Pe scurtSe aprobă lista persoanelor îndreptăţite să primească o locuinţă socială din fondul locativ al municipiului Sibiu, pentru cazuri sociale, conform legilor în vigoare. Înseamnă pentru locuitori că cine intră în această listă primeşte, în ordine, o locuinţă socială, cu detalii despre numărul de camere și adresa porțiunii repartizate, conform anexei. Execuţia hotărârii revine Comisiei Sociale, iar termenii și condițiile exacte sunt stabiliți în lista anexată pentru luna octombrie 2026.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă lista de repartizare a solicitanţilor îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială în condiţiile stabilite pentru cazurile sociale şi locuinţa repartizată , potrivit prevederilor legale, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
JUDEŢUL SIBIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU
ID VII.A.5
HOTĂRÂREA NR. 438
privind aprobarea listei de repartizare a locuinţelor din fondul locativ al Municipiului
Sibiu pentru cazurile sociale
Consiliul local al Municipiului Sibiu, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.10.2026,
Analizând referatul de aprobare nr. 84577/19.10.2026 întocmit de consilierii locali,
membrii ai Comisiei Sociale şi raportul de specialitate nr. 84552/19.10.2026 prin care care
Direcţia Generală Juridică şi Managementul Salubrizării propune aprobarea listei de
repartizare a locuinţelor din fondul locativ al Municipiului Sibiu pentru cazurile sociale,
Văzând avizul Comisiei pentru sănătate, învăţământ, protecţie socială ,
În conformitate cu prevederile Legii 114/1996 privind locuinţele, republicată cu
modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 1275/2000 cu modificările şi
completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin.2 lit. c) şi lit. d), alin. 7 lit. q), art.136 alin.1 şi alin.a,
art. 139 alin.3 lit. g), art. 196 alin. 1 lit. a) şi art. 243 alin.1 lit. a) din OUG 57/2019, privind
Codul administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 . Se aprobă lista de repartizare a solicitanţilor îndreptăţiţi să primească o locuinţă
socială în condiţiile stabilite pentru cazurile sociale şi locuinţa repartizată , potrivit
prevederilor legale, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Membrii Comisiei Sociale vor asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Adoptată în Sibiu, la data de 29.10.2026.
Preşedinte de şedinţă Contras~rează
Helmut Lerner Secreta ~r.neral
Dorin I • ryistor
ANEXA NR. 1 la
HCL 438/2026
LISTA DE REPARTIZĂRI, PENTRU CAZURILE SOCIALE, LUNA OCTOMBRIE, ANUL 2026
HCLşi Locuinţa Nr. Componenţă
număr Număr socială Camere locuinţă(mp)
Nume/
poziţie în Punctaj membrii repartizat
Prenume
lista de familie ă
priorităti
Str. Dormitor 9.9
Resita, Dormitor 12.5
Camera
3 de zi 18.4
Hol 10
Bucatarie 8.3
LUCACI 12/285/
29 4 Debara 0.5
RODICA 2025
Camara 1.5
Baie 4.5
wc 1.8
Boxa
pivnita 7.6
Balcon 3.5
Str. Prof. Camera de
Aurel zi 27.37
Popa, 1 Bucatarie 4.89
PODU
Camara 1.43
ELENA-
33/2026 30 2
ANUTA Baie 4.97
' Uscatorie 32.57
Anexe
I serviciu 6.59
Preşedinte de şedinţă Contraiti nează
Helmut Lerner Secreta rF neral
Dorin t t)listor
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →