545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 12
din 27
ianuarie 2022
privind preluarea unor contracte de închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
382/07.01.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 2.121/21.01.2022,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 385/07.01.2022, al Primarului
municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile
art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
33.328/23.11.2021, formulată de domnul Pop Ioan Silviu, cu referire la
preluarea contractului de închiriere nr. 79/2008, așa cum a fost modificat
și completat prin actele adiționale nr.
1/2012 și
2/2017, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu, nr. 5, în
suprafață de 3 mp., cu destinația de teren ocupat de construcția balcon,
aferent apartamentului nr. 4, înscris în C.F. nr. 51013 – C1 – U7
Sighișoara (nr. C.F. vechi 7653/IV), cu nr. top. 3297/1/IV, ca urmare a
dobândirii în proprietate a apartamentului nr. 4 de la actualul chiriaș al
terenului, doamna Albert Iuliana și soțul acesteia, domnul Albert
Sigismund, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat de Biroul
Individual Notarial Melinte Oana și autentificat cu încheierea de
autentificare nr. 1.094/16.10.2019;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
43/03.01.2022, formulată de doamna Mureșan Maria, cu referire la preluarea
contractului de închiriere nr.
14/2011, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr.
1/2016 și
2/2021, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu, nr. 36, în
suprafață de 2 mp., cu destinația de teren ocupat de construcția scări de
acces, aferent apartamentului nr. 2 – spațiu de locuit, înscris în C.F.
nr. 51429 – C1 – U7 Sighișoara (nr. C.F. vechi 9225/II), cu nr. cad. 51429
– C1 – U7, ca urmare a dobândirii în proprietate a apartamentului nr. 2 de
la actualul chiriaș al terenului, Persoană Fizică Autorizată Bologa
Daniela, potrivit înscrierilor din extrasul de carte funciară mai sus
amintit, respectiv contractul de vânzare - cumpărare încheiat de Biroul
Individual Notarial Suciu Ioana Silvia și autentificat cu încheierea de
autentificare nr. 312/26.10.2021;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
33.793/02.12.2021, formulată de numiții Tomuța Serafim Horia și Tomuța
Rodica, cu referire la preluarea contractului de închiriere nr. 146/2006,
așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1 - 3,
având ca obiect terenul situat în Municipiul Sighișoara, Piața Hermann
Oberth, nr. 29, în suprafață de 100 mp., cu destinația de curte (50 mp.)
și grădină (50 mp.), aferent locuinței, înscrise în C.F. nr. 52661
Sighișoara (nr. C.F. vechi 8055), sub nr. top. 949/2, ca urmare a
dobândirii în proprietate a locuinței, de la actualul chiriaș al
terenului, doamna Tomuța Eugenia, prin contractul de întreținere încheiat
la Biroul Individual Notarial Urian Marilena și autentificat cu încheierea
de autentificare nr. 611/12.05.2021;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
34.051/03.12.2021, formulată de domna Savu Viorela Cătălina, cu referire
la preluarea contractului de închiriere nr. 405/2005, așa cum a fost
modificat și completat prin actele adiționale nr. 1 - 3, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Ana Ipătescu, nr. 92, în
suprafață de 101 mp., cu destinația de teren curte, aferent apartamentului
nr. III, proprietatea doamnei Savu Viorela Cătălina și a fratelui
acesteia, domnul Kasper Viorel Călin, în cote părți, înscris în C.F. nr.
51034 – C1 – U2 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3659/III), cu nr. top.
2399/1/4/III, din suprafața totală de 584 mp., teren înscris în C.F. nr.
51034 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3659), cu nr. top. 2398/1/3; 2399/1/4,
ca urmare a dobândirii în proprietate a apartamentului nr. III de la
actualul chiriaș al terenului, defuncta Boroș Anica, prin succesiune,
conform Certificatului de Moștenitor nr. 79/25.10.2021, încheiat la Biroul
Individual Notarial Melinte Una Livia Manuela;
Ținând cont de declarația dată de domnul Kasper Viorel Călin, prin
care își exprimă acordul cu privire la încheierea și semnarea contractului
de închiriere pentru terenul aferent apartamentului nr. III, situat în
Municipiul Sighișoara, str. Ana Ipătescu, nr. 92, de către sora acestuia,
doamna Savu Viorela Cătălina;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
34.341/07.12.2021, formulată de domna Stoica Cosmina, cu referire la
preluarea contractului de închiriere nr. 96/17811/2009, așa cum a fost
modificat și completat prin actele adiționale nr.
1/2014 și
2/2019, având
ca obiect terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. 1 Decembrie 1918,
nr. 6, în suprafață de 102 mp., în indiviziune, din suprafața totală de
737 mp., înscris în C.F. colectiv nr. 1740, cu nr. top. 1232 și nr. cad.
1254, teren aferent locuinței – apartamentul nr. I, corp B, ca urmare a
dobândirii în proprietate a apartamentului nr. I de la actualul chiriaș al
terenului, defuncta Stoica Rodica, prin succesiune, conform Certificatului
de moștenitor nr. 30/22.06.2021, încheiat la Biroul Individual Notarial
Fărcaș Delia Mariana;
Având în vedere faptul că imobilele de natură terenuri,
antemenționate, se află în intravilanul Municipiului Sighișoara – domeniul
public sau privat;
Având în vedere că, în urma preluării contractelor de închiriere, nu
sunt afectate planurile de sistematizare şi că terenurile nu fac obiectul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi a Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara
nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru
anul 2022, anexa nr. 8 - Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile
aparținând domeniului public și privat al Municipiului Sighișoara;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal,
cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere că, prin preluarea contractelor de închiriere, se
aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 383/07.01.2022, prin
care se propune preluarea unor contracte de închiriere;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. ,,aˮ și „b”,
alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin.
(1) lit. ,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.02.2022, a
contractului de închiriere nr. 79/2008, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr.
1/2012 și
2/2017, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu, nr. 5, în
suprafață de 3 mp., cu destinația de teren ocupat de construcția balcon,
aferent apartamentului nr. 4, înscris în C.F. nr. 51013 – C1 – U7
Sighișoara (nr. C.F. vechi 7653/IV), cu nr. top. 3297/1/IV, de către
domnul Pop Ioan Silviu și soția acestuia, doamna Pop Georgiana Raluca, ca
urmare a dobândirii în proprietate a apartamentului nr. 4 de la actualul
chiriaș al terenului, doamna Albert Iuliana și soțul acesteia, domnul
Albert Sigismund, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat de
Biroul Individual Notarial Melinte Oana și autentificat cu încheierea de
autentificare nr. 1.094/16.10.2019.
(2) Chiria va fi de 48,00 lei/an, respectiv 3 mp. x 16,00
lei/mp./an, stabilită conform prevederilor art. 1, lit. e) din anexa 8 -
Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile aparținând domeniului public
sau privat al Municipiului Sighișoara la Hotărârea Consiliului Local
Sighișoara nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor
locale pentru anul 2022 şi va fi indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Termenul de închiriere va fi de 11 luni.
(4) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere,
astfel cum a fost preluat și modificat potrivit prevederilor art. 1 alin.
(1) și alin. (2) din prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între
Municipiul Sighişoara şi domnul Pop Ioan Silviu și soția acestuia, doamna
Pop Georgiana Raluca.
Art. 2. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.02.2022, a
contractului de închiriere nr.
14/2011, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr.
1/2016 și
2/2021, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Mihai Viteazu, nr. 36, în
suprafață de 2 mp., cu destinația de teren ocupat de construcția scări de
acces, aferent apartamentului nr. 2 – spațiu de locuit, înscris în C.F.
nr. 51429 – C1 – U7 Sighișoara (nr. C.F. vechi 9225/II), cu nr. cad. 51429
– C1 – U7, de către doamna Mureșan Maria, ca urmare a dobândirii în
proprietate a apartamentului nr. 2 de la actualul chiriaș al terenului,
Persoană Fizică Autorizată Bologa Daniela, prin contractul de vânzare -
cumpărare încheiat de Biroul Individual Notarial Suciu Ioana Silvia și
autentificat cu încheierea de autentificare nr. 312/26.10.2021.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Termenul de închiriere va fi de 4 ani și 1 lună.
(4) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere,
astfel cum a fost preluat potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din
prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi
doamna Mureșan Maria.
Art. 3. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.02.2022, a
contractului de închiriere nr. 146/2006, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr. 1 - 3, având ca obiect terenul situat
în Municipiul Sighișoara, Piața Hermann Oberth, nr. 29, în suprafață de
100 mp., cu destinația de curte (50 mp.) și grădină (50 mp.), aferent
locuinței, înscrise în C.F. nr. 52661 Sighișoara (nr. C.F. vechi 8055),
sub nr. top. 949/2, de către domnul Tomuța Serafim Horia și soția
acestuia, doamna Tomuța Rodica, ca urmare a dobândirii în proprietate a
locuinței, de la actualul chiriaș al terenului, doamna Tomuța Eugenia,
prin contractul de întreținere încheiat la Biroul Individual Notarial
Urian Marilena și autentificat cu încheierea de autentificare nr.
611/12.05.2021.
(2) Chiria va fi de 100,00 lei/an, respectiv 100 mp. x 1,00
lei/mp./an, stabilită conform prevederilor art. 5, alin. (1) din anexa 8 -
Nivelul taxelor și chiriilor pentru bunurile aparținând domeniului public
sau privat al Municipiului Sighișoara la Hotărârea Consiliului Local
Sighișoara nr. 91/28.04.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor
locale pentru anul 2022 şi va fi indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Termenul de închiriere va fi de 3 ani și 11 luni.
(4) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere,
astfel cum a fost preluat și modificat potrivit prevederilor art. 3 alin.
(1) și alin. (2) din prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între
Municipiul Sighişoara şi domnul Tomuța Serafim Horia și soția acestuia,
doamna Tomuța Rodica.
Art. 4. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.02.2022, a
contractului de închiriere nr. 405/2005, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr. 1 - 3, având ca obiect terenul situat
în Municipiul Sighișoara, str. Ana Ipătescu, nr. 92, în suprafață de 101
mp., cu destinația de teren curte, aferent apartamentului nr. III,
proprietatea doamnei Savu Viorela Cătălina și a fratelui acesteia, domnul
Kasper Viorel Călin, în cote părți, înscris în C.F. nr. 51034 – C1 – U2
Sighișoara (nr. C.F. vechi 3659/III), cu nr. top. 2399/1/4/III, din
suprafața totală de 584 mp., teren înscris în C.F. nr. 51034 Sighișoara
(nr. C.F. vechi 3659), cu nr. top. 2398/1/3; 2399/1/4, de către doamna
Savu Viorela Cătălina, ca urmare a dobândirii în proprietate a cotei părți
din apartamentul nr. III de la actualul chiriaș al terenului, defuncta
Boroș Anica, prin succesiune, conform Certificatului de Moștenitor nr.
79/25.10.2021, încheiat la Biroul Individual Notarial Melinte Una Livia
Manuela și a declarației date de către domnul Kasper Viorel Călin, prin
care acesta își exprimă acordul cu privire la încheierea și semnarea
contractului de închiriere pentru terenul aferent apartamentului nr. III
de către sora acestuia, doamna Savu Viorela Cătălina.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Termenul de închiriere va fi de 2 ani și 11 luni.
(4) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere,
astfel cum a fost preluat potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din
prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi
doamna Savu Viorela Cătălina.
Art. 5. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.02.2022, a
contractului de închiriere nr. 96/17811/2009, așa cum a fost modificat și
completat prin actele adiționale nr.
1/2014 și
2/2019, având ca obiect
terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, în
suprafață de 102 mp., în indiviziune, din suprafața totală de 737 mp.,
înscris în C.F. colectiv nr. 1740, cu nr. top. 1232 și nr. cad. 1254,
teren aferent locuinței – apartamentul nr. I, corp B, de către numiții
Stoica Cosmina, Stoica Gheorghe Adrian, Deneșan Brigitte Rodica și Stoica
Bianca, ca urmare a dobândirii în proprietate a apartamentului nr. I de la
actualul chiriaș al terenului, defuncta Stoica Rodica, prin succesiune,
conform Certificatului de moștenitor nr. 30/22.06.2021, încheiat la Biroul
Individual Notarial Fărcaș Delia Mariana.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Termenul de închiriere va fi de 2 ani și 11 luni.
(4) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere,
astfel cum a fost preluat potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din
prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi
numiții Stoica Cosmina, Stoica Gheorghe Adrian, Deneșan Brigitte Rodica și
Stoica Bianca.
Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 7. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stanciu Mihai Ioan
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcţia Arhitect Șef;
6 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. domnul Pop Ioan Silviu și soția, doamna Pop Georgiana Raluca;
1 ex. doamna Mureșan Maria;
1 ex. domnul Tomuța Serafim Horia și soția, doamna Tomuța Rodica;
1 ex. doamna Savu Viorela Cătălina;
1 ex. doamna Stoica Cosmina, domnul Stoica Gheorghe Adrian, doamnele
Deneșan Brigitte Rodica și Stoica Bianca.
21 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.