7 august 2014

HCL 307/2014 Slatina adoptată

Acordarea de stimulente financiare sportivilor de performanță și antrenorilor din Municipiul Slatina care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene și Mondiale 2014

Pe scurt

Consiliul Local din Slatina aprobă acordarea de stimulente financiare pentru sportivi de performanță și antrenorii din Slatina care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene și Mondiale în 2014. Sumele pentru aceste stimulente vor fi puse din bugetul local, la capitolul Cultură, Religie și activități sportive și de tineret, iar hotărârea stabilește cine primește și cum se implementează (prin direcțiile locale responsabile). Practic, locuitorii vor vedea în buget o alocare suplimentară pentru recunoașterea performanțelor sportive și impactul se reflectă în finanțarea pentru sport în municipiu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se alocă din bugetul local, Capitolul 67.02. *Cultură, Religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 307 din 2014 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
307 / 2014
Data
7 august 2014
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)
Teme
Cultură și sport

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro ROIAANIAN QUALITY! Certificat Nr.239 150 9001 Nr. 307407.08.2014 HOTĂRÂRE Referitor la : acordarea de stimulente financiare sportivilor de performantă şi antrenorilor din Municipiul Slatina care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Mondiale 2014 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 07.08.2014. Având în vedere: - Anexa nr. | la HCL nr.83/06.03.2014 privind aprobare programe şi proiecte culturale şi manifestări sportive pe anul 2014, modificată și completată de HCL nr. 131/2014 și HCL nr. 298/2014; - expunerea de motive a Primarului Municipiului Slatina nr.73953/06.08.2014; - referatul de specialitate al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat cu nr.73955/06.08.2014; - avizul favorabil al Comisiei de buget finanțe; - avizul favorabil al Comisiei pentru activități socio - culturale, culte şi sport; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) şi art. 36 alin. (6) lit. a), pct. 5 şi pct.6 coroborat cu art. 45 alin. (1), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂSTE.: Art, 1. Se aprobă acordarea de stimulente financiare sportivilor de performanţă şi antrenorilor din Municipiul Slatina care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Mondiale 2014, conform anexelor 1, 2 şi 3 parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 se alocă din bugetul local, Capitolul 67.02. *Cultură, Religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret”. Art. 3. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Primarul municipiului Slatina, Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Direcţia Economică. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului - Judeţul Olt; - Primarul municipiului Slatina; - Direcţia Economică; - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat; - Compartimentul Cultură Sport; - Persoanele nominalizate în Anexele nr. 1, 2 şi 3 la prezenta hotărâre. Presei Aeșelință, 7 A Avizat de legalitate ari ea 7 îş Pi NA Secretarul piupicipiului Slatina, AA? a'Cistina - Consilier dy] Mih on IDITA Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro MOVEMENT ROMANIAN QUALITY Certificat Nr.289 150 9001 Anexa nr. 1 la HCL. Nr. 307/07.08.2014 Tabel nominal cu sportivii de performanță şi antrenorii din Municipiul Slatina care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Mondiale 2014 Nr. Crt. Nume şi prenume Box Localitate Premiu l. Turcin Luminiţa Medalie de bronz la Slatina 2000 lei Campionatul European de Seniori 2. Radu Florina Medalie de argint la Slatina 3000 lei Campionatul European de Seniori 3. Gălbenuşe Constantin Antrenor Slatina 3000 lei Tomircanu Mar Popa Preşedinte de şedinţă posarii Mircea A xistina- Consiler 4 [Uau Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 E.-mail: pms_itQprimariaslatina.ro QUALITY Certificat Nr.289 150 9001 Anexa nr. 2 la HCL. Nr. 307/07.08.2014 9 Tabel nominal cu sportivii de performanță şi antrenorii din Municipiul Slatina care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Mondiale 2014 Nr. Crt. Nume şi prenume Tenis de masă Localitate Premiu Il. Lupu Diana Medalie de bronz la Slatina 2000 lei Campionatul European de Juniori 2. [persoană fizică] 4 Medalii de aur la Slatina 3000 lei Campionatul European de Cadeţi 3. Arnăutu Petre Antrenor Slatina 3000 lei e Acu MOVEMENT Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro ROMANIAN QUALITY Certificat Nr.289 150 9001 Anexa nr. 3 la HCL. Nr. 307/07.08.2014 Tabel nominal cu sportivii de performanță şi antrenorii din Municipiul Slatina care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Mondiale 2014 Nr. Crt. Nume şi prenume Handbal Localitate Premiu LE Bazaliu Bianca Campioană Mondială Slatina 5000 lei Juniori PĂ Kozma Gavril Antrenor Slatina 5000 lei Tomireanu-M - Consiler Preşedinte de A N Dosar i Ma FI AS A, Mi Na Po * £: Se Dra MS „9 Seat IL SIL LU i,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala