31 iulie 2023 · Inițiator: Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr

HCL 187/2023 Slatina adoptată

Trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, în domeniul privat, a unor mijloace fixe - stații de călători și aprobarea dezafectării acestora

Denumire
Hotărârea nr. 187 din 2023 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
187 / 2023
Data
31 iulie 2023
Inițiator
Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor mijloace fixe aparținând stații de călători și aprobarea dezafectării acestora. Pentru locuitori înseamnă faptul că acele stații nu vor mai fi proprietate sau administrare publică; vor exista modificări în administrarea patrimoniului și posibil costuri sau impact în accesul/serviciile de transport, în funcție de consecințele dezafectării. Detalii despre termene, bani sau zone afectate nu sunt specificate în rezumatul acestei hotărâri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Consiliul local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: officeRprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro Nr.187/31.07.2023 HOTĂRÂRE Referitoare la: trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, in domeniul privat, a unor mijloace fixe - staţii de călători şi aprobarea dezafectării acestora CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, Intrunit 1n şedinţa ordinară din data de 31.07.2023. Având 1n vedere: - referatul de propunere nr.7783/27.07.2023 al Direcţiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidenţă Domeniu Public şi Privat; - iniţiativa Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr. 64986/27.07.2023 al Primarului Municipiului Slatina; - raportul de specialitate nr.64995/27.07.2023 al Compartimentului juridic contencios; - inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina, Insuşit de Consiliul Local prin Hotătirea nr. 66/1999 atestat prin H.G. nr. 1355/2001 — Anexa 2, poziţia nr. 472; - H.G. nr. 1553/2009 pentru modifIcarea şi completarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 1355/2001, pozitia nr. 174 din anexă; - Hotătirea Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 128/14.05.2008; - Contractul de servicii pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane cu autobuze in municipiul Slatina, Inregistrat la Primăria municipiului Slatina - Direcţia Generală Economică sub nr. 106619/29.12.2017; - adresa Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională, Inregistrată la Primăria Municipiului Slatina sub nr. 41937/10.05.2023, transmisă Direcţiei Administrare Patrimoniu şi Inregistrată sub nr. 4515/11.05.2023; - prevederile art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale; - dispoziţiile art. 7, alin (17), Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina, In conformitate cu prevederile 129 alin. 2 lit. c) şi art. 361 alin. 2 coroborate cu prevederile art. 139 alin.1 şi art. 196 alin. 1 lit "a" din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art.1 - Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Slatina, 1n domeniul privat, a mijloacelor fixe - staţii de călători potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 - Se aprobă dezafectarea mijloacelor fixe — staţii de călători, identificate potrivit anexei la prezenta hotărâre. Art.3. - S.C. Loctrans S.A., va utiliza staţiile de călători ce fac obiectul concesiunii, pană la dezafectarea efectivă a acestora. Art. 4. - Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Slatina şi se comunică la: - Instituţia Prefectului - Judeţtil Olt; - Primarul Municipiului Slatina; - Direcţia Administrare Patrimoniu; - Direcţia--6-e-ntraWEconomică; - Ar114,4\şef.' /7( ( • 4, reşedikit,e `şcli+, Contrasemneazh, AN SU CoistA'ti Secretar general al municipiuluţStăl— ina ) Mihai - Ion IDITA kr,s44 Hotărârea a fos 17 voturi „PENTRU" şi 1 abţinere. 18 - consilieri prezenţi 3 - consilieri absenţi 21 - consilieri in funcţie. PS — 03/F5 Anexă la HCL nr. 187/ 31.07.2023 Nr. Cod de Valoare Crt. clasificare Denumirea bunului Elemente de identificare Anul de Situaţia juridică dobândirii inventar - Iei- 1. Staţie pentru călători Staţia este amplasată isn str. Piaţa Gării, cu vecinătăţile: 2007 10135,23 H.C.L. nr. - zonă «Gară » - N, S şi V- parcare zonă Gară; - E - Gară. 12814.05.2008 2. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Crişan, cu vecinătăţile: 2007 H.C.L. nr. N, E şi V —strada Crişan; S - Complex comercial strada 10135,23 12814.05.2008 „Crişan" Crişan (farmacia Adonis) 3. Staţie pentru călători Staţie „S.C. ALRO S.A. (amplasată In parcarea S.C. ALRO 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona "ALRO" S.A.) 12814.05.2008 4. Staţie pentru călători Staţia este amplasată pe strada Ec. Teodoroiu, zonă blocuri 5 2007 10135,23 H.C.L. nr. Lic. Metalurgic (vis-a-vis) şi 7, cu vecinătăţile:N, E şi V — spaţiu verde adiacent 12814.05.2008 blocurilor 5 şi 7; S — trotuar strada Ec. Teodoroiu 5. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Ec. Teodoroiu, zonă Liceul 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona «Lic. Metalurgic» Metalurgic şi bloc 8 cu vecinătăţile: -N — trotuar strada 12814.05.2008 Ecaterina Teodoroiu; S, E şi V — trotuar strada Ec. Teodoroiu, adiacent blocului 8 6. Staţie pentru călători Staţie amplasată in parcarea S.C. ALPROM S.A. 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona „ALPROM" 12814.05.2008 7. Staţie pentru călători Staţie amplasată "in zona intersecţiei b-dului A.I. Cuza cu str. 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona „Tunari" zonă bloc S18 Tunari cu vecinătăţile: -N, E şi V — trotuar b-dul A.I. Cuza 12814.05.2008 adiacent blocului S18; S— b-dul A.I. Cuza; E — intersecţia străzii Tunari cu b-dul A.I. Cuza 8. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe b-dul A.I. Cuza, zonă bloc D18, cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. „Tunari" zonă bloc D18 vecinătăţile. 12814.05.2008 N — b-dul A.I. Cuza; S, E şi V — trotuar adiacent blocului D18 din b-dul A.I. Cuza 9. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Crişan, in faţa bazinului de tnot 2007 10135,23 H.C.L. nr. strada Crişan didactic, pe sensul de mers către strada Primăverii; 4/13.01.2021 10. Staţie pentru călători Staţia este amplasată pe strada Cireaşov "in apropierea staţiei 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona « TMUCB » peco (Lukoil), 1n zona S.C. Celulobloc S.R.L. 12814.05.2008 11. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe str. T.Vladimirescu vis-a-vis de S.C. 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «A.C.H.» Hidroconstrucţia S.A. 12814.05.2008 12. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Crişan, zona Hotel „Parc" 2007 10135,23 H.C.L. nr. Hotel „Parc" 12814.05.2008 13. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Libertăţii, zonă ACR, cu 2007 10135,23 Zona «A.C.R.» vecinătăţile :N, S şi V — trotuar strada Libertăţii - zonă bloc GA8 şi GA8A; E - strada Libertăţii 14. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Libertăţii— vis-a vis de S.C. 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «Poştă « Romtelecom S.A., cu vecinătăţile: N, S şi V — trotuar strada 12814.05.2008 Libertăţii - zonă bloc 1;E — strada Libertăţii 15. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe b-dul A.I. Cuza - zona „Valcea", bloc 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona « Vâlcea » bloc V29, cu vecinătăţile: N — b-dul A.I. Cuza; S —E şi V — trotuar 12814.05.2008 b-dul A.I. Cuza - zonă bloc V 29 16. Staţie pentru călători Staţie b-dul A.I. Cuza - zona „Vâlcea", cu vecinătăţile: 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona « Valcea » N - bloc V3;S — b — dul A.I. Cuza; 12814.05.2008 E şi V — trotuar b-dul A.I. . Cuza 17. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Comişei, lângă staţia de carburanţi 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona „OMV" OMV, cu vecinătăţile:N — strada Cornişei;S,E şi V — trotuar 12814.05.2008 strada Corni§ei — zonă staţie carburanţi OMV 18. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Comişei, vis —a vis de staţia OMV, 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona „OMV" — vis-a-vis cu vecinătăţile:N — vulcanizare; S - strada Cornişei;E — 12814.05.2008 trotuar strada Comişei;V — alee acces strada Piteşti 19. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Primăverii zona bloc PM2, cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «Liceu sportiv » vecinătăţile: 12814.05.2008 N, S şi E — trotuar strada Primăverii — zonă bloc PM2; V — strada Primăverii 20. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Piteşti, lângă S.C. ALTUR S.A. 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona S.C. ALTUR S.A. 12814.05.2008 21. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Piteşti, vis-a-vis de S.C. ALTUR 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona vis-a-vis de S.C. S.A. 12814.05.2008 ALTUR S.A. 22. Staţie pentru călători Staţie „Steaua" - amplasată pe strada Ec. Teodoroiu 1n 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona „Steaua" apropierea pieţei „Steaua" 12814.05.2008 23. Staţie pentru călători Staţie Autogară - amplasată pe strada Cireaşov - lângă Liceul 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona « Autogară » I.P.T.A.P.A. 12814.05.2008 24. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Drăgăneşti — zona S.C. PIRELLI 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «S.C.PIRELLI S.A.» S.A. 12814.05.2008 25. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Basarabilor, 1n faţa blocului 2BC, 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona „Minulescu" pe sensul de mers către strada Popa Şapcă, vis-s vis de 4/13.01.2021 Colegiul National Ion Minulescu 26. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Văilor, cu vecinătăţile: 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona« Colmplex Minimax » N — strada Văilor; S, E şi V — trotuar strada Văilor adiacent 12814.05.2008 blocului 11 27. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Văilor, cu vecinătăţile: 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona«Colmplex Minimax » S — strada Văilor; N, E şi V - trotuar adiacent blocului 14 din 12814.05.2008 strada Văilor 28. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Cuza Vodă — zonă Şc. Generală nr. 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «Şc. Generală nr. 11" 11 12814.05.2008 29. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Strehareţi, zonă Cimitir 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «CimitirStrehareţi» 12814.05.2008 30. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Mănăstirii In zona Palatului de 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona «Tribunal» Justiţie, cu vecinătăţile:N — strada Mănăstirii; S — Palatul de 12814.05.2008 Justiţie ; E şi V — trotuar strada Mănăstirii 31. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe b-dul A.I. Cuza, zona „Union", cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona „Union" vecinătăţile:N —trotuar zonă bloc,, Union"; S, E şi V- trotuar 12814.05.2008 b-dul A.I. Cuza 32. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Arcului zona bloc GA 18 cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. Zona «Finanţe» vis-a-vis vecinătăţile :N, S şi V - strada Arcului;E - trotuar zonă bloc 12814.05.2008 GA 18 33. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Arcului zona „D.G.F.P.S." cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «Finanţe» vecinătăţile:N, S şi V — trotuar strada Arcului zona „ D.G. 12814.05.2008 F.P.S.; E — strada Arcului 34. Staţie pentru călători Staţie amplasată 'in zona intersecţiei b-dului A.I.Cuza cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona « Biserică Gară « strada Artileriei, cu vecinătăţile : 12814.05.2008 - N - intersecţia străzii Artileriei cu b-dul A.I. Cuza; - S şi V — trotuar strada Artileriei, zonă biserică ; - E — strada Artileriei 35. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Artileriei - zonă Complex 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «Lidl» comercial — «Lidl » , cu vecinătăţile :N, S şi E — trotuar strada 12814.05.2008 Artileriei, adiacent Complexului Comercial « Plus » ;V — strada Artileriei 36. Staţie pentru călători Staţie amplasată pe strada Artileriei vis-a- vis de Complex 2007 10135,23 H.C.L. nr. zona «S.C. ACETI S.A.» « PLUS », cu vecinătăţile :E — strada Artileriei;N, S şi E — 12814.05.2008 trotuar adiacent stqăzii Artileriei 37. Staţie pentru călători str. Staţie amplasată pe strada Mănăstirii, zona intersecţiei cu 2007 10135,23 H.C.L. nr. Manastirii strada Milcovului 4/13.01.2021 38. Staţie de călători situată pe Staţie de călători situată pe strada Cireaşov, zona 2001 8.000 H.G. nr. 1355/2001 strada Cireaşov intersecţiei cu strada Constructorului poz. 472 39. Staţie de călători strada Situată pe strada Podgoriilor,,- -- ,„ 2006 2940,11 H.G. nr. 1553/2009 Podgoriilor Construcţie In suprafaţă Construită7d_ 8,42 mp poziţia 1742 — de,sedi ANT(NECU Con ; an

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă