24 noiembrie 2022

HCL 306/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND REPARTIZAREA ÎN REGIM DE ÎNCHIRIERE A UNEI LOCUINȚE DIN FONDUL LOCATIV ȘI MODIFICAREA ANEXEI NR. 1 LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL SIGHIȘOARA NR. 253/29.09.2022 RESPECTIV A LISTEI DE PRIORITATE PENTRU ACORDAREA LOCUINȚELOR DIN FONDUL LOCATIV AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA – 1 (UNA) CAMERĂ

Denumire
Hotărârea nr. 306 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
306 / 2022
Data
24 noiembrie 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide repartizarea în regim de închiriere a unei locuințe din fondul locativ al municipiului Sighișoara, respectiv mutarea locuinței de pe str. Nicolae Iorga nr. 7 către doamna Csapai Ana, în condițiile în care aceasta era repartizată anterior altor destinații și locuința a rămas liberă. De asemenea, se modifică Anexa nr. 1 a hotărârii nr. 253/29.09.2022 și lista de priorități pentru acordarea locuințelor cu o cameră, pentru a reflecta noua repartizare. Pentru locuitori înseamnă că o persoană din listă poate primi o locuință mai devreme, iar o locuință devine disponibilă pentru închiriere imediat, cu impact asupra termenelor de ocupare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 306 din 24 noiembrie 2022 privind repartizarea în regim de închiriere a unei locuințe din fondul locativ și modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, respectiv a Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 35.635/09.11.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 36.540/16.11.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 35.638/09.11.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere procesul - verbal cu nr. 35.417/08.11.2022, al Comisiei sociale de analiză pentru repartizarea locuinţelor din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepţia locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care, ca urmare a cererii de renunțare la locuința repartizată, potrivit prevederilor art. 4 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, formulată de doamna Dilo Nicoleta, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 31.273/29.09.2022, se propune abrogarea art. 4 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, prin care i s-a repartizat, în regim de închiriere, locuința situată în Municipiul Sighișoara, str. Nicolae Iorga, nr. 7, urmare a adresei S.C. Apă Termic Transport S.A. cu nr. 2.480/08.09.2022, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 29.097/08.09.2022, cu referire la comunicarea acestei locuințe libere și aflate în administrarea acestei societăți și, dat fiind faptul că această locuință este în continuare liberă, se impune repartizarea ei, respectiv se propune repartizarea către doamna Csapai Ana a acestei locuințe, titulara dosarului cu nr. 23.070/08.08.2018, conform Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, aflată prima pe această listă, iar pe cale de consecință, eliminarea solicitantei de pe Lista de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră, ca urmare a propunerii de repartizare a locuinței; Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 205/08.12.2020 privind constituirea Comisiei sociale de analiză pentru repartizarea locuințelor din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepția locuințelor pentru tineri, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022 privind repartizarea în regim de închiriere a unor locuințe din fondul locativ, modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 222/31.08.2022, Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 18/27.01.2022, respectiv a Listelor de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara şi aprobarea repartizării ca urmare a extinderii spaţiului cu destinaţia de locuinţă situat în Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, ap. 15, deţinut în calitate de chiriaş de către domnul Stanciu Gheorghe, cu suprafața locativă vacantă de la aceeaşi adresă, respectiv ap. 14, compus din una cameră în suprafaţă de 11,61 mp.; Având în vedere solicitările de locuințe, destinate închirierii, din fondul locativ al Municipiului Sighişoara, luate în evidență pe bază de cerere depusă la registratura generală a Municipiului Sighişoara; Având în vedere prevederile Regulamentului privind cadrul, modalitatea și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor din fondul locativ, administrarea, exploatarea și închirierea acestora în Municipiul Sighișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 20/27.02.2017; Având în vedere îndeplinirea condițiilor legale pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepţia locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 35.637/09.11.2022, cu propunerea de repartizare în regim de închiriere a unei locuințe din fondul locativ și modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, respectiv a Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ,,c”, alin. (6) lit. ,,b”, alin. (7) lit. ,,q”, alin. (14), art. 108, art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ,,g” și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se abrogă art. 4 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, prin care s-a repartizat, în regim de închiriere, doamnei Dilo Nicoleta, locuința situată în Municipiul Sighișoara, str. Nicolae Iorga, nr. 7, ca urmare a cererii formulată de aceasta, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 31.273/29.09.2022, solicitanta renunțând la locuința ce i-a fost repartizată pentru motivele indicate în cererea depusă și amintită. Art. 2. Date fiind prevederile art. 1 din prezenta se aprobă repartizarea în regim de închiriere a unei locuinţei din fondul locativ al Municipiului Sighișoara, astfel: 1. Se repartizează locuința situată în Municipiul Sighișoara, str Nicolae Iorga, nr. 7, compusă din 1 (una) cameră, 1 (una) bucătărie și 1 (una) baie, doamnei Csapai Ana. Art. 3. Ca o consecință a prevederilor articolului precedent, se aprobă modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, în sensul că se elimină din Lista de prioritate pentru acordarea de locuinţe din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră, următoarea poziție: - poziția 1, privind pe Csapai Ana, cu domiciliul în Sighișoara, str. Ștefan Octavian Iosif, nr. 47, ap. III, punctaj 34, data cererii 08.08.2018, nr. camere 1 (una), conform articolului precedent din prezenta hotărâre. Art. 4. Date fiind prevederile articolelor precedente, în urma modificărilor, se actualizează Lista de prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara – 1 (una) cameră, așa cum a fost aprobată conform Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 253/29.09.2022, potrivit Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, personalul Compartimentului Administrare Fond Locativ din cadrul aparatului de specialitate şi S.C. Apă Termic Transport S.A. Art. 6. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Groza Tudorel - Claudiu Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ; 2 ex. Compartimentul Administrare Fond Locativ; 2 ex. S.C. Apă Termic Transport S.A.; 1 ex. pentru membrii și secretarul Comisiei sociale de analiză pentru repartizarea locuințelor din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepţia locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. 17 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI | |LOCAL NR. 306/24.11.2022 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă