up gsnduroo 9]so I$ “dqnd nuouop -S = 20 [N24p DPDAIS — A -*PIbatad 2piotidoad - ISN - :opijeypuloaA ud pyeorguopi 9959 erje)s IN[noaV epe.a)s 2d “eune[S [nidiorunur uy gjenşis oyezn ode oxedurod op 2rjv)s L1E30q D1EXIJNUAPI 9p 3)udu12/4 n[nunq Eoaunuoq 19 N 8107'10'0£/pI 1u'1DH el Exouy

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala