Pe scurtSe hotărăște inventarierea bunurilor materiale din patrimoniul propriu al municipiului Sighișoara și al unităților sub autoritatea municipalității pentru anul 2021, conform procedurilor legale în vigoare. Practic, se verifică ce bunuri are orașul, starea lor și valoarea, iar rezultatul poate afecta decizii despre casare, scoatere din uz sau valorificare. Pentru locuitori, înseamnă o evaluare a ce bunuri publice există (cu impact asupra fondului local) și eventual modificări în funcționare sau înregistrare a acestora în registrele publice, fără efect direct imediat asupra bugetului sau termene vizibile, dar cu implicații pentru gestionarea patrimoniului și utilități publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 16
din 27
ianuarie 2022
privind inventarierea bunurilor materiale din patrimoniul propriu și
al unităţilor de sub
autoritatea Municipiului Sighişoara, pe anul 2021
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
131/04.01.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 2.006/21.01.2022,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 133/04.01.2022, al Primarului
municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile
art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere procesul - verbal cu nr. 35.695/17.12.2021 al
Comisiei de inventariere a bunurilor materiale din patrimoniul propriu şi
al unităţilor de sub autoritatea Municipiului Sighişoara;
Având în vedere propunerile subcomisiilor de inventariere, casare şi
declasare a bunurilor materiale din patrimoniul Municipiului Sighişoara şi
al unităţilor de sub autoritatea municipiului;
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi
valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al
statului şi al unităţilor administrativ - teritoriale, aprobată prin Legea
nr. 246/2001, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Normelor privind organizarea și
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor
Publice nr. 2861/2009;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 858 - 865 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările și completarile
ulterioare, cu referire la proprietatea publică;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 82/1991, legea contabilităţii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate al Biroului Buget,
Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică și al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 132/04.01.2022, prin
care se propune însuşirea acţiunii şi a propunerilor Comisiei de
inventariere şi ale subcomisiilor de inventariere, casare, declasare şi
scoatere din inventar a bunurilor materiale (mijloace fixe şi obiecte de
inventar);
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe
domenii de specialitate;
În baza art. 129 alin. (2) lit. ”c” și alin. (14), art. 139 alin.
(1) și alin. (3) lit. ”g” și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Municipiul Sighişoara, prin Consiliul local, ia act şi îşi
însuşeşte constatările Comisiei de inventariere şi ale subcomisiilor de
inventariere, casare, declasare şi scoatere din inventar a bunurilor
materiale (mijloace fixe şi obiecte de inventar), conform anexei nr. 1 –
dosarul de inventar pe anul 2021 (vol. 1 - 2) - care face parte integrantă
din prezenta hotărâre şi câte un exemplar se află în păstrarea Biroului
Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică şi respectiv a
Serviciului Evidența Patrimoniului și Fond Locativ.
Art. 2. Primarul Municipiului Sighişoara, Viceprimarul Municipiului
Sighişoara, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică,
Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, Directorul S.C. Apă
Termic Transport S.A., Directorul S.C. Aquaserv S.A. – Sucursala
Sighişoara, Directorul S.C. Ecoserv Sig S.R.L., Managerul Spitalului
Municipal Sighișoara şi conducerea unităţilor de sub autoritatea
municipiului se încredinţează cu îndeplinirea formalităţilor şi ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stanciu Mihai Ioan
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
2 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
1 ex. Spitalul Municipal Sighişoara;
1 ex. S.C. Apă Termic Transport S.A.;
1 ex. S.C. Aquaserv S.A. – Sucursala Sighişoara;
1 ex. S.C. Ecoserv Sig S.R.L.;
12 ex. Unităţile de sub autoritatea Municipiului Sighişoara.
26 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.