Pe scurtSe aprobă încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația Sapientia Alapítvány pentru a facilita accesul la sensul giratoriu de pe strada Lunca Oltului și racordarea la utilități, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Practic, orașul va colabora cu fundația pentru amenajări și conectări la utilități într-un punct de circulație rutieră, ceea ce poate implicaCosturi, termene și impactul asupra locuitorilor depinzând de detaliile anexei (nu sunt detaliate în text). Se mandatează primarul să semneze protocolul, iar direcțiile de patrimniu, investiții, urbanism și gospodărire vor asista executarea și implementarea măsurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația Sapientia Alapítvány, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Corvin Matei nr. 4, județul Cluj, în vederea realizării accesului la sensul giratoriu de pe strada Lunca Oltului și racordarea la utilități, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
59/2023
privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între Municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația Sapientia Alapítvány
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 8216/13.02.2023 al viceprimarului municipiului, dl. Toth-Birtan Csaba;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 8127/13.02.2023 al Direcției patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa Fundației Sapientia Alapítvány nr. 46767/12.07.2022, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Matei Corvin nr. 4;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 26 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b, alin. (4) lit. d și alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația Sapientia Alapítvány, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Corvin Matei nr. 4, județul Cluj, în vederea realizării accesului la sensul giratoriu de pe strada Lunca Oltului și racordarea la utilități, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal-Árpád-András în vederea semnării actului menţionat la art. 1 din prezenta hotărâre.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András, Direcţia patrimoniu, Direcția investiții, Direcţia urbanism și Direcția generală de gospodărie comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 23 februarie 2023.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Jancsó Éva
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexă
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.