545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 39
din 28
februarie 2018
privind prelungirea unui contract de
închiriere, încheiat cu S.C. T&K S.R.L.
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
3.414/06.02.2018, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere că se impune prelungirea contractului de închiriere
nr. 176/2008, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional
nr.
1/2013, încheiat cu S.C. T&K S.R.L., având ca obiect terenul situat în
Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu nr. 117, în suprafață de 3 mp.,
cu destinaţia de teren ocupat de construcția - scări acces la apartamentul
nr. 16, a cărui termen va expira la data de 28.02.2018;
Având în vedere clauza din contractul de închiriere, a cărui termen va
expira la data de 28.02.2018, care prevede că la expirarea termenului,
proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza
potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor normative
în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi clauza
referitoare la tacita relocaţiune;
Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere, nu
sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunul închiriat nu face
obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere se
aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și
al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr.
3.413/06.02.2018, prin care se propune prelungirea contractului de
închiriere, încheiat cu S.C. T&K S.R.L., îndeplinindu-se prevederile legale
în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b”, (9), art. 45
(3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
176/2008, aşa cum a fost modificat şi completat prin actul adiţional nr.
1/2013, încheiat cu S.C. T&K S.R.L., având ca obiect terenul situat în
Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu nr. 117, în suprafață de 3 mp.,
cu destinaţia de teren ocupat de construcția - scări acces la apartamentul
nr. 16, proprietatea chiriașului, a cărui termen va expira la data de
28.02.2018.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 2. Prelungirea contractului de închiriere amintit la art. 1 din
prezenta hotărâre, se va face numai dacă, S.C. T&K S.R.L., nu are debite
restante faţă de Municipiul Sighişoara, la data încheierii actului
adițional.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia
Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Toth Tivadar
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Arhitectul Șef;
2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. S.C T&K S.R.L.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.