545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 219
din 28
decembrie 2017
privind preluarea unor contracte de închiriere și ulterior prelungirea
acestora
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre și referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
32.935/07.12.2017, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara sub nr.
32.233/29.11.2017, formulată de domnii Cristescu Petru și Suciu Marius -
Olimpiu, cu referire, în principiu, la preluarea și ulterior prelungirea
contractului de închiriere nr. 101/2008, așa cum a fost modificat și
completat prin actul adițional nr.
1/2012, având ca obiect terenul cu
destinația de teren parcare acoperită, situat în Municipiul Sighișoara,
str. Griviței, nr. 4, în suprafaţă de 18 mp., ca urmare a dobândirii în
proprietate a construcţiei de natură – garaj de către domnul Suciu Marius -
Olimpiu;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara sub nr.
31.590/23.11.2017, formulată de doamna Benko Ana, cu referire la preluarea
și ulterior prelungirea contractului de închiriere nr. 379/2008, așa cum a
fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, având ca
obiect terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Zaharia Boiu, nr. 4,
cu destinația de teren curte și grădină aferente locuinței, înscris în C.F.
nr. 51473 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3334, nr. top. 1978/2/2), sub nr. top.
51473, în suprafață de 523 mp., ca urmare a decesului titularului
contractului de închiriere, domnul Benko Bela, soțul acesteia;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara sub nr.
31.352/21.11.2017, formulată de domnul Costea Daniel, cu referire la
preluarea și ulterior prelungirea contractului de închiriere nr. 93/2008,
așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012,
având ca obiect terenul, situat în satul Hetiur, str. Principală, nr. 221,
cu destinația de teren agricol, în suprafață de 1674 mp., ca urmare a
decesului titularului contractului de închiriere, domnul Costea Stelian,
tatăl acestuia;
Având în vedere clauza din contractele de închiriere, al căror termen
va expira la data de 31.12.2017, care prevede că la expirarea termenului,
proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza
potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor normative
în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi clauza
referitoare la tacita relocaţiune;
Având în vedere că, în urma preluării şi ulterior prelungirii
contractelor de închiriere, nu sunt afectate planurile de sistematizare şi
că terenurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că, prin preluarea şi ulterior prelungirea
contractelor de închiriere, se aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și
al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr.
32.934/07.12.2017, prin care se propune preluarea unor contracte de
închiriere și ulterior prelungirea acestora, îndeplinindu-se prevederile
legale în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c” şi (5) lit. „a” şi „b”, (9),
art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001,
Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
H O T
Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă preluarea contractului de închiriere nr.
101/2008, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, având ca obiect terenul cu destinația de teren parcare acoperită,
situat în Municipiul Sighișoara, str. Griviței, nr. 4, în suprafaţă de 18
mp., de către domnul Suciu Marius - Olimpiu, ca urmare a dobândirii în
proprietate a construcţiei de natură – garaj, de la actualul chiriaș al
terenului, domnul Cristescu Petru.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Clauzele contractuale din contractul de închiriere nr. 101/2008,
așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, îşi
menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi domnul Suciu Marius -
Olimpiu.
Art. 2. (1) Se aprobă prelungirea, începând cu data de 01.01.2018, a
contractului de închiriere nr. 101/2008, așa cum a fost modificat și
completat prin actul adițional nr.
1/2012, a cărui preluare se aprobă,
potrivit art. 1 din prezenta, de către domnul Suciu Marius - Olimpiu, având
ca obiect terenul cu destinația de teren parcare acoperită, situat în
Municipiul Sighișoara, str. Griviței, nr. 4, în suprafaţă de 18 mp., al
cărui termen va expira la data de 31.12.2017.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adițional.
Art. 3. (1) Se aprobă preluarea contractului de închiriere nr.
379/2008, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, având ca obiect terenul situat în Municipiul Sighișoara, str.
Zaharia Boiu, nr. 4, cu destinația de teren curte și grădină aferente
locuinței, înscris în C.F. nr. 51473 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3334, nr.
top. 1978/2/2), sub nr. top. 51473, în suprafață de 523 mp., de către
doamna Benko Ana, ca urmare a decesului titularului contractului de
închiriere, domnul Benko Bela, soțul acesteia.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Clauzele contractuale din contractul de închiriere nr. 379/2008,
așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, îşi
menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi doamna Benko Ana.
Art. 4. (1) Se aprobă prelungirea, începând cu data de 01.01.2018, a
contractului de închiriere nr. 379/2008, așa cum a fost modificat și
completat prin actul adițional nr.
1/2012, a cărui preluare se aprobă,
potrivit art. 3 din prezenta, de către doamna Benko Ana, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Zaharia Boiu, nr. 4, cu
destinația de teren curte și grădină aferente locuinței, înscris în C.F.
nr. 51473 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3334, nr. top. 1978/2/2), sub nr. top.
51473, în suprafață de 523 mp., al cărui termen va expira la data de
31.12.2017.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adițional.
Art. 5. (1) Se aprobă preluarea contractului de închiriere nr.
93/2008, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, având ca obiect terenul situat în satul Hetiur, str. Principală,
nr. 221, cu destinația de teren agricol, în suprafață de 1674 mp., de către
domnul Costea Daniel, ca urmare a decesului titularului contractului de
închiriere, domnul Costea Stelian, tatăl acestuia.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Clauzele contractuale din contractul de închiriere nr. 93/2008,
așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2012, îşi
menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi domnul Costea Daniel.
Art. 6. (1) Se aprobă prelungirea, începând cu data de 01.01.2018, a
contractului de închiriere nr. 93/2008, așa cum a fost modificat și
completat prin actul adițional nr.
1/2012, a cărui preluare se aprobă,
potrivit art. 5 din prezenta, de către domnul Costea Daniel, având ca
obiect terenul situat în satul Hetiur, str. Principală, nr. 221, cu
destinația de teren agricol, în suprafață de 1674 mp., al cărui termen va
expira la data de 31.12.2017.
(2) Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adițional.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia
Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare -
Direcţia Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 8. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Matei Ovidiu – Daniel
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Arhitectul Șef;
3 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. domnul Suciu Marius - Olimpiu;
1 ex. doamna Benko Ana;
1 ex. domnul Costea Daniel.
15 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.