16 decembrie 2021

HCL 271/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND PRELUNGIREA UNOR CONTRACTE DE ÎNCHIRIERE ÎNCHEIATE CU PERSOANE FIZICE

Denumire
Hotărârea nr. 271 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
271 / 2021
Data
16 decembrie 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea unor contracte de închiriere încheiate cu persoane fizice pentru terenuri ocupate de construcţii (garaje, balcoane, scări, magazii), terenuri agricole sau aflate în apropierea locuinţelor, precum şi un spațiu cu altă destinație, ale căror termene expiră la 31.12.2021. Se menține clauza din contract privind prelungirea automată, stabilirea chiriei conform legii în vigoare și indexarea în funcție de rata inflației, cu tacita relocare, potrivit prevederilor contractuale. Prelungirea nu afectează planurile de urbanism și bunurile nu cad sub o lege specială; imobilele sunt în intravilanul Sighișoarei, aparțin domeniului public sau privat, iar actul respectă cadrul legislativ relevant.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii – balcoane, scări de acces și magazie, al căror termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 271 din 16 decembrie 2021 privind prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 34.030/03.12.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 34.842/09.12.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 34.032/03.12.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere că se impune prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice având ca obiect terenuri ocupate de construcţii – garaje, balcoane, scări acces și magazie, terenuri agricole/ocupate de construcții, grădini sau fânețe și limitrofe locuințelor, terenuri aferente construcțiilor, precum și un spațiu cu altă destinație decât locuință, al căror termen va expira la data de 31.12.2021; Având în vedere clauza din contractele de închiriere mai sus amintite, care prevede că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi clauza referitoare la tacita relocaţiune; Având în vedere faptul că imobilele de natură teren, care fac obiectul contractelor de închiriere, se află în intravilanul Municipiului Sighișoara – domeniul public sau privat; Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere, nu sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunurile închiriate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr. 247/2005; Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, anexa nr. 8 - Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile aparținând domeniului public și privat al Municipiului Sighișoara; Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 34.031/03.12.2021, prin care se propune prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. ,,aˮ și „b”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin. (1) lit. ,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii – balcoane, scări de acces și magazie, al căror termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri agricole/ocupate de construcții, grădini sau fânețe și limitrofe locuințelor, al căror termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri aferente construcțiilor – locuințe, al căror termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 3 la prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractului de închiriere, încheiat cu persoane fizice, având ca obiect spațiul cu altă destinație decât locuință, al cărui termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. Art. 5. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii – garaje, al căror termen va expira la data de 31.12.2021, conform tabelului nominal - anexa nr. 5 la prezenta hotărâre. Art. 6. În situația în care, pentru contractele de închiriere prevăzute la art. 1 - 5 din anexele nr. 1 - 5 la prezenta hotărâre, se impune calcularea și stabilirea chiriei raportat la prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 91/28.04.2021, anexa nr. 8 - Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile aparținând domeniului public și privat al Municipiului Sighișoara, se vor aplica dispozițiile acesteia, în funcție de destinația obiectului contractului de închiriere. Art. 7. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, prevăzute la art. 1 - 5 din anexele nr. 1 - 5 ale prezentei hotărâri, este de 5 (cinci) ani. Art. 8. (1) Prelungirea și eventuala modificare a contractelor de închiriere, prevăzute la art. 1 - 5 din anexele nr. 1 - 5 la prezenta hotărâre, se va face prin act adiţional. (2) Prelungirea contractelor de închiriere menționate anterior în prezenta hotărâre se va face numai dacă chiriașii nu figurează cu debite restante față de Municipiul Sighișoara, la data încheierii actelor adiționale. Art. 9. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 10. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Stanciu Mihai Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 7 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică; 1 ex. Biroul Juridic. 16 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă