26 septembrie 2013

HCL 166/2013 Sighișoara adoptată

Hotărâre privind completarea şi modificarea unui contract de concesiune

Denumire
Hotărârea nr. 166 din 2013 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
166 / 2013
Data
26 septembrie 2013
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă completarea şi modificarea contractului de concesiune nr. 5/3108/01.03.2008, încheiat între Municipiul Sighişoara, în calitate de concedent şi Boitor Carol, în calitate de concesionar, în sensul că terenul concesionat, în suprafaţă de 100 mp. este situat în Municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 97A şi este înscris în C.F. nr. 55191, sub nr. cad. 55191. (2) Restul clauzelor contractuale rămân neschimbate. (3) Completarea şi modificarea contractului de concesiune se va face prin act adiţional, începând cu data de 01.10.2013

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

H O T Ă R Â R E A NR. 166 din 26 septembrie 2013 privind completarea şi modificarea unui contract de concesiune Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 19962/12.09.2013, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere contractul de concesiune nr. 5/3108/01.03.2008, încheiat între Municipiul Sighişoara, în calitate de concedent şi Boitor Carol, în calitate de concesionar, având ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în Municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 99, în suprafaţă de 100 mp. cu destinaţia de extindere a chioşcului aflat în proprietatea concesionarului; Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara sub nr. 19595/09.09.3013, formulată de Boitor Carol, în calitate de concesionar, cu referire la completarea şi modificarea contractului de concesiune nr. 5/3108/01.03.2008, în sensul precizării datelor de identificare ale terenului concesionat în cartea funciară, rezultate în urma operaţiunilor topografice de dezmembrare/dezlipire efectuate şi atribuirii numărului administrativ nr. 97A pentru acest imobil; Având în vedere că documentaţia cadastrală pentru dezlipirea unui imobil, respectiv atribuirea de nr. cad. pentru suprafaţa de 100 mp. teren şi evidenţierea construcţiilor în cartea funciară, cu referire la imobilul situat în Municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 97, a fost însuşită prin art. 6 din Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 46/28.03.2013; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 168/2007; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 871-873 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Regulamentului General de Urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Şef şi al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 19961/12.09.2013, prin care se propune completarea şi modificarea contractului de concesiune nr. 5/3108/01.03.2008, în sensul precizării datelor de identificare ale terenului concesionat în cartea funciară, rezultate în urma operaţiunilor topografice de dezmembrare/dezlipire efectuate şi atribuirii numărului administrativ nr. 97A pentru acest imobil, îndeplinindu-se prevederile legale; În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b” şi (9), art . 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Se aprobă completarea şi modificarea contractului de concesiune nr. 5/3108/01.03.2008, încheiat între Municipiul Sighişoara, în calitate de concedent şi Boitor Carol, în calitate de concesionar, în sensul că terenul concesionat, în suprafaţă de 100 mp. este situat în Municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 97A şi este înscris în C.F. nr. 55191, sub nr. cad. 55191. (2) Restul clauzelor contractuale rămân neschimbate. (3) Completarea şi modificarea contractului de concesiune se va face prin act adiţional, începând cu data de 01.10.2013. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului, Direcţia Economică prin d-l ec. Oltean Emil, Director executiv, Direcţia Administrarea Patrimoniului prin d-l ing. Maşca Petru, Director executiv şi Arhitectul Şef din cadrul Municipiului Sighişoara. Art.3. Prin grija d-rei Fleşariu Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Octavean Șuteu Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Fleşariu Prezenta s-a difuzat astfel : 1 ex. dos. hotărâri ; 1 ex. dos. şedinţă ; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş ; 1 ex. Primar ; 1 ex. Viceprimar ; 1 ex. Secretar ; 1 ex. Direcția administrarea patrimoniului; 1 ex. Arhitect șef; 1 ex. Direcția economică 9 ex. AF/MF

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă