11 septembrie 2014 · Inițiator: Primarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.84474/08.09.2014 la proiectul de hotărâre

HCL 356/2014 Slatina adoptată

Trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat, a unor mijloace fixe - construcții, situate în municipiul Slatina, Strada Tunari, nr. 1

Pe scurt

Se decide trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor construcții situate pe strada Tunari nr. 1 din Slatina pentru a le scoate din funcțiune. Aceasta înseamnă că აქტivul devine proprietate privată a municipiului și nu mai face parte din activele publice; pe lista de inventar se vor actualiza bunurile respective. Pentru locuitori, nu apar costuri imediate, dar eventualele operațiuni de valorificare sau casare pot influența bugetul local în termene și etape viitoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat, a unor mijloace fixe — construcții, situate în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1, identificate potrivit anexei parte integrantă din 9 prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Tunari.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Tunari” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 356 din 2014 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
356 / 2014
Data
11 septembrie 2014
Inițiator
Primarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.84474/08.09.2014 la proiectul de hotărâre
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
Tunari nr. 1 (hartă) · Tunari (hartă) · M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro QUALITY Certificat Nr.259 ISO 9001 Nr.356/11.09.2014 HOTĂRÂRE Referitor la: trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat, a unor mijloace fixe — construcții, situate în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 11.09.2014 Având în vedere: - inițiativa Primarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.84474/08.09.2014 la proiectul de hotărâre ; - referatul de specialitate nr.84476/08.09.2014 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat; - Hotărârea Guvernului nr. 948/26.09.2012, modificată prin H.G. nr. 40/2014; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 20/19.02.2013 privind includerea în inventarul bunurilor ce 9... domeniului public al municipiului Slatina, a imobilului — teren şi construcții situat în strada Tunari nr. L. - planul de amplasament al imobilului - teren şi construcții, situat în Slatina, strada Tunari nr. |; - dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 112/2000 aprobată prin Legea nr. 246/2001, pentru reglementarea procesului de scoatere din functiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităților administrativ teritoriale; - dispoziţiile art. 10 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; - avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina; În conformitate cu prevederile art. 36 (2), lit.”e” coroborate cu prevederile art. 45(3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art. 1 - Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat, a unor mijloace fixe — construcții, situate în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1, identificate potrivit anexei parte integrantă din 9 prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune. Art. 2, - Se completează anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 21/18.01.2006 prin care a fost însuşit inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina, cu bunurile imobile menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului Judeţului Olt; - Primar ieipiului Slatina; Avizat de legalitate Secretarul Municipiului Mijloace fixe Anexă la HCL nr. 356/11.09.2014 SITUAŢIE - construcții situate în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1, ce se trec din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat Nr. Cod de Anul dării în folosinţă/ Valoare de Denumire act de proprietate sau Crt. clasific Denumirea bunului Elemente de Anul anul ieşirii din inventar alte acte doveditoare are identificare dobândirii | funcţiune - lei- 1, Pavilion A — comandament Construcție parter şi 1913/1963 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.2. — Situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | etaj, 2012 Durata normală de 46430,28 Protocol nr. A3707/23.11.2012 Sc - 673 mp funcţionare (600 luni) Scd — 1346 mp 2. 1.6.1]; Pavilion B2 — dormitor Construcţie parter 1913/1945 H.G. nr. 948/26.09.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 614 mp 2012 Durata normală de 25092,14 Protocol nr. A3707/23.11.2012 funcţionare (384 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 3, 1:6.1.]; Pavilion B3 — dormitor Construcţie parter 2012 H.G. nr. 948/26.09.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 419 mp 1913/1945 19559,95 Protocol nr. A3707/23.11.2012 Durata normală de H.C.L. nr. 20/19.02.2013 funcţionare (384 luni) 4. 1.6.2.1. Pavilion C — infirmerie Construcţie parter H.G. nr. 948/26.09.