30 ianuarie 2025 · Inițiator: Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád-András
Pe scurtConsiliul Local Sfântu Gheorghe aprobă să preia gestiunea serviciului care administrează domeniul public și privat pentru activitatea complexului sportiv municipal de pe strada Stadionului, precum și a activităților recreative și distractive aferente. Practic, se modifică și completează contractul de delegare existent din 2016 pentru a clarifica cine gestionează baza sportivă, în ce scopuri și cum se vor realiza exploatarea și întreținerea acesteia, conform deciziilor și avizelor primite. Pentru locuitori, înseamnă o eventuală reorganizare a modului de operare, cu impact asupra îmbunătățirii serviciilor, programelor și a eventualelor costuri asociate administrării bazei sportive.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă preluarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe pentru activitățile de administrare și exploatare a obiectivelor ”Complex sportiv municipal”, de pe strada Stadionului nr. 8-10 și ”Skatepark” împreună cu bunurile de retur aferente, transmise în administrarea operatorului economic Sepsi Rekreatív SA în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Sepsi Rekreatív SA. (2) Bunurile de retur…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
54/2025
privind aprobarea modificării şi completării Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 – activitatea de administrare a bazelor sportive şi a activităților recreative şi distractive în municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 4652/2025 al Compartimentului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Hotărârea Civilă nr. 4652/2023 pronunțată de către Înalta Curte și Casație, secția de contencios administrativ și fiscal;
Având în vedere prevederile HCL 105/2019 privind aprobarea modificării şi completării Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 – activitatea de administrare a bazelor sportive şi a activităților recreative şi distractive în municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 – activitatea de administrare a bazelor sportive şi a activităților recreative şi distractive în municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru sport, stil de viață și digitalizare ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c și alin. (6) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – (1) Se aprobă preluarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe pentru activitățile de administrare și exploatare a obiectivelor ”Complex sportiv municipal”, de pe strada Stadionului nr. 8-10 și ”Skatepark” împreună cu bunurile de retur aferente, transmise în administrarea operatorului economic Sepsi Rekreatív SA în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Sepsi Rekreatív SA.
(2) Bunurile de retur sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(3) Se aprobă modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat nr. 6.280/29.01.2016 potrivit clauzelor cuprinse în proiectul Actului adițional nr.
2/2025, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cesionarea contractelor având ca obiect folosința bazei sportive, încheiate de Sepsi Rekreatív SA, prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă se va efectua la data încheierii de către părțile interesate a protocolului de predare-primire prevăzut la art. 3.
ART. 3. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data semnării Protocolului de predare – primire a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din dotarea Complexului sportiv municipal și al Skatepark-ului, în vederea punerii în executare a Sentinței civile nr. 4652/2023, pronunțată de Înalta Curte și Casație, Secția de contencios administrativ și fiscal.
ART. 4. - Cu semnarea actului adițional și a protocolului prevăzut la art. 3 se mandatează Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 5. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează directorul general al Sepsi Rekreatív SA, Direcția patrimoniu, Direcția generală economică şi fiscală, Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 30 ianuarie 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Barta Szende
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.