545400 SIGHIŞOARA
Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 266
din 29
noiembrie 2023
privind prelungirea unor contracte de închiriere având ca obiect spații cu
altă destinație decât locuință, încheiate cu persoane juridice
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
37.095/10.11.2023 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
38.299/21.11.2023, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
37.097/10.11.2023, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere cererile adresate Municipiului Sighişoara de către:
S.C. FEVASAL CO S.R.L., înregistrată cu nr. 35.408/26.10.2023 și S.C. MIANA
COM IMPEX S.R.L., înregistrată cu nr. 36.819/08.11.2023, beneficiari ai
contractelor de închiriere având ca obiect spațiile cu altă destinaţie
decât locuinţă, respectiv: chioșc comercial și farmacie, prin care aceştia
solicită prelungirea contractelor de închiriere, precum și faptul că, se
impune prelungirea acestora, așa cum au fost modificate și completate prin
acte adiționale încheiate, al căror termen va expira la data de 30.11.2023,
respectiv 31.12.2023;
Văzând clauza din contractele de închiriere antemenționate, al căror
termen va expira la data de 30.11.2023, respectiv 31.12.2023, care prevede
că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi
contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi
calculat conform actelor normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata
inflaţiei, precum şi clauza referitoare la tacita relocaţiune;
Având în vedere faptul că, imobilele care fac obiectul contractelor de
închiriere amintite mai sus, se află situate în intravilanul Municipiului
Sighișoara şi sunt cuprinse în listele de inventar ale Municipiului
Sighişoara – domeniul public și privat;
Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere, nu
sunt afectate planurile de sistematizare, iar prin prelungirea acestora se
aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566 art. 858 - 865 şi art. 1777
- 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare și ale Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 37.096/10.11.2023, prin
care se propune prelungirea unor contracte de închiriere având ca obiect
spații cu altă destinație decât locuință, încheiate cu persoane juridice;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ”c”, alin. (6) lit. ”a” și ”b” și
alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ”g” și art. 196 alin. (1)
lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
95/2012, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1
- 11, încheiat cu S.C. FEVASAL CO S.R.L., având ca obiect spațiul cu altă
destinație decât locuință, situat în Municipiul Sighișoara, str. Andrei
Șaguna, nr. 6, în suprafață de 4,50 mp., cu destinația de spațiu comercial
– chioșc alimentar, al cărui termen va expira la data de 30.11.2023.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 1 (unu) ani, respectiv, de la data de 01.12.2023 până la
data de 30.11.2024, cu posibilități de prelungire.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional, numai dacă chiriașul nu are debite restante faţă de Municipiul
Sighişoara, la data încheierii actului adițional.
Art. 2. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
74/2003, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1
- 22, încheiat cu S.C. MIANA COM IMPEX S.R.L., având ca obiect spațiul cu
altă destinație decât locuință, situat în Municipiul Sighișoara, str.
Hermann Oberth nr. 22, în suprafață de 78,40 mp., cu destinația de
farmacie, al cărui termen va expira la data de 31.12.2023.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 1 (unu) ani, respectiv, de la data de 01.01.2024 până la
data de 31.12.2024, cu posibilități de prelungire.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional, numai dacă chiriașul nu are debite restante faţă de Municipiul
Sighişoara, la data încheierii actului adițional.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică, Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică şi Biroul
Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Tűrk Michaela
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcţia Arhitect Șef;
4 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic.
14 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI |
|LOCAL NR. 266/29.11.2023 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.