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 255 mp 2012 1913/1949 17913,55 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 Durata normală de H.C.L. nr. 20/19.02.2013 funcţionare (420 luni) 5. Pavilion C 1- capelă militară Construcţie parter 2005/2045 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.4 situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 112 mp 2012 Durata normală de 333679,69 Protocol nr. A3707/23.11.2012 funcţionare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 6. Pavilion E- atelier Construcţie parter 2012 1913/1953 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc =272 mp Durata normală de 7759,78 Protocol nr. A3707/23.11.2012 funcţionare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 TA Pavilion E1- atelier auto Construcţie parter 1913/1953 H.G. nr. 948/26.09.2012 1:31 situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 381 mp 2012 Durata normală de 9134 Protocol nr. A3707/23.11.2012 funcţionare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 8. Pavilion F- punct control Construcţie parter 1913/1953 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1 situat în Slatina, strada Tunari nr. | - Sc = 81 mp 2012 Durata 110590 Protocol nr. A3707/23.11.2012 normală de H.C.L. nr. 20/19.02.2013 funcţionare (480 luni) 9. Pavilion FI — grajd Construcţie parter 1913/1953 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1 Situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — 9 1252 mp 2012 Durata nornff) 34618,62 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare ( 480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 10. Pavilion F2 — bloc alimentar Construcţie parter — 1913/1973 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.2 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | Sc = 1119 mp 2012 Durata normală de 72295.48 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 funcţionare (720 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 ihlă Pavilion F3 — grajd Construcţie parter 1913/1973 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc = 1272 mp 2012 Durata normală 38913,76 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcţionare (720 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 12; Pavilion F4 — grajd Construcţie parter 1913/1973 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 1256 mp 2012 Durata normală 37367,49 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (720 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 ilek Pavilion FS — grajd Construcţie parter 1913/1973 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc = 367 mp 2012 Durata normală 3006,55 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (720 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 14. Pavilion G — magazie materiale Construcţie parter 1913/1943 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.53; situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 102 mp 2012 Durata normală 1531,99 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 15; Pavilion H — magazie echipament Construcţie parter 1913/1943 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc = 223 mp 2012 Durata normală 887,62 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) 16. Pavilion 1 — infirmerie Construcţie parter 1913/1948 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.2.1. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc = 440 mp 2012 Durata normală 615,65 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (420 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 17. | 1.6.2.1. | Pavilion J- baie -spălătorie Construcţie parter 1913/1948 H.G. nr. 948/26.09.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 | — Sc = 258 mp 2012 Durata normală 7112,76 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (420 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 18. Pavilion L — punct control tehnic Construcţie parter 1913/1953 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc =90 mp 2012 Durata normală 1185,51 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 19. Pavilion LI — rampă spălare Construcţie parter 1961/1985 H.G. nr. 948/26.09.2012 1:36; situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 30 mp 2012 Durata normală 286,40 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (288 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 20. Pavilion L2 — magazie Construcţie parter 1961/1991 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. situat în Slatina, strada Tunari nr. | | — Sc = 13 mp 2012 Durata normală 177,58 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (288 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 21, Pavilion M- remiză tunuri Construcție parter 1915/1955 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 554 mp 2012 Durata normală 3235,67 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcționare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 22; Pavilion O — magazie echipamente Construcţie parter 1914/1944 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 496 mp 2012 Durata normală 2519,74 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 23. Pavilion Ol — magazie Construcţie parter 2012 1914/1944 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.53. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 168 mp Durata normală 801,78 Protocol nr. A3707/23.11.2012 i » de funcționare Er ui H.C.L. nr. 20/19.02.2013 24. Pavilion P- săli de clasă Construcţie parter 1914/1946 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.1.1 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 53 mp 2012 Durata normală 1145,31 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcţionare (384 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 25. Pavilion P2 — săli de clasă Construcţie parter 1985/2017 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.1.1. | situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc =26 mp 2012 Durata normală 47609,34 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (384 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 26. Pavilion R — magazie Construcţie parter 1914/1944 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. Situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 594mp 2012 Durata normală 3464,79 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) 27. Pavilion RI — magazie Construcţie parter 1914/1944 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc =247 mp 2012 Durata normală 1947,09 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 28. Pavilion R2 — magazie C.L. Construcţie parter 1914/1944 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.3, situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 72 mp 2012 Durata normală 1861211 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 29. Pavilion PI — staţie încărcat Construcţie parter 1983/2008 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.5. acumulatori (SIA) — Sc=23 mp 2012 Durata normală 26079,80 Protocol nr. A3707/23.11.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. | de funcționare (300 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 30. Pavilion S — bordei Construcţie parter H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 130 mp 2012 1962/1974 2834.71 Protocol nr. A3707/23.11.201 Durata normală H.C.L. nr. 20/19.02.2013 de funcţionare (144 luni) 31. Pavilion SI — bordei Construcţie parter 1967/1979 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc =75 mp 2012 Durata normală 2339,36 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcţionare (144 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 32. Pavilion S2 - bordei Construcţie parter 1967/1979 H.G. nr. 948/26.09.2012 1:24:24 situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 75 mp 2012 Durata normală 2339,36 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (144 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 33. Pavilion S3 - bordei Construcţie parter 1967/1979 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc= 75mp 2012 Durata normală 2339.36 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (144 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 34. Pavilion S6 — pătul Construcţie parter 1980/2010 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.6. situat în Slatina, strada Tunari nr. ] — Sc = 50mp 2012 Durata normală 20759,67 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 35. Pavilion T2 — remiză PSI Construcţie parter 1980/2020 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1. situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 130mp 2012 Durata normală 33811,19 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcționare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 36. Pavilion U- magazie Construcţie parter 1980/2010 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.3. Situat în Slatina, strada Tunari nr. | — Sc = 400mp 2012 Durata normală 59845,93 Protocol nr. A3707/23.11.2012 de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 37. Pavilion U 1 — remiză atelier Construcţie parter 1982/2022 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.3.1. Situat în Slatina, strada Tunari nr. | 2012 328128,72 Protocol nr. A3707/23.11.2012 — i ] 270 mp Durata i 3 de funcționare (480 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 38. Pavilion U 2 — magazie Construcţie parter 1991/2021 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 189 mp 2012 Durata normală 129659,96 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcționare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 39. Pavilion V — centrală termică Construcţie parter 2012 1993/2023 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.6.5. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 80mp Durata normală 168104,61 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcționare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 40. Pavilion WIl — depozit materiale | Construcţie parter şi 2012 1987/2017 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.3. tehnice etaj Durata normală 74047.90 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 Sc — 72 mp de funcționare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 Sed — 144 mp N. Pavilion X — depozit materiale | Construcţie parter 1984/2009 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.5, chimice — Sc = 36mp 2012 Durata normală 78285,17 Protocol nr. A3707/23.11.2012 Situat în Slatina, strada Tunari nr. | de funcţionare (360 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 42. Pavilion X1 — depozit materiale | Construcţie parter 1984/2009 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.5.5. chimice — Sc = 17mp 2012 Durata normală 36967.76 Protocol nr. A3707/23.11.2012 situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 de funcționare (300 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 43. Pavilion Z — şopron Construcție parter 1983/1995 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.2. Situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 113 mp 2012 Durata normală 468,90 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcţionare (144 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013 44. Pavilion ZI — şopron Construcţie parter 1983/1995 H.G. nr. 948/26.09.2012 1.2.2. situat în Slatina, strada Tunari nr. 1 — Sc = 360 mp 2012 Durata normală 1494,15 Protocol nr. A3707/23.1 1.2012 de funcționare (144 luni) H.C.L. nr. 20/19.02.2013

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala