545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 174
din 16
septembrie 2020
privind prelungirea unui contract de închiriere pentru un spațiu
cu altă destinație decât locuință, încheiat cu o persoană juridică
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
20.752/31.08.2020 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
21.707/09.09.2020, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
20.755/31.08.2020, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere cererea adresată Municipiului Sighişoara de către
C.M.I. Dr. Mălău Nicolae Adrian, înregistrată cu nr. 18.628/06.08.2020,
beneficiar al contractului de închiriere nr.
68/2015, având ca obiect
spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, respectiv de cabinet medical,
prin care acesta solicită prelungirea contractului de închiriere amintit;
Văzând clauza din contractul de închiriere, al cărui termen va
expira la data de 31.10.2020, care prevede că la expirarea termenului,
proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza
potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor
normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi
clauza referitoare la tacita relocaţiune;
Ținând cont că, prin prelungirea contractului de închiriere, nu sunt
afectate planurile de sistematizare şi că bunul închiriat nu face obiectul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566 şi art. 1777 - 1823 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Ţinând cont că, prin prelungirea contractului de închiriere se aduc
venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 20.753/31.08.2020, prin care se propune
prelungirea unui contract de închiriere pentru un spațiu cu altă
destinație decât locuință, încheiat cu o persoană juridică;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 108, art. 129 alin. (2) lit. ”c”, alin. (6) lit. ”b”
și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ”g” și a art. 196
alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă
Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
68/2015, încheiat cu C.M.I. Dr. Mălău Nicolae Adrian, având ca obiect
spațiul cu altă destinație decât locuință, situat în Municipiul
Sighișoara, str. Hermann Oberth nr. 22, în suprafață totală de 53,82 mp.,
cu destinația de cabinet medical în specialitatea pediatrie, al cărui
termen va expira la data de 31.10.2020.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se
va indexa cu indicele de inflaţie semestrial.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 2. Prelungirea contractului de închiriere amintit la art. 1 din
prezenta hotărâre se va face numai dacă chiriașul nu figurează cu debite
restante faţă de Municipiul Sighişoara, la data încheierii contractului.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Administrarea
Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția
Economică, Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică şi Biroul Juridic
din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sîrbu Ioan - Iulian
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcția Generală Arhitect Șef;
2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. C.M.I. Dr. Mălău Nicolae Adrian.
13 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.