28 decembrie 2017

HCL 221/2017 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind prelungirea unor contracte de închiriere Îîncheiate cu persoane fizice

Denumire
Hotărârea nr. 221 din 2017 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
221 / 2017
Data
28 decembrie 2017
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii - garaje sau parcări acoperite, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 221 din 28 decembrie 2017 privind prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 32.627/05.12.2017, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere că se impune prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice având ca obiect terenuri ocupate de construcţii – garaje, parcări acoperite, balcoane, scări de acces, spații pentru depozitare, terenuri agricole, precum și terenuri aferente construcțiilor, al căror termen va expira la data de 31.12.2017; Având în vedere cererile adresate Municipiului Sighișoara de către beneficiarii unor contracte de închiriere, având ca obiect locuința în care aceștia sunt locatari, prin care se solicită prelungirea acestor contracte, al căror termen va expira la data de 31.12.2017; Având în vedere clauza din contractele de închiriere, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, care prevede că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi clauza referitoare la tacita relocaţiune; Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere, nu sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunurile închiriate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr. 247/2005; Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere că, prin prelungirea contractelor de închiriere se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 32.626/05.12.2017, prin care se propune prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b” şi (9), art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii - garaje sau parcări acoperite, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 2. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de construcţii - balcoane sau scări de acces, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 3. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri agricole – arabile, grădini sau fâneţe –, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 3 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 4. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri agricole – arabile, grădini, cu construcţii – garaje sau balcoane –, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 5. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri ocupate de spații pentru depozitare, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 5 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 6. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect terenuri aferente construcțiilor – locuințe dobândite în baza Legii nr. 112/1995, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 6 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 7. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, încheiate cu persoane fizice, având ca obiect locuințele în care acestea sunt locatare, al căror termen va expira la data de 31.12.2017, conform tabelului nominal - anexa nr. 7 la prezenta hotărâre. (2) Chiria este cea stabilită prin contractele de închiriere şi se va reactualiza în funcție de rata anuală a inflației prin Hotărâre a Guvernului, până la data de 31 ianuarie inclusiv, a fiecărui an. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 9. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Matei Ovidiu – Daniel Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Arhitectul Șef; 8 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică; 1 ex. Biroul Juridic. 17 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă