545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 88
din 24
mai 2017
privind prelungirea unor contracte de închiriere
având ca obiect spații cu altă
destinație decât locuință,
încheiate cu persoane juridice
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
13.006/12.05.2017, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere cererile adresate Primăriei Municipiului Sighişoara de
către beneficiarii unor contracte de închiriere având ca obiect spaţii cu
altă destinaţie decât locuinţă, prin care aceştia solicită prelungirea
acestor contracte, al căror termen a expirat la data de 31.12.2016;
Având în vedere faptul că, pentru aceste spaţii cu altă destinaţie
decât locuinţă, solicitările de prelungire a contractelor de închiriere au
fost supuse aprobării Consiliului Local Sighișoara în lunile anterioare,
ele nefiind aprobate;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
34/27.02.2017 privind constituirea unei comisii de analiză a contractelor
de concesiune și a contractelor de închiriere, comisie în a cărei
competență intră și analiza și verificarea acestor contracte de închiriere
având ca obiect spaţii cu altă destinaţie decât locuinţă, a căror
prelungire a fost solicitată de beneficiarii contractelor;
Având în vedere ședința de lucru a comisiei de analiză a contractelor
de concesiune și a contractelor de închiriere, numită prin Hotărârea
Consiliului Local Sighișoara nr. 34/27.02.2017, desfășurată în data de
29.03.2017, care în urma analizării contractelor în cauză, a hotărât în
unanimitate, ca pentru contractele de închiriere având ca obiect spaţii cu
altă destinaţie decât locuinţă, a căror prelungire a fost solicitată de
beneficiarii acestora, în termen, ele să fie aduse din nou în dezbatere și
să fie supuse spre aprobare Consiliului Local Sighișoara, sens în care, a
fost încheiat procesul - verbal al comisiei, înregistrat la Municipiul
Sighișoara cu nr. 7677/29.03.2017;
Având în vedere clauza din contractele de închiriere, care prevede că
la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi
contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi
calculat conform actelor normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata
inflaţiei, precum şi clauza referitoare la tacita relocaţiune;
Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere, nu
sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunurile închiriate nu fac
obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 – 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 – 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere se
aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 13.007/12.05.2017, prin care se propune
prelungirea contractelor de închiriere, îndeplinindu-se prevederile legale
în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b” şi (9), art. 45
(3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea
Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
814/2007, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr.
1 - 5, încheiat cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MUREȘ, având ca obiect spațiul
(2 încăperi), situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth nr. 15,
în suprafață de 12,16 mp., cu destinația de spațiu birou, al cărui termen a
expirat la data de 31.12.2016.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie semestrial.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 1 (un) an.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 2. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
74/2003, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1
- 15, încheiat cu S.C. MIANA COM IMPEX S.R.L., având ca obiect spațiul (2
încăperi), situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth nr. 22, în
suprafață de 78,40 mp., cu destinația de comercializare mărfuri
industriale, al cărui termen a expirat la data de 31.12.2016.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie semestrial.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 1 (un) an.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 3. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
116/2009, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr.
1/2014 și nr.
2/2015, încheiat cu ASOCIAȚIA REVOLUȚIONARILOR 22 DECEMBRIE
1989 – Filiala Sighișoara, având ca obiect spațiul cu altă destinație decât
locuință, situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth nr. 22, în
suprafață utilă 18,50 mp., înscris în Cartea Funciară nr. 7346, sub nr.
top. 961, cu destinația de sediu al asociației, al cărui termen a expirat
la data de 31.12.2016.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie semestrial.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 1 (un) an.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 4. Prelungirea contractelor de închiriere amintite la art. 1 - 3
din prezenta hotărâre se va face numai dacă fiecare persoană juridică
menţionată, nu are debite restante faţă de Municipiul Sighişoara, la data
încheierii contractului.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Administrarea
Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică
şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 6. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Matei Ovidiu – Daniel
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
4 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. Casa Județeană de Pensii Mureș;
1 ex. S.C. MIANA COM IMPEX S.R.L.;
1 ex. Asociația Revoluționarilor 22 Decembrie 1989 – Filiala Sighișoara.
15 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